https://blog.revistaderecenzii.com/

            Poți să plângi fără să se vadă durerea ta, așa cum pot curge lacrimi de înduioșare și de bucurie. Uitarea ce survine după plecare nu-i decât o amnezie indusă, căci nu poți uita cu adevărat nimic. Viața merge mai departe după despărțire, fie ea temporară sau definitivă.

                                               Iei semnele trecerii  și le revezi în nopțile albe, recitești pasajele  tinereții și chiar plângi. Se rup zăgazurile, porțile de fier cedează în singurătate ca un rău necesar venit la timp, precum  o cataplasmă cicatrizantă. De-acum nu te mai superi, vrei să trăiești o fericire perfectă. Nu mai contezi decât pe tine, pe sentimentele tale, nu mai ceri nimic și ești împăcat cu ce dai ca jertfă și răsplată pentru trăiri. Nu te mai enervezi. E minunat să îmbătrânești cu cineva. Cu granițele spiritului nu se poate glumi. Devii vulnerabil de sincer, te miri și parcă nu te recunoști, dar te simți eliberat astfel, ți-e bine în această stare confesivă cu incursiuni intempestive prin timp. Literatura personală frustă, livrescă chiar, cuprinde intensitatea sufletului. Un joc nonșalant, însă un joc serios, sincer; traficant de vorbe ce abolește granițele cu geografia afectivă scrisă după capriciile inimii. O fericire extraordinară trăiești în timpul limitat ce ți-a rămas.                                                             Puterea de regenerare în contextul susceptibil să te distrugă, o găsești de vrei. Încerci să nu devii robul blidului, nici al propriilor demoni ce te ispitesc, nici al manipulării mediatice.                                                                                                                         Nu ne salvăm ușor, nici prin falsă rezistență, nici prin ură, doar prin demnitate.                                                                                                                                           O rază din cămașa cerului voi împleti-o cu durerile și iluziile, cu ochii  îndreptați  spre El. Exploatat la sânge, figurantul  știe ce înseamnă să muncești aplecat. Cei obsedați de succes de-obicei îl ratează sau de îl obțin, nu sunt fericiți, caci acesta se obține ca efect colateral și nu ca țintă. Și-apoi, succesul nu-i sinonim cu fericirea. Când te focusezi înverșunat pe ceva, e rău.                                  Să nu consolidăm o nevroză, o obsesie puternică, nici orgoliul.                                                                     

              E ușor să jignești sau să fii mitocan. Artiștii sunt sensibili, pot fi ușor afectații.                                                                                   Ei trăiesc adesea vinovăția socială a privilegiaților, tocmai pentru că nu-s mineri.                                                     E mare lucru să știi să asculți, fiind o lipsă de politețe și un individualism dus la extrem faptul de-a crede că avem numai noi dreptate. Strădania de a pricepe e și un sens în viață uneori. Multe greșeli ale mediului te pot contamina, influența: credințe, valori, prejudecăți. Despre înaintarea în vârstă, neliniști, bucurii, despre momente rare, nu-i simplu să scrii fără ocolișuri și fără să-ți pui sufleul în lumină. Ține de o anume înzestrare, fără să fie un comportament inadecvat. Una e să trăiești între cărți, alta e să fii în jungla de asfalt unde totul e viciat.                                         Ai nevoie de valori, de modele care să nu fie șchioape, de experiențe formative, de timp împreună, de afectivitate, pasiune pentru muncă, de șuete culturale și mai ales de armonie și toleranță.

              Să bem cupa de șampanie  fără să dăm frâu liber instinctelor ce ar creiona o comedie burlescă și hilară. Nesiguranța și deruta nu ajută. Și totuși, se poate  cocheta în mod elevat.                                                         Anii ce apasă, neliniștile, bucuriile, țin de starea de spirit. Pasiunea-i bună, cea a creației!