https://blog.revistaderecenzii.com/
Cine seamănă spini, să se ferească a merge desculț, zice un proverb.
Nevroza timpurilor noastre este goliciunea spirituală, scria Gustav Jung. După două decenii de democrație, talibanii reinstaurau teroarea în Afganistan odată cu retragerea trupelor americane. Colaboratorii fostului regim cereau azil, unii reușind cu greu să fugă, alții, nu. Realitatea nu a fost niciodată prea idilică. Degeaba specialiștii țin discursuri motivaționale, sfătuindu-ne să trăim frumos și să facem abstracție de tot răul pe care îl percepem non-stop. Peste jumătate de milion de afgani au luat drumul exodului, România așteptând la momentul respectiv circa 10 000 de refugiați, un adevărat exod migratoriu. În doar 11 zile talibanii cuceriseră țara, haosul luase amploare, lucrurile degenerau, urmate de o mare confuzie. Se vorbise de riscul de export al terorismului în Europa. Plecarea trupelor americane era sărbătorită cu focuri de artificii. “Tot ce au făcut a fost să sădească discordie între frați în Afghanistan », afirma un localnic intervievat. După ce s-a întâmplat în 2015 cu Siria, Europa nu a vrut să fie singură și a pretins să meargă mână în mână cu Națiunile Unite, făcând un tur de forță diplomatic. Povestea din anul 2015 este departe dar nu chiar, astfel că o mână de partide conservatoare (arhi), au ridicat vocea împotriva venirii refugiaților afgani, (vezi Polonia, Austria, Danemarca). România se confruntă cu o îmbătrânire demografică importană, căci în plină pandemie au părăsit țara 100 000 de tineri. În martie 2022, după doi ani marcați de Covid-19 au fost ridicate restricțiile, dar relaxarea și bucuria a fost subit umbrită de izbucnirea războiului din vecini. Toți știau că invadarea Ucrainei avea să se facă abia după terminarea Jocurilor Olimpice din China, fapt confirmat ulterior. Demența nu vine niciodată brusc, nici un război pe neașteptate, semnale premergătoare există întotdeauna. Bogații refuză să împartă hrana. «Va veni vremea canibalilor, ne vom mânca!», ziceau unii. De ce oare trebuie să ne devorăm? Vorbim mult de iubire dar nu iubim. Iubirea trebuie păzită cu iubire, iar pacea are la bază iubirea. Nu ne mai bucurăm din nimicuri, nu ne mai surâdem, visul american și cel european nu mai este ce visasem cândva. Ne sperie prostia, lăcomia, sărăcia, ne-am molipsit toți de nebunie, de neputință împotriva relelor scăpate parcă din cutia Pandorei. Voința de a supraviețui e foarte puternică la anumiți indivizi, însă voința de a domina poate fi diabolică, de oțel, când e vorba de cuceriri ce țin de orgolii și frustrări acumulate. Credincioșii au convingerea că Dumnezeu ne trimite necazurile și încercările pentru a ne însoți în drumul nostru spre viața eternă și că trebuie să învățăm a le suporta. Grea lecție, grea! Data de 24 februarie, ziua Dragobetelui în popor, a marcat o cotitură a istoriei prin invazia trupelor rusești pe teritoriul Ucrainei. Știm când începe un război, nu și când se termină. Evenimentul a adus urmări deosebit de serioase și grave pentru viețile noastre. Prețurile au crescut vertiginos și spectrul sărăciei și al crizei economice este teribil. Kievul s-a trezit în sunetul sirenelor, rușii bombardând principalele puncte strategice. Operațiunile aeriene au fost doar începutul unei tensiuni belicece durează, banalizează chiar. Uiți de durerile proprii și trăiești prin procură teroarea unui popor asediat, a mamelor, a taților și a copiilor din localitățile bombardate. Privești neputincios zonele binecuvântate cu bogăție și frumusețe, dar și blestemate să fie cotropite, râvnite, fărâmițate și udate cu lacrimi. Brusc nu am mai vorbit de pandemie, tema războiului și a creșterii prețurilor fiind pe buzele tuturor. Mii de refugiați au trecut granițele și Comisia Europeană a impus sancțiuni economice Rusiei. Putin e comparat cu Stalin și Hitler, considerat criminal de război, un dictator nemilos etc. Asistăm la o luptă fratricidă în care două popoare ortodoxe se omoară reciproc. Imperativele constitutive ale credinței au fost lăsate deoparte, popii au binecuvântat tancurile și bombardierele. După 75 de ani de liniște pacea mondială a fost pusă în pericol. Alertă nucleară, se vând pastile de iod și magazinele au dublat prețurile nu doar la ulei… Președintele Ucrainei este considerat de mulți un erou pentru patriotismul de care dă dovadă, de alții doar o unealtă ce-și joacă bine rolul. “Este și războiul Europei, nu doar al nostru”, ne avertizează acesta și amintește zilnic. România și alte țări au primit valuri de refugiați și elanul de solidaritate a fost exemplar. Simt sufletul și trupul precum o vioară dezacordată ce scrâșnește la viziunea coșmarescă a noii realități, absurdă ca un scenariu lugubru, inuman, în care șoarecii și vardiștii își arată mușchii. Bombele distrug sate și orașe, moartea nu mai poartă mască, iar exaltările de violență și de bravură sunt inimaginabile. O epifanie spectaculară, o sumbră existență în care descoperi că “lumea modernă nu gândește în termeni de război, ci gândește în termeni comerciali”, așa cum afirmă cunoscătorii în istorie și geopolitică. Țările Europei își regândesc aprovizionarea cu gaz și resurse proprii, conceptul de securitate energetică fiind intens dezbătut. Țările vecine sunt reticente în a impune sancțiuni Rusiei și nu se vor implicate în conflict din rațiuni strategice și economice. Ungaria pur și simplu nu poate funcționa fără gazul și petrolul Rusiei, recunoaște președintele ei. NATO a fost solicitată, dar nu se implică în conflictul din Ucraina, căci nimeni nu dorește cu adevărat un al treilea război mondial.
“Biruința nu-i obligatorie, obligatorie este doar lupta” spunea N. Steinhardt. Fructul pozitv al acestei crize este sentimentul solidarității. Oamenii simt solidaritatea doar în situații excepționale, abia atunci au sentimentul intim și firesc al frăției. Mai mult ca oricând, a guverna înseamnă a adminstra judicios o criză. Noțiunea de panică ce a cuprins lumea este accentuată de mass media și de break news-urile repetitive. Cu siguranță că niște miliardari au interese mari într-un asemenea conflict și va fi bătaie pentru exploatarea mineralelor și a teritoriilor bombardate. Oamenii se bat între ei, mor nevinovați /manevrați, și interesații vor bea șampanie împreună după încetarea conflictului. Și la Revoluția noastră a fost nevoie de morți… ”Nu se omoară bătrânii care se cunosc, în război se omoară pentru aceștia doar tinerii care nu se cunosc”, este una dintre definițiile războiului. Marile puteri își testează în prezent armele într-o țară terță. Un război adevărat se poate termina în două-trei zile, dar acesta pare un război de anduranță. Când vrei să ajuți un om, îi dai o pâine, nu-i dai arme. Indiferent de forma de război, cei mici și mulți suferă, nicidecum cei mari. Asistăm azi și la un adevărat război al informațiilor și dezinformării. Războiul din Ucraina și cel din noi. Acest conflict belic începe să ne dezbine, în ciuda elanului inițial imens de solidaritate. Fake-news-urile și tehnicile specifice de manipulare ies la iveală, adevărurile sunt spuse pe jumătate și creează teamă și teroare. Mulți se întreabă dacă Ucraina nu a fost aleasă ca un element de sacrificiu între marile puteri (SUA și Rusia). Reinstaurarea democrației constă în «dărâmăm ca să reconstruim noi”?! Războaiele sunt oxigen doar pentru unii, nu și pentru populațiile ce suportă consecințele. Secolul XX a fost un secol al cruzimii și al nedreptății, al ascensiunii dictaturii, cu două războaie mondiale. În 2022 lumea e la răscruce. Vorbim de arme biologice și bombe nucleare…Femeile frumoase și inteligente stârnesc adesea în bărbați un sentiment de inferioritate. Femeia/ democrația occidentală și bărbatul/dictatorul, marele țzar cuprins de orgoliu și frustrări muribunde. Oamenii geloși nefiind conștienți de asta, își justifică gelozia maladivă prin “iubire”, convinși că “dragostea justifică tot”. Sensul fericirii, al bucuriei firești dispare când furtuna e aproape. Trăim o experiență istorică ce se poate transforma într-o mare dezordine mondială, nu doar regională. O realitate deprimantă. Am senzația că ceva îmi scapă printre degete, că dincolo de adevărul vizibil și trâmbițat în mass-media, ar mai exista un altul. Bătrânii au un discurs total diferit de cel al tinerilor, realitatea fiind percepută diferit. Îmi amintesc de primele noastre alegeri libere, de certurile aprinse și de dezbinarea din sânul familiilor pe motive de simpatii politice. Parlamentarii americani au trimis mai multe trupe în România. Mă infioară amintirea tancurilor ce treceau pe strada noastră în faimosul an 1968, când rușii invadaseră Cehoslovacia. Retrăiesc acel coșmar când simțeam tensiunea taților ce-și îmbrățișau copiii înainte de mobilizarea la granițele țării. Războiul din vecini și consecințele sale obligă omenirea să își refacă planurile. Până la pandemie noii stăpâni ai lumii, cei veniți după căderea cortinei de fier, nu păreau să aibă insomnii legate de conștiință, toți puneau accentul doar pe rentabilitatea economică și pe urzeli politice. Libertatea nu are preț, dar ne-a costat întotdeauna. Popoarele mici au fost mereu sub umbrela marilor puteri. Protagoniștii războaielor anterioare au fost înaintașii noștri, și cine nu poate ierta nu poate progresa, nici fi fericit. Nu ne putem simți vinovați pentru greșelile altora, același tip de factori, erori, orgolii și interpretări pot duce la situații similare, în alt context și în altă epocă. Privind în trecutul omenirii vedem cum oamenii au dezvoltat o reacție viscerală ce ține de ură, în aceeași măsură în care se îndrăgostesc. A fabrica inamici e una din cele mai vechi industrii ale omenirii, materia primă fiind orgoliul rănit și mânia care împietrește inimile progresiv, până ce fabricanții devin prizonierii unei lupte pe viață și pe moarte. “Războiul s-a născut din furia bărbaților, e timpul instinctelor bestiale”, scria de pe front un soldat francez soției sale în timpul primului război, iar voluntarul Hemingway nota “sacrificiul aici seamănă cu abatoarele din Chicago”. Cei care pretind că se pregătesc de război pentru a păstra pacea, ar trebui să țină cont și de opinia milioanelor de mame, a femeilor din lumea întreagă, cele care au știut dintotdeauna că războiul nu aduce nimic bun, doar moarte și durere. Oricare ar fi viitorul, un lucru este cert, învingătorii mulțimilor nu reușesc să subjuge o conștiință intimă, aceasta va fi mereu liberă. Lozinca Trăiască pacea și prietenia între popoare! este mai necesară ca oricând.
Azi/ 11 noiembrie 2022, lumea sărbătorește Ziua Armistițiului…