https://blog.revistaderecenzii.com/
* Are loc concertul „Dragobetele sărută fetele”, susținut de Orchestra de Muzică Populară Radio, sub bagheta dirijorului Adrian Grigoraș – ora 17:00, la Sala Radio. Evenimentul folcloric, prezentat în fiecare an în luna februarie de Orchestra de Muzică Populară Radio, va fi susţinut de tineri artişti, deja cunoscuți ai scenei folclorice românești: Emilia Dorobanțu, Valentin Sanfira, Loredana Streche, Florin Boita, Narcisa Băleanu, Paul Ananie, Andra Matei, Ilie Caraş, Ștefania Narenji, Daniel Turică, Georgiana Aurică, Gabriel Lungu. Concertul se va bucura și de participarea Ansamblului de dansuri „Cununa Carpaţilor” al Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”. Spectacolul va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a postului Radio România Antena Satelor
* Lucrarea „Ghiocel” de Nicolae Grigorescu va fi scoasă la vânzare, pe 18 februarie, la licitaţia organizată de Casa Alis, la preţul de pornire de 125.000 de lei – ora 11:00. Între lucrările scoase la licitaţie se mai numără „Peisaj de câmpie” de Nicolae Tonitza şi „Cheiul Dâmboviţei” de Jean Steriadi, „Satul văzut de sus” de Corneliu Michăilescu, „Ţăran cu vulpe” de Rudolf Schweitzer Cumpăna și „Dunărea la Tulcea” de Alexandru Ciucurencu
* La Muzeul Național de Artă, cu prilejul „Zilei Brâncuși”, are loc atelierul educativ pentru copii „Pasărea ascunsă în piatră”. Participarea la eveniment se face la adresa de mail educaț[email protected]. De la ora 11:00, instituția organizează un tur ghidat în sala Brâncuși din Galeria de Artă Românească Modernă
Sursa: https://www.rador.ro/2024/02/18/calendarul-evenimentelor-18-februarie-selectiuni-9/