Expoziția „Flori de fire” a Cercului de Creativitate Umană Ploiești. Articol de Elena Trifan

https://blog.revistaderecenzii.com/

În anul 1993, sub îndrumarea doamnei muzeograf Emilia Iancu, director al Muzeului de Biologie Umană din Ploiești, a luat ființă Cercul de Creativitate Umană, care timp de 25 de ani a fost organizat de un bărbat,  Ion Ioniță,  inițiat în tainele mai multor meșteșuguri. Astăzi, este coordonat de doamna Laura Matei.

În cadrul acestuia funcționează o secție de goblen care are ca tematică: flori, peisaje, portrete, icoane.

La ora actuală, este alcătuită din aproximativ douăzeci de femei, aflate în jurul vârstei de 70 de ani, de profesii diferite: educatoare, profesoare de matematică, fizică, biologie, asistente medicale, contabile etc.,  unite de o pasiune comună pentru arta populară, în care au fost inițiate, încă din copilărie, în familie, la serviciu de câte o colegă sau prin lectura unor reviste. Una dintre dumnealor mi-a mărturisit că și-a inițiat și soțul, care era taximetrist și care reușise să o întreacă în rafinamentul cu care lucra goblenuri.

Încă de când erau active profesional, dar mai ales după ce s-au pensionat și unele din dumnealor și-au pierdut și partenerul de viață, și-au găsit liniștea, relaxarea, încântarea, utilitatea în arta goblenului și socializarea prin întâlnirile de grup și prin participarea la expoziții.

Goblenurile, în care investesc economii financiare, pricepere și creativitate,  le-au devenit tovarăși dragi de viață.

 Se adună cusături multe, cu care își decorează casa și își încântă prietenii, rudele, cunoștințele cu darurile dumnealor.

Munca aceasta, făcută cu pasiune, pricepere și dăruire, le asigură o energie calmă, binefăcătoare, ce simți că ți se strecoară în suflet.

Un transfer de energie pozitivă se realizează și între dumnealor și elevii pe care îi inițiază în acest meșteșug.

Am avut ocazia să îl cunosc și pe decanul de vârstă al grupului, doamna Ileana Lambrescu, de 91 de ani. A fost profesoară de biologie, toată viața a iubit munca și a fost cuprinsă de neastâmpărul de a se informa și de a crea.

A lucrat de toate, cusături, țesături, a croșetat cu lanseta, și-a decorat toată casa cu obiecte lucrate de dumneaei și continuă să lucreze. A venit la întâlnire îmbrăcată în haine confecționate de dumneaei din lână.

Inițial, lucrările membrelor Cercului de Creativitate Umană erau prezentate într-o expoziție pe an, acum în mai multe, intitulate: „Culorile toamnei”, „Icoane și flori”, „Flori și portrete”, „Copilărie fericită”, „Peisaje de iarnă”, găzduite de Muzeul de Biologie Umană din Ploiești și de secțiile sale din județul Prahova: Muzeul „Flori de Mină” de la Cheia, Muzeul Rezervației Bucegi de la Sinaia etc.

Anul acesta, au întâmpinat primăvara și au sărbătorit Ziua Femeii printr-o  impresionantă expoziție de goblen, intitulată „Flori de fire”, realizată pe holul Muzeului de Biologie Umană din Ploiești, în care pot fi admirate lucrări aparținând: Marianei Brădac, Elenei Dobrescu, Mihaelei Voicu, Ștefaniei Voicu, Laurei Matei, Getei Mușat, lui Kati Matei și lui Teo Dumitrescu.

O diversitate de flori: ghiocei, panseluțe, mărgăritare, trandafiri, gladiole etc. par ființe vii, ce încântă prin culoare, prospețime, sensiblitatea și rafinamentul cu care au fost lucrate.

Elena Dobrescu a avut originala idee de a-și grupa lucrările într-un calendar al florilor.

Ea, femeia, veșnica, nobila, dar și trudita  floare de pe toate meridianele, este reprezentată prin tablouri ce prezintă chipuri de femei luate din viața de zi cu zi, fie din țară, fie din spații exotice sau din tablourile lui „Nicolae Grigorescu.”

În general, femeia este înfățișată îmbrăcată în costum popular românesc, fie legănându-și copilul, fie în timpul muncilor tradiționale: spălat, tors, săpat, strâns fânul.

Expoziția poate fi vizionată în toată luna martie a anului 2024.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *