https://blog.revistaderecenzii.com

Mă întrebam adesea dacă mai are timp cineva de sclifoseli romantice într-o lume devenită pragmatică, în permanentă competivitate de tip marketing. Poeți există încă, căci “românul s-a născut poet” și se tipăresc mereu cărți de versuri, și nu puține…, în ciuda faptului că poezia a fost detronată în ultímele două decenii de cărțile de bucate, de business, de dezvoltare personală sau de proză. Editurile se reinventează, se lecturează cărțile pe CD, marile romane se ascultă în rezumat pe telefon, iar scuze există destule pentru cei fără timp sau poftă să mai țină în mână o carte. Volumul de debut al doamnei Nela Ene l-am parcurs  într-o noapte, versurile sale fiind o reală surpriză, chiar de mi-o aminteam ca soție de poet ce activase cândva la Casa Tineretului din oraș, știind și că aveau prieteni jurnaliști, actori, scriitori, dar mai cu seamă, faptul că participase la un concurs literar de unde i se trăsese numele de poetesă, dat de colegii de serviciu. Am descoperit-o recent, era femeia liberată de trecut, îmbogățită altfel, o mamă-bunică fericită, un soi de “3XFemeie”, vivace, puternică, activată, întinerită. Lansarea cărții sale de debut “Când ai venit pe jos din Rai” s-a bucurat de o audiență numeroasă (doamne și domnișoare zâmbitoare, elegante, tineri și mai puțin tineri domni, veniseră la evenimentul doamnei doctor. Căci fanii o cunosc ca pe un bioenergetician/terapeut, iar asemănarea cu Mihaela Tatu (magnetizarea prin farmec, cuvânt, solaritate) nu trecea neobservată. Nela Ene este o femeie atașantă, ce are cuvintele potrivite momentului și un bonus constând în mâini ce te pot vindeca (spune cartea sa de vizită).

Am analizat ceva mai târziu cartea sa de debut, știam că poezia nu spune doar ce spun cuvintele, și că dincolo de cuvinte este omul cu vise și trăiri, că poezia ține de miracol, înalță.  “Poeții trăiesc cu capu-n nori”. Ei caută doar soluții, elixirul iluzoriu al fericirii… Se scriu multe versuri azi pe rețelele de socializare, însă puțină poezie. Cine nu-i impresionat de cuvânt? Desigur, există și o mare categorie de oameni insensibili la artă/cultură, cei din zona simplicității primitive, cei seci și pragmatici. Cuvintele rămân în sine esențe tari de sentimente și valori, constituind cartea noastră de vizită. Instinctual alegem cuvintele ce ne reprezintă; ele desenează cu emoție nevăzută punți între oameni. Experiența vieții și personalitatea autoarei se cereau imperativ exprimate, iar versul s-a constituit în eșapatoar. Arta pare frumoasă la suprafață, dar puțini bănuiesc chinurile sfâșitoare ce țin de forul interior al creatorului, căci tonul festiv sau un chip vesel poate ascunde multe meandre sufletești. Singura călătorie din care nu revii cu mâinile goale este călătoria interioară. Sufletul-vioară acordată sau dezacordată. Viața devine uneori o ezitare între două destine. Libertatea de a fi tu însăți era sancționată inconștient, uneori chiar fățiș de către anturaj. Când cerul e gri, nu-i ușor să vizezi. Femeia se vede nevoită adesea să joace într-o piesă ce nu-i aparține. “Sub aceeași umbrelă împreună/cu nodul de lacrimi în gât/învățăm mereu cum se-adună/și ce ne mai rămâne și cât…” Amorul liniștit și cuminte e potrivit căsniciei, iar cea mai bună monedă pentru moarte este viața. Sufletul doare adesea mai tare decât toate oasele. “Trupul meu cel plin de moarte/bucuriilor deșarte / s-a promis și s-a vândut /preacoborâtor în lut”.

Copilăria stă la baza emoțiilor noastre de adulți. “Scoate-mi din dulap copilăria/ dintre-atâtea alte lucruri vechi/ scutur-o de praf și dă-o-ncoace.”Lași în urmă satul natal pentru civilizația urbană, atras ca fluturii de lampă. “Gară de câmpie început de drum…” Începe lupta cu viața, anxietatea…E complicat să explici trecutul. În serviciile de turnătorie autoritățile atrăgeau în primul rând fricoșii, viclenii și lingușitorii. Urăști regimul, dar nu poți urî oamenii, adesea buni, minunați, însă capabili să facă orice pentru a se descurca. Iubirea e cel mai puternic medicament, dar medicamentul nu se găsește în farmacii. “Domnule de rouă ce puțin îți pasă/ c-o să vină iarna ca o veste rea”. Unica modalitate să te desprinzi de trecut, este acceptarea lui. E pasul înainte pentru stabilitate emoțională. Când e imposibil să fii arbitru, ești jucător. Existența este adesea o joacă de-a v-ați ascunselea cu mizeria, sărăcia; ești pusă în situația de a-ți arăta afecțiunea în manieră hollywoodiană/șarm studiat, veselie. Rivalizezi în cinism și ironie. Dar și…în poezie! În momentele de liniște Dumnezeu îl îndeamnă pe om să judece la calea vieții sale. Dincolo de adevărul vizibil mai există altul…Cutia poștală era un obiect al emoțiilor pe timpul când primeam doar scrisori, ziare şi reviste, după care s-a transformat în obiect al terorii, doar cu facturi, somații, reclame ale comerțului agresiv. Toți avem nevoie să ne debarasăm de povara trecutului, să ne despărțim de ceva. Amintirile triste se șterg în timp, dar nu uităm niciodată o iubire, nu uităm niciodată oamenii din viața noastră. Mai ales nu uităm copiii, chiar de nu mai sunt demult lângă noi. Sistemul de supraviețuire rămâne nealterat pentru cine a privit mereu spre stele și a îmbrățișat arborii…la propriu. Telurică, lunatică noaptea și solară ziua, cu sufletul în palmă, iubește ploile și clorofila, clipa și eternitatea, evadarea prin văzduh, visul, pe Eminescu și pe Nichita, așa cum iubește patria. “Țară-minunea mea de-nceput/ îmi încolțește grâu în sărut / după numele mamei/ tu primul cuvânt”.

Optimismul odată renăscut, viața se umple de sens, de culoare. Poate nu își face iluzii pentru viitorul poetic, dar e plină de speranță văzând entuziasmul stârnit de apariția primului său volum și aprecierile participanților la lansare. Legile succesului nu sunt legile fizicii, ci mai degrabă ale circumstanțelor decât ale talentului. Trăirile sale se cer traduse-n versuri, va trăi de acum doar cu sufletul, convinsă că totul vine când trebuie pentru cel ce știe să aștepte. Volumul se vrea introspectiv. Cât de lungă e poteca-drumul din Rai până la noi! Care e prețul păcii plătit de femeia ce meditează la vârtejul propriei vieți? Viața oricât de bulversantă, are poezie, are muzicalitate, ca iubirile. Sentimentele poetei sunt acute, chiar dacă amintirile pot părea uneori desuete. Sunt ca florile presate ce-și imprimă delicatul parfum între filele unei cărți. Lumina ei izvorăște din energía Teleormanului. Precum floarea soarelui, tinde spre lumină, căci numai prin iubire se simte împlinită plenar. Infinita diversitate a naturii umane se exprimă prin iluzii, loialități oscilante, fantasme amăgitoare, tensiuni durabile, resentimente, ispite și bucurii vinovate. “Norocul meu e ferestra spre cer/ mai respir și mai gust înflorirea/ întind mâna șí ploaia mă lasă / să-mi transcriu pe curat fericirea”. Nu există parcurs 100% perfect. Pozele de pe FB arată o fericire ideală, pe care de cele mai multe ori n-o mai avem demult, însă ne agățăm de like-uri. Libertatea se manifestă doar prin a fi… Învățăm greu să gândim frumos, să murim frumos. Educația și cultura ne-o facem singuri, nu ține de diplome și doctorate, durează toată viața și cel mai adesea se face discret; e parte din ființa noastră, din devenirea noastră. Femeile intuiesc și citesc printre rânduri ușor. Și-a păstrat credința în iubire chiar și atunci când era într-o înfundătură a vieții.  Volumnul “Când ai venit pe jos din Rai” este rodul confidențelor asumate, o spovedanie. Iată însă și minutul de adevăr! Nu dorește nimic din trecut de la bărbat, nici nume, poate nici prieteni. Redevenind ea/ Nela Ene, revendică numele dat de părinții săi, Maria și Ilie din  Teleormanul cunoscut pentru Darie și Ciulinii Bărăganului …Singurătatea e o victorie care nu se împarte cu nimeni. Se reîntoarce la poezie, reîntorcându-se astfel la ea, la viață. O femeie poate îmbătrâni frumos, poate fi singură, dar niciodată însingurată. Nela Ene ne amintește că poezia /cuvântul scris poate deveni leac, balsam terapeutic pentru suflet, la fel ca balsamurile aduse de la Marea Moartă. Fructul pozitiv al scrisului/poeziei, ține de dorința de a fi altruist cu propriile simțăminte împărtășite cu cititorii. Chiar de nu vei culege laurii victoriei, cu siguranță cineva se va regăsi în tine și versurile tale îl vor mângâia. Ce mai poate dori? Să i se audă vocea. Poate în alte condiții, Nely ar fi devenit actriță sau om de afaceri, manager. Succesul sau supraviețuirea cer omului o metamorfoză (care este una din legile junglei). Tumultul vieții, angoasele, își pun amprenta pe om. Libertate, regenerare. Singura și adevărata libertate a omului, în special a femeii (știind condiția perpetuată în cadrul societății), este cea a gândului/ exercițiu de zbor pentru cine are interogații existențiale. “Ce poveri ce sentințe ne uită mereu/ la margini de lumi de timp și istorii?” Autoarea știe că omul e judecat după talentul său, nu pentru modestie. Este o femeie mândră, cu ținuta și atitudinea specifică capricornului. Plenitudinea senzualității stă în auto stimă, în faptul că te simți bine privindu-te, nu doar în privirile altora, a bărbaților în special. Hainele sunt o formă de afirmare, de reafirmare. Este cochetă și pare mai frumoasă decât la tinerețe, ca vinul bun. La “bătrânețe” cucerești cu ce știi, nu mai e nevoie de zâmbet, nu mai seduci (doar) cu corpul, ci cu vorba. Erosul are alte valențe, e degradant de la o  vârstă să surâzi și să te comporți într-un anumit fel pentru a seduce. Doar actorii și cântăreții au nevoie de public, de aplauze…”M-am vindecat de întrebări / nu mai știu nimic despre risipiri…așteptări.”

Mă despart de un prieten redescoperit, gândind deja la următoarea carte a Nelei, convinsă că a luat doar startul în competiția literar-poetică în care s-a angajat. Arta, sub toate formele ei, nu ține doar de talent sau experiență, ține mai ales de emoția estetică emanată, iar Nela Ene știe bine acest lucru.