https://blog.revistaderecenzii.com

E timpul

Ar fi timpul să te odihnești

Îmi spune vocea interioară.

Trebuie să te odihnești

Lumea e atât de mare

Și tu ești atât de mic

Chiar trebuie să te odihnești și tu

Și cum crezi tu, suflete, că mă pot odihni

Acum când lumea se dă peste cap

Atât de brusc și tragic?

Pe-o parte fericiți unii

În alta cei plângând și strângând

Mizeria din visele spulberate brusc

Trebuie să încep o nouă zi, ea vine oricum

Va trebui să spun prezent, să lupt, să trăiesc                                                                                                                                   

Doar că acum trebuie să mă odihnesc                                                                                                                                          

Măcar puțin, cât să uit,

Sau cât să-mi amintesc doar un singur lucru

Poate un arbore, sau un trifoi cu patru foi

Sau casa copilăriei

Dar mai am o casă?

Unde-i casa mea?

Poate în suflet, în acel loc bulversat

Vagabond, crucificat

Damnat, agonizant,

Dar care mâine va fi mai viu

Ca pasărea Phoenix.