https://blog.revistaderecenzii.com
* Începând cu orele 18:30, Opera Națională București va găzdui o nouă ediție Scena Gândirii – Conferințele Operei Naționale București. Evenimentul, desfășurat sub titlul „Condiția de a fi liber”, îl va avea ca invitat pe scriitorul Varujan Vosganian, Președintele Uniunii Scriitorilor din România. Prelegerea lui Varujan Vosganian va fi urmată de un dialog cu Daniel Nica, coordonatorul programului Scena Gândirii şi lector universitar în cadrul Universităţii din Bucureşti. Atât alocuţiunea, cât şi conversaţia vor fi însoţite de scurte momente muzicale, interpretate de solişti ai Operei Naţionale Bucureşti. Evenimentul va fi transmis de TVR Cultural. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Actualităţi
* Corul Naţional de Cameră ‘Madrigal – Marin Constantin’, dirijat de Anna Ungureanu, va susţine, pe 14 ianuarie, de la ora 19:00, un concert extraordinar în Aula Magna a Palatului Patriarhiei. Intitulat ‘Madrigal – despre Cultură’‚ spectacolul este structurat ca o călătorie prin creaţia românească a secolelor XVII – XX şi prezintă publicului lucrări reprezentative din patrimoniul cultural naţional. Programul cuprinde atât lucrări de muzică veche românească, cum sunt cele din ‘Codex Caioni’ – seria culeasă de călugărul franciscan transilvan Ion Căianu şi prelucrată de Constantin Rîpă – sau fragmente din celebrul ‘Florilegiu Bizantin’ structurat de maestrul Marin Constantin, cât şi lucrări moderne şi de inspiraţie folclorică, semnate de Mihail Jora, Alexandru Paşcanu, Paul Constantinescu, Marin Constantin, Cornelia Tăutu sau Corneliu Cezar, precum şi texte emblematice semnate de Titu Maiorescu, Emil Cioran şi Zoe Dumitrescu-Buşulenga. Invitaţii speciali ai Corului Madrigal sunt actorii Victoria Cociaş, Claudiu Istodor şi Adrian Titieni. Conceptul evenimentului este semnat de Emil Pantelimon, design-ul de lumini este coordonat de Mircea Mitroi, iar regia de sunet de Gabriel Scîrlet. La pian interpretează Abel Corban. Concertul este primul eveniment al programului aniversar ‘Marin Constantin 100’, în 2025 Corul Madrigal sărbătorind 100 de ani de la naşterea fondatorului său, Marin Constantin (1925 – 2011), printr-o serie amplă de proiecte şi evenimente culturale, care se vor desfăşura pe tot parcursul anului
Sursa: https://www.rador.ro/2025/01/14/calendarul-evenimentelor-14-ianuarie-selectiuni-11/