Denis McQuail : Teoria Comunicarii de masa
de Mirela Teodorescu
Denis McQuail este profesor de Sociologia Comunicării la Universitatea din Amsterdam, dar cariera sa academică, opera şi personalitatea sa au o anvergură internaţională: a predat în mari universităţi americane şi engleze, iar cărţile sale sunt lucrări de referinţă in bibliografia acestui domeniu, fiind publicate la edituri dintre cele mai prestigioase şi traduse în numeroase ţări. A dobândit astfel statutul unui reputat specialist al Sociologiei comunicării. Titlurile, abordările şi seria lucrărilor sale îl individualizează ântr-un mod pregnant în lumea caleidoscopică şi pe cât de abundentă, pe atât de inegală a autorilor şi lucrărilor despre comunicare. Titlurile cărşilor sale sunt o de autentificare a unui autor prolific, dar înzestrat cu o vocaţie excepţională a sintezei: Towards a Sociology of Mass Communications (1969); Sociology of Mass Communication (editor) (1972); Communication Models (împreuna cu S. Windahl, 1982); Mass Communication Theory (1983, 1992); Media performance (1992) , Communication (1999)s.a.
Stimulată cu precădere de preocuparea privind influenţa politică a cotidienelor de mare tiraj şi consecinţele morale şi sociale ale filmului şi radioului, comunicarea, în general, a fost cercetată din dorinţa de a testa şi de a spori eficienţa şi influenţa în domeniul educaţiei, al propagandei, telecomunicaţiilor, publicităţii, al relaţiilor publice şi relaţiilor interumane. Cartea îşi propune ca pe parcursul celor şase părţi (19 capitole) să înfăţişeze principalele perspective de gândire în comunicarea de masă, aşa cum s-au cristalizat acestea în ultima jumătate a secolului trecut, lucrarea de faţă marşează pe ideea inexistenţei unui model unic, potrivit pentru toate obiectivele şi pentru orice tip de analiză. Astfel, autorul ne va prezenta teorii despre comunicarea mass-media, structuri, semnificaţia relaţiei dintre media şi mediul acestora, organizaţiile care produc şi distribuie comunicare, conţinutul comunicării de masă, audienţa comunicării de masă, efectele comunicării de masă. Consideraţiile legate de „comunicarea aplicată“ – utilizarea cu buna ştiinţă a media pentru a influenţa atitudinile şi comportamentul ori pentru a desfăşura campanii de informare pe scară largă (campanii mediatice, relatiile publice şi marketing-ul) – la care se adauga problematica „societăţii informaţionale“ în curs de apariţie, precum şi comunicarea în mediul internaţional, coroborate cu dezvoltarea noilor tehnologii de difuzare (cablu, satelit etc.) şi a mijloacelor de comunicare interactive, au drept rezultat „convergenţa“ modurilor şi canalelor de comunicare şi estomparea graniţelor dintre comunicarea publică si cea privată. |