Constantin Pădureanu: Oltenia lui Marin Sorescu, a lui Constantin Pădureanu şi a noastră

de Ştefan Vlăduţescu

Aşteptarea inerţială este că o carieră literară se începe cu poezie şi se continuă cu proză. Constantin Pădureanu, ajuns prozator cunoscut, ne demonstrează că şi traseul de rezervă este accesibil. După 9 cărţi de proză bine evaluate, acesta debutează ca poet: „Focuri mocnite”, Craiova, Editura Aius, 2012.

Lirica sa este una matură, bine aşezată în concepte lirice, în proceduri stilistice şi efecte poetice. Remarcabilă este, înainte de toate, coerenţa,coeziunea şi unitatea universului liric. Este astfel motivat setul de cuvinte de bună apreciere semnate în cadrul volumului de critici literari cu experienţă precum Constantin Dram, Gelu Negrea, Nichita Danilov şi Marian Drăghici. Coordonata cea mai bine definită este cea spaţială: Ne situăm în Rudarii Olteniei, sat aflat în apropierea oraşului Coveia, în zona Livezi, Branişte, Balta Verde. Un topos excepţional este „fântâna văruită”: pe aici se plimbă îndrăgostiţii, aici îşi rezolvă prin bătaie problemele cei ce se duşmănesc, aici se realizează scene din filmul „Tudor Vladimirescu”. Intervalul temporal este scurt şi se situează după colectivizare, în interiorul perioadei „ceapeului”. Ideea de timp are două aspecte remarcabile: a) timpul ce trece pe lângă noi, „Trecea timpul pe lângă el/Şi îmbătrânea fără să-şi dea seama” („Trecea timpul pe lângă el”); b) timpul trece repede, „Timpul trecea repede ca o nălucă” („În peţit”).

Relaţiile sociale sunt clar delimitate, bine structurate şi funcţionale: avem primar, miliţian, săteni buni, răi, ironici, muncitori şi iubăreţi. Legea fundamentală o constituie „obiceiurile din moşi-strămoşi”(„Corentat”). Evenimentele reţinute sunt definitorii pentru mersul aşezat al unei entităţi sociale: peţit, fugit de acasă, căsătorie, moarte, scandal, pescuit, scăldat, iniţiere sexuală, adulter, despărţiri, beţii, bârfă, pălăvrăgeală etc.

Relaţiile dintre oameni sunt, în majoritate, pozitive: amiciţie, prietenie, admiraţie, iubire. Poezia care dă titlul volumului, „Focuri mocnite”, figurează liric fuga Ilenei (fiica Sâiei lu’ Dine Vrăjitoru) cu Gică al lu’ Vasile Chiriac. Sâia îşi pregătise rochia pentru nunta Ilenei. La fuga acesteia nu se aşteptase. Faptul în sine o supără, se gândeşte să o dezmoştenească, apoi îşi zice: „Da … treacă de la mine …/ O mamă uită şi iartă” („Focuri mocnite”). De acasă fug nu numai tinerele nemăritate, ci şi femeile căsătorite. Leonora, al cărei soţ este în armată, se îndrăgosteşte de electricianul Nelu Dobrică şi la încheierea electrificării satului, fuge cu acesta. După o noapte de analiză, ea ia iniţiativa: „Nelule, m-am gândit, hai să fugim/(…)/Plec şi poate să spună gura lumii orice” („Fuga Leonorei”). Pe Nelu îl întâlnise o singură dată: în casa vecinei sale Gherghina Bărbucică. Fusese trimisă de soacra sa să ia ouă „pentru cloţă”. Aici, el locuia cu chirie; făcea parte din cei 20 de electricieni veniţi să electrifice localitatea. Au stat de vorbă „despre lucruri mărunte”. Soacra „nu avea de unde să ştie focurile mocnite din sufletul/ tinerei femei” („Leonora”). Focurile mocnite sunt sentimente invizibile pentru ochiul unui neavizat. Ele sunt însă detectabile din decodificarea întâmplării. De evidenţiat că toate întâmplările sunt considerate a fi „făcute cu putinţă” de oameni. Unele evenimente apar programat, susţinute de intenţii clare, directe. Altele survin fără intenţia directă a interactanţilor, dar nu în afara capacităţii lor de a prevedea.

Apar şi ura, răutatea, invidia, dispreţul, ameninţarea. Răutatea Mandei Ciunga este reală, generală şi oarecum motivată: pe când era tânără tatăl său, beat, a sluţit-o, i-a retezat cu securea degetele de la o mână, fiindcă avea obiecţii în legătură cu căsătoria ce i-o aranjase („Manda Ciunga”). Tot aici intră şi faptele lui Gogu Ocroteală, cel care îl ajută pe activistul Călinescu să pună în aplicare colectivizarea („Colectivizarea forţată”). De la numele activistului tuturor porcilor satului li se spunea Călinescu.

Perspectiva lirică este doar în 5poezii asumată. Eul poetic se identifică în „Niţă Guguloi ăl mic” (Niţă bătrânul fusese bunicul acestuia). În „Coverca”, tânărul este îniţiat într-ale sexului de Lisaveta Cârcâială. Apoi, în „Muierea cu postrungă”, obsevând postrunga văduvei Mitra Ciupagu, el repetă o învăţătură a bunicii Ilinca Guguloaica:  „Muierea cu postrungă/umblă prin odăi după bărbaţi şi o dă/la toţi cei cu nădragi”. Două poezii îl au în centru pe Gogu Ocroteală: odată participant activ la colectivizare şi apoi înmormântat, după ce a căzut de pe scară.

Unele poezii sunt memorabile prin versuri ce ilustrează situaţii de viaţă deosebite. Văzând de la distanţă un bărbat venind, Manda Ciunga îl califică drept crăcănat. Când i se spune că acesta este nepotul său Georgică Timidai, ea replică: „Daaa! Dacă, da’ e frumos şi îi şade bine” („Manda Ciunga”). Pătru Ursu îi cere împrumut lui Nicolae Streche un măgarul. Nicolae îl minte că nu-l are acasă. Atunci se aude măgarul nechezând în curte. Ursu îl vede şi întreabă dacă măgarul de la nuc nu este al lui, iar Streche răspunde: „Ba da, dar acolo îl leg eu/ Când nu vreau să-l dau” („Pătru Ursu”).

Nu scapă observaţiei asemănarea cu Marin Sorescu cel din „La Lilieci”. Aşa cum remarcă criticul Marian Drăghici „filiaţia directă cu ‘Liliecii’ lui Sorescu nu, nu este caz de epigonism (…), ci exerciţiu de fericită continuitate”. Dacă această carte ar fi fost scrisă de un moldovean sau de un transilvănean am fi putut-o gândi ca o parodie sau ca o pastişă. Însă cu Marin Sorescu şi cu Constantin Pădureanu ne aflăm în Oltenia, ceea ce este cu totul altceva. Poetul Constantin Pădureanu este un continuator al lui Marin Sorescu şi-l rugăm să continue!