https://blog.revistaderecenzii.com
* Gisele Sapiro, una dintre cele mai influente voci ale sociologiei literare contemporane, profesoară la École des hautes études en sciences sociales din Paris şi autoare tradusă în numeroase limbi, va participa, pe 10 şi 11 noiembrie, la o serie de evenimente desfăşurate în Capitală. La invitaţia revistei ‘Observator cultural’, cu sprijinul Institutului Francez din România şi în parteneriat cu Librăria Kyralina şi Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din Bucureşti, Gisele Sapiro va lua parte la Bucureşti la o serie de interviuri, lansări şi dezbateri dedicate literaturii mondiale, dinamicii câmpului literar transnaţional şi responsabilităţii intelectualilor. Din programul zilei:
- Publicul francofon va avea ocazia să o întâlnească pe Gisele Sapiro la Librăria Kyralina, luni, 10 noiembrie, de la ora 18:00, la lansarea celor mai recente volume ale sale: ‘Qu’est-ce qu’un auteur mondial? Le champ litteraire transnational’ (2024) şi ‘Des mots qui tuent. La responsabilite de l’intellectuel en temps de crise (1944-1945)’ (2020). Alături de autoare, la evenimentul organizat în parteneriat cu săptămânalul ‘Observator cultural’ vor lua parte Magda Răduţă, Despina Jderu, Matei Martin şi Bogdan Ghiu. Dialogul se va desfăşura în limba franceză, cu acces liber
*Centrul Ceh deschide un nou sezon de proiecții de filme cu Documentary Mondays și Fiction Tuesdays, ce vor avea loc între 10-25 noiembrie. În fiecare luni și marți, de la ora 19:30, vă invităm la șase proiecții de filme documentare și de ficțiune din Cehia și Europa Centrală, cu intrare liberă. Programul include și două discuții cu invitați: Q&A cu co-regizoarea Marika Pecháčková („The Great Nothing”) și o discuție cu Adina Brădeanu, curatoarea antologiei „Umbrele istoriei”, parte din programul KineDok România.
Sursa: https://www.rador.ro/2025/11/10/calendarul-zilei-10-noiembrie-selectiuni-2/