https://blog.revistaderecenzii.com

Autor Nicolae Bălașa, Editura Autograf MJM, Craiova-2024

 O carte serioasă scrisă pe un ton adesea glumeț, amical, cu accente de înțelepciune și observații ancestrale, pe fondul unei veșnice căutări, conștientizări și aprofundări filosofice serioase. O carte autoportret, o confesiune dar și un manifest de actualitate. Spicuiesc o serie de fraze și idei desprinse din carte: “Omul de cultură e forțat să fie cuiul în coasta sistemului social-politic cum a fost Eminescu, când statul își lasă pe drumuri oamenii de cultură, creatorii de frumos, artiștii, în genere, sau oamenii de știință, într-o zi aceștia se întorc mai rău decât un boomerang împotriva lui, a statului. Ceea ce uită politicienii e faptul că foamea, răbdarea, frica, tot ce se impune prin forță etc., e cu limită. Dincolo de limite, dezastrul. Priviți în jurul vostru, ca popor tot ce vedem este forma manifestă a forțării unor limite, este forma manifestă a unor crize sistemice”. E vreo diferență între filosofie și înțelepciune? e întrebat autorul. Răspunde cu vorbele lui Petre Țuțea. “O babă smerită în fața altarului e mai înțeleaptă decât Kant.” Vorbește de neșansa de a veni în lume între oameni lipsiți de demnitate și onoare, într-o țară lipsită de moralitate; “forțat să trăiești printre ei, te vei târî ca un nemernic, alături Marilor nemernici!”, neuitând să ne amintească “de toată lumea să asculți, dar din minți să nu-ți ieși! Sau socratic vorbind, știu că nu știu nimic”. Nu am cunoscut și sper să nu cunosc ura, ne spune autorul ce are și o meteahnă, nu poate sta departe de țară, la el acasă se simte mai îmbrăcat, are o platoșă ce “ferește de tot ce este sec și nedefinit”. O asemănare cu Mihai Șora?! Îndoielnic răspuns. Are nenumărate referiri biblice, istorice, filologice, fiind preocupat de ororile inchiziției, de sclavi și stăpâni, de conștiința de sine, de «lupta pe viață și pe moarte pentru satisfacerea trebuințelor biologice sau de prestigiu». Eliberarea «învingătorului»-o metafizică a devenirii, sau mai degrabă o mistică a omului supus, conștient de contradicțiile existente în această lume. Pacea-izvor al prestigiului și al devenirii de sine. «Profitorii, golani de cartier”, măscărici cu prestigiu iluzoriu. Alții se recuperează “prin iubirea în care nu s-a strecurat mizeria, putregaiul și tot ce poate însemna dezgust ”. Omul, dintr-un fel de disperare prelungită devine anarhic. Linia orient-occident e o linie a peșcheșului. Cuvântul dor…”impuls al ființării…parte din sensul existenței”, iar “zidirea-facere întru viață și moarte. Moartea, parte a veșnicului nou început”.

La toate cele, astăzi trebuie adăugată manipularea fără de precedent a omului prins stingher, ca o muscă, între orizonturi precare. Controversele banale nu duc la nimic. Mintea omului mereu întreabă. Despre o abordare holístică a ființei, acum și în veacul veacurilor, aproape un non sens. «Motoarele  de căutare pe internet-un fel de creiere în extrase de trei parale».

Nicolae Bălașa scrie cu dedicație omului: Noi cu noi înșine, noi cu natura, noi cu lumea, noi cu Dumnezeu. Relaționare pe care am numit-o Marele Echilibru. Frământările mele puse pe hârtie. În orice capitol al cărții, cu sau fără voia mea, stăruie Dumnezeu, un fel de liant al celor spuse. Numai simțindu-I prezența, citind și printre rânduri…spusele mele fiind spre înțelepciunea și devenirea noastră întru echilibru. Abia după aceea pacea în sufletul fiecăruia, și în lume, în același timp. …Un fel de experiment al vieții cu mine. Omul în disperarea sa, irațional, preferă moartea în locul viețiii. Urmează revolte, războaie civile, într-un cuvânt, dezumanizare. Războaie între națiuni, de-aiurea și artificial învrăjbite, sunt inevitabile. Poporul român, popor furnizor doar de generații de sacrificiu…vânzătorii de iluzii scot din vânzarea lor chiar mai mult decât scot din industria de armament, a prostituției și a drogurilor la un loc… cel cu ștaif din fruntea poporului, dă drumul războaielor ce aduc profit din durerea și suferința umană. Ce contează că moartea suflă în goarnă pe uliță, liberă ca la măsa acasă!? Populimea e ținută în fața tembelizorului sau adunată în piața publică. Populimea susține prin taxe și impozite confortul celor enumerați anterior, la care aș adăuga “telectualul” scorojit, îmbibat în secărică și cocoșat de atâta obediență. ”japițe împăunate” un fel de vipere cu ochi sticloși, puse pe căpătuială, câtă vreme hoția la drumul mare e la rang de demnitate socială. “Nu punem pe același plan prostia cu neomenia. Românul, cât să se consoleze, își șoptește în barbă: Dumnezeu nu doarme!»

Omul/corcitură de context și un bob zăbavă– titlu de capitol. “Metaforic vorbind mergem înainte, călătorind înapoi, spre noi, cei din începuturi. Revenim în locurile în care ne-am lăsat o parte din suflet…omul orden, cu putere și cu dare de mână, indiferent de vârstă, plesnit de un fel de infantilism continuu, se pupă în văzul lumii și la fel stă călare unul peste altul, într-un fel de hormonizare, cât să știe poporul că el poate. Vorba uneia de la Tv: totul e să știi să stai capră, rentabil, cu profit garantat. Noi suntem demnitari, domnule, zice omul stâlcit în propria-i facere. Comportament bipolar în plină patologie”.

Despre hoțiile momentului și nemernicul la vedere-alt capitol în care aflăm despre negustorii împănate cu hârjoneli și mizeriile omului cu el însuși. «Când hoț pe hoț s-a înșelat, și dracu s-a mirat! Cârdășia pare încă funcțională oriunde, la orice nivel. Sărăcirea populației este singura constantă garantată, sărăcia când mai este și subvenționată pentru voturi și interese obscure cu siguranță se dezvoltă exponențial…Frica odată instalată face ravagii. Omul contingent, fără cine știe ce instrucție, devine cârpă, cel instruit se retrage dincolo de lume, iar nesimțiții își fac mendrele. E vremea lor, a nemernicilor. Și iar vin și mă întreb: cât de netrebnic trebuie să fii încât să nu cazi pradă altor nemernicii?»

Despre minciună și ființă, într-o lume în derivă, un capitol ce începe cu întrebarea: unde suntem Doamne? Drama începe când legile nu se respectă, nu de cei mulți, ci de cei ce sunt la vârful statului, în vârful puterii. Pentru că în mintea lor, statul și legile ce ar trebui să-l guverneze, sunt ei. Totul ia formă științifică sub denumirea de “educație media”. Există o “știință ” a întrebării numită Erotetica.“Oameni buni, când mințiți și tot mințiti”, …simplu spus, “minți nu ești!» Singurul model de urmat este omul cristic, omul după modelul Mântuitorului…,care nu a mințit o lume, și atunci în derivă…Cuvinte cheie se evidențiază: narcisism, orbire, orbeți, formalizare, omul narcisist cu sufletul drigărie umblatoare. Narcisismul ca boala unui popor ar trebui să nu existe…., căci în istorie când s-a coagulat, a devenit superioritate de rasă, iar de aici, prăpădul. « Putregai cu sfoiag și alte genialități. Gen limbric Peltic, Stepârță, Piș Belea, Nae Prepuță, Apulizamă, Firică cap de gloabă, Breazăvechil, Carcalete, Sucălete, Căcălete…, partenere de cloacă fiindu-le: Reta Curcubea, Floaca, Blambuiana, Leanca Pișpeea, Grațiela Belitot, madam Coik, un fel de femeie de dop, dată la întors și întors pe la tot felul de paranghelii de înalt nivel»…etc.

Despre omul tâlhar și îndepărtarea de sine, titlu. Croitorii de pe vremuri aveau o maximă: «măsoară de zece ori și taie o dată!» În aceiași termeni, ai răbdării cu mine și cu omenirea, mi-aș dori să știu de ce omul devine tâlhar la drumul mare. «În spatele acestei expresii, în numele binelui pentru om se află mari experimente sociale nefaste, marile războaie, cauze ale decimării umane, săvârșite de niște descreierați sau genii de context. Istoria omenirii este o istorie a vărsării de sânge. Domnule, dacă ai putea să mori în picioare, semn!?, să rămâi așa, stână de piatră, și să te îngropi singur, perpendicular pe axa vremurilor! Să fii un fel de antenă, prin care numai să treacă și timpurile, și cuvântul! În realitate, noi tot una cu pământul, un fel de umbre stinse în amurgurile disperării”.

În capitolul Crimele omului în veșnicul război al lui cu el însuși aflăm căPetre Țuțea inspirat de unfilosof grec spunea “puneți-l pe Dumnezeu în capul mesei și o să vedeți cum lumea are sens!» Maieutica este arta de a pune întrebări. Sufletul este tot ce are mai de preț omul, și înțelepciunea este dragoste. Face referire la Kant și Critica rațiuniii pure. “Ce pot să știu? Ce pot să fac? Ce pot să sper? Ce este omul? sunt întrebări la care nici măcar știința nu a putut răspunde». Când formulăm o întrebare, am produs cel puțin o mișcare a spiritului, o mobilizare a gândurilor în cadrul comunicării interpersonale. A investiga înțelegerea umană înseamnă a investiga natura sa, structura principală, funcțiile și limitele probabile, nu doar anumite laturi: psihologice, sociologice etc. Alte câteva pagini sunt dedícate comunicării. Dialogul referențial permite reînnoirea teoretică a abordării comunicării. Comunicăm direct cu întreaga noastră ființă (comunicare interioară) și cu natura întreagă, în ambele dimensiuni ale prezenței și devenirii. Comunicarea de orice fel presupune un angajament, care de fapt este o relație ce implică un comportament.  Actul comunicațional are emițător și receptor…și au în comun un sistem de valori, cel puțin în parte, acceptat în ambele părți, iar în anumite situații, idealuri asemănătoare. “Există o elocvență a tăcerii care penetrează mai mult decât limba”. (Blaise Pascal/Cugetări) Ne omul transformă în mod premeditat funcțiile comunicării în disfuncții. În societatea contemporană dezinformarea a devenit o armă.Sindromul supraevaluării este activ, …leacurile de dezintoxicare sunt date de cei ce pozează în salvatorii omenirii. Cursuri de educație media!? “Cei ce pozează în mentorii adevărului, în marea majoritate sunt activiști, propagandiști, ce s-au pus în slujba unor interese, de cel mai multe ori, obscure»…

O lume, un fel de curgere spre nicăieri. Pesimismul este legat de ștergerea acestor principii, legi sau reguli preexistente, de faptul că omul s-a îndepărtat de substanța sa spirituală.  “Ideea de crimă și de război al omului cu el însuși. Cain își ucide fratele, fratricidul e menționat în Biblie…,si de atunci, crime și iar crime…Unii găsesc în războaie ciclicitatea vieții, cu civilizația și progresul omenirii. Cine îmi dă dreptul mie să decid moartea ta? Omul depășește cu prisosință dimensiunea omului lup pentru om (homo homini lupus est), dorința oarbă de putere, furtul patologic, furt în neștire, anularea onoarei, a demnității, anularea identității în ultima formă de a exista. Reformulând ideile…”unde nu e lege, nu e libertate” (John Locke), sau cum spunea Molière: «când în palat a intrat clovnul, nu înseamnă că el este înscăunat împărat, ci că în cetate a intrat circul». Omul se zidește pe sine în istorie, demolându-se. «Marii lumii stabilesc soarta popoarelor, a omului, în genere. Aleșii popoarelor, radiografii multiplicate ale grupurilor de interese (un fel de țevi…pe care musai să curgă profitul, ca la cazanul de țuică. Omul a devenit haită, în termenii de azi alianță, axă, care mai de care …A existat o haită, care să nu cadă pradă altei haite?»

Incapabil de a face drumul spre lumina sa interioară spre sine însuși, omul este și rămâne orb în fața adevăratelor valori. Priponiți în fotolii de lux, pun pe roate grija pentru om și îndemnul spre libertate și fac avere. În vreme de război se fac averi, nu glumă! Pe strada binelui, când se simte lipsa banului, imediat se pune de-o răzmeriță. Axa binelui și axa răului în omul-lume vânturată! Cine ne mână azi în luptă? De ce ne aruncăm așa, cu capul înainte? Avem creier și puterea de a gândi…, dar amețiți cu chip de om, la cheremul vremurilor. Viața nu-i o pajiște cu miei. Iar haite sunt la tot pasul…Doamne, ce ți-e și cu vremurile, ce ți-e și cu haitele! Doamne, ce ți-e și cu tine, omule?! Se desprinde un permanent îndemn la înțelepciune din cuprinsul cărții și puterea de a povesti și de a se lăsa povestit, completând cu principalele trăsături ce îl diferențiază pe om de natură. Ciocul mic e un fel de doctrină națională. “Creatorul și lumea-triunghiul echilateral, macrouniversul creionat de cercul circumscris acestui triunghi. Orice modificare a unuia dintre unghiuri, oricare mutare nefirească a omului, orbit de forțe politice, de forțe obscure…înseamnă deformarea universului existențial.” Privind în urmă, ne ducem în timp, în suflet, cu precădere. Dar, să ne consolăm (haz!) cu ce este, cu ce avem, mai ales când mintea ne e dusă cu sorcova și gândul plecat după cai verzi pe pereți. «Ce este a mai fost și o să mai fie», de luat aminte. “Ticăloși peste ticăloși. Mizeria se scurge în istorie șuvoi. Șansa omenirii ține de Marele Echilibru, singura cale de om demn, de om încă îndumnezeit”.

Pui mic, nu uita că o căruță de oameni curați la suflet…poate fi suficientă lui Dumnezeu, să mai rabde o vreme pământul. Apoi, dacă îți stă la îndemână, fii și tu în ea. E cosmică, ascultă-mă pe mine!

Din cele 486 pagini ale cărții am evidențiat aici câteva note de lectură. Remarcăm îndemnul din final (cuprinde un clin d‘oeil marelui Sorescu) ce este adresat cu dragoste viitorimii!