https://blog.revistaderecenzii.com

Am intrat în sărbătorile noastre dragi de sfârșit de an începând cu Sfântul Andrei ocrotitorul României, urmând cu Ziua Națională, Nașterea Domnului etc. Sunt zile de reflecție pentru mulți, zile de bilanț, de nostalgie și de bucurie în general. Am mai parcurs un an. Ploaie de stele, de gânduri pentru cei care consideră sănătatea drept darul cel mai de preț, pentru cei care nu mai au iluzii (au trăit opresiunea sistemului comunist dar și deziluzia legată de cel actual) și care poate își mai doresc doar atât: 

                                                                                                                                 «Să fie cum era demult                                                                                                                                                                      La gura sobei să ascult                                                                                                                                                  Povești și să trosnească focul                                                                                                                                             De-afară să se-audă jocul».

Aniversăm, sărbătorim, decembrie se anunță efervescent. Mai trece un an. Sărbători fericite și îndestulate vor avea cei cu venituri decente sau speciale, și cei care se mulțumesc cu feeria luminilor și decorurilor din târgul de Crăciun, mândri că orașul lor a obținut locul întâi la acest capitol, uitând de inflația ce se anunță, de prețurile ce se vor dubla/tripla și de austeritatea economică anunțată. Un Crăciun trist vor avea copiii și bătrânii ce se uită cu jind la rafturile pline cu produse apetisante ce afișează prețuri de occident, gândind la veniturile ce abia le acoperă întreținerea la bloc sau plata ratelor, care nu-și mai permit să ia decât jumătate din medicația prescrisă de medici. Pe lângă ei trec cei pe cai mari, politicienii, afaceriștii și cei abonați la banul public, îmbrăcați bine și conducând mașini de milionari, indiferenți față de cei umili și zgribuliți în haine second hand. Indiferenți sunt și față de eroii ce putrezesc în criptele de acum învechite prin cimitire neîngrijite. Cei mulți care au ieșit în stradă în acel istoric decembrie ‘89 trăiesc senzația unei tranziții fără sfârșit, dublată de criza economică greu de suportat de cei ce trăiesc de pe azi pe mâine din pensii de subzistență. Guvernanții au promis toți multe, s-au perindat 35 de ani la conducerea țării și lumea a văzut doar vorbe goale și preocuparea acestora de a-și întări privilegiile și mări averile propriii. Democrația originală s-a transformat în capitalism de tip mafiot, este convingerea celor ce văd că nu mai avem o clasă medie preponderentă și puternică, cum ar fi firesc. Campaniile electorale au devenit manipulări mediatice, spectacole-circ, oamenii-s derutați, obosiți, alcolizați, mâhniți. Anul se termină pe un fond de agitație, tristețe amestecată cu jocurile de lumini/veselie plătită de contribuabili, fără ca cineva să fi cerut mai mult decât un trai decent (o țară ca afară). Se strigase pe străzi cândva «jos comunismul!», și iată neo marxismul instalat pe bătrânul continent. Creștini cum sunt, romanii își pun mari speranțe în mila Domnului și judecata divină, stau la cozi imense în frig și zloată pentru a săruta și atinge icoane făcătoare de minuni și moaște sfinte. Mulți cheltuie poate ultimii bani pe drumuri și cutia milei, ca ultim recurs și speranță pentru un viitor mai bun. Sănătatea e darul cel mai de preț: mulți cred că vine de Sus, ignoră și nu se revoltă pentru faptul că sistemul sanitar lasă de dorit chiar și când există aparatură modernă; omul tot cu “sărut mâna” și capul plecat ajunge la specialiști. Malpraxis ul este tot mai frecvent, fiind rezultatul învățământului deficitar, corupt, al diplomelor și examenelor obținute contra cost, fără studiu temeinic. România a pierdut peste opt milioane de cetățeni, s-a emigrat masiv după anul 2000, iar în prezent brațele de muncă sunt înlocuite cu muncitori asiatici ce găsesc un el dorado la noi, căci sărăcie este pe tot globul. Va fi grea repatrierea românilor ce au muncit și s-au acomodat în diaspora, atâta timp cât în țara mamă nu va exista respect pentru cetățeni și un cadru de sănătate publică eficient, funcțional, atâta timp cât birocrația politizată va fi precum o palmă pentru cei obișnuiți peste granițe cu o democrație rodată.

După chipul și asemănarea noastră, ne-am așternut; avem magazinele pline, lumea cumpără (când are cu ce) mai mult decât consumă, burta a înlocuit valorile morale și a schimbat bucuriile sufletești-spirituale în mod dramatic pentru marea majoritate. Mai există însă tineri idealiști și/sau realiști, care ignoră preocupările strict materialiste și mai găsesc timp de iubire, adevăr, care gândesc la o societate bazată pe meritocrație și nu pe nepotism sau jocuri de culise. Decembrie este luna ce ne-a marcat istoria recentă a țării și sufletele. În acel decembrie însângerat al anului 1989 am văzut o schimbare bruscă de regim, imposibil de imaginat până atunci. Tot ce părea făurit să dureze veșnic (avea reguli stricte, era păzit) s-a prăbușit în câteva zile, aparent sub presiunea maselor populare ieșite-n stradă (manipulate de regizori buni din umbră, puternici și abili). Trecutul e trecut, spunem mereu ca o scuză. Dar ignorânt trecutul și acceptând prezentul legați la ochi, ne adâncim în nisipuri mișcătoare care ne pot înghite viitorul pe care l-am dorit mai bun. Proverbul spune că avem ce merităm și ”cum ne așternem, așa dormim”. Eroi au fost, eroi vor mai fi (cu siguranță) în neamul nostru românesc.

Luminează-ne și ocrotește-ne, Doamne!

Deșteaptă-te române, e ziua ta! La mulți ani România, la mulți ani români de pretutindeni!