https://blog.revistaderecenzii.com

Este titlul celei de-a doua cărți a Nelei Ene, poeta surpriză din Bănie, cartea sa de debut Când ai venit pe jos din rai bucurând-se de aprecieri și succes. Norocul novicilor la ruletă, ar zice unii, dar “norocul” ei ține de har și tenacitate. Cel mai mare dușman al viselor tale sunt gândurile tale. 90% se zice că sunt aceleași zilnic. 98 % ar fi anxietăți, temeri legate de viitor. Viitorul este pentru poetă prelungirea prezentului, își permite să fie ea însăși, deschisă emoțiilor din care-și trage seva creatoare. Cuvintele părinților fac bine sau fac rău copiilor. Nela a crescut în măsura în care a primit adevărul despre ea. Când grâul e copt trebuie treierat, când vinul s-a limpezit trebuie băut, când timpul exprimării a venit, mulți scriu. Asta face cu frenezie poetică autoarea, trăiește plenar vârsta maturității, dând frâu liber emoțiilor. Sufletul de copil rămâne neschimbat sub stratul gros al faptelor noastre, scapă de lucrarea timpului. Libertatea ține și de arta de-a îmbătrâni.

Puțini sunt cei care au o anume calitate de inteligență emoțională. Incapacitatea oamenilor simpli de a înțelege lucrurile subtile e cunoscută, sunt creaturi sergentiforme, mintea îngustă înțelege doar ce vede cu ochii și ce gustă cu limba. Femeile în prezent nu vor (doar) flori, vor drepturi, vocile lor contează și pot fi cea mai eficientă armă. Toate dor într-un suflet ce vibrează. Purta tăcerea în loc de dreptul la cuvânt. Există salvare, există pace!? Cei care nu luptă pentru convingerile lor niciodată nu vor face ceva mare. Femeia e capabilă să ofere iubire în cele mai adverse circumstanțe; dragostea pe care părinții au sădit-o în copil îl salvează. Poți aprecia calitatea unui om și după cantitatea de singurătate pe care o poate suporta. Nu contează dacă trăiești într-o mare metropolă sau un cătun teleormănean, adevărata viață este în interiorul tău. Prin educație, credință și cultură nu doar supraviețuim în timpuri grele, dar și evoluăm. A preferat să fie o excepție decât să fie în “reguli”. Morala pe care o acceptă este cea care-i este utilă, ce se subordonează plăcerilor, bucuriilor fizice, spirituale și estetice. La vârsta când ridurile sunt firești, ce interesează cu adevărat e să fie fericită, să fie ea. Simte că viața devine ternă și fără sens când nu compune versuri, secretul fericirii e să înveți a te mulțumi cu ce îți place să faci. Anumite alchimii umane nu se explică. Îi place să vorbească de ea însăși, se simte un om norocos și e recunoscătoare. Patriotismul este ceva firesc. Și-a împlinit misiunea, revenirea la normalitate, demnitate, spiritualitate. În fond suntem toți un amestec variabil între realitate și ceea ce am vrea să fim, un amalgam de genetică și biografie, de sensibilitate emoțională și «nutriție». Priveliștea de la geamul ei e frumoasă, dar trebuie plătit un preț pentru “soare”. Fructele experienței sunt dulci dar și amare. Când suntem fericiți suntem și buni. Să fii bun implică să fii în armonie cu tine însuți. Simpla frumusețe îi umple ochii de bucurie; plăcerile simple sunt ultimul refugiu al sufletelor complicate. Dacă lumea ar trăi viața într-o manieră totală și completă, dacă ar da formă sentimentelor, pământul ar beneficia de un surplus de energie. Nela Ene are un soi de candoare a tinereții, vestigii ale copilăriei pe care le evocă/descrie în versuri, experimentând lumea prin corpul său, prin creier și…emoții. Vindecă sufletul cu suflet, redublând de vigoare fiecare simț, explorând cu acuitate destinul și frământările interioare. O izolare demnă de un spirit liber. Revizitează trecutul “neiertător” făcând o analiză a lumii, purtând melancolia satului într-o lirică încărcată de reflecție. O conștiință critică dublată de terapia prin scris. Orice pasiune artistică calmează, e balsam. Îi place să vorbească de ea, dar nu se vrea deloc oaia ce merge cu turma. Nimic nu e pierdut când crezi în ceva, când spiritul nu abdică. Scriitorii se zbat pentru vizibilitate în clici provinciale, în privat și pe rețele, în lipsă de cenacluri literare. Narcisismul și auto admirația domină pe FB. Totul e posibil, totul e realizabil. Trăim în lumea aparențelor, înconjurați de stres și negativitate, de lipsă de timp și de curaj. E nevoie de o investiție enormă în tine însuți și de voință fără cusur pentru a obține un rezultat. Autoarea (capricorn) știe că echilibrul în viață există, ca și soarele în plină iarnă. Nely Sgaibă redevenită Nela Ene, versifică ce gândește, vede și trăiește în prezent; scrie trecutul și prezentul de parcă și-ar scrie testamentul, frenetic. Merge zilnic printre oameni, merge printre păsări, merge printre arbori, merge printre cuvinte. Cu finețe psihologică evadează din lumea sa interioară și face observații fine, folosindu-se deseori de umor. Lumea și-a pierdut încrederea în burse și în politicieni, nu și-n poezie. Femeile poartă cu ele tot ce au trăit, chiar de nu se vede. Și când vine vremea, prinosul iese la lumină, adesea sub formă de rană, de explozie-exprimare poetică, nevrotică, artistică. Eu-l confesiv se activează, scrii pentru a exorciza durerea dar și pentru bucuria vieții. Poeta e copleșită de existență, de focul imaginației, confruntată cu mediul (vremuri tulburi) și sentimentul de nesiguranță. Poeții au nevoie de validarea publicului, de încredere. Atitudinea sa e cea a pictorului pozând în fața oglinzii pentru propriul portret. Pledez vinovată (nu mai cred în paradisuri promise și/ recunosc toate acuzațiile de înaltă trădare /numai și numai din cauza mea va fi/ următoarea eclipsă totală de soare/ și-n instanța toamnei-onorată/ pledez vinovată!) 

 Poezia-insula ei însorită unde se simte vie și puternică. Ce dacă vine toamna(…ești doar septembrie, ce naiba vrei/ eu merg la bal la brațul unui tei…) Fiecare generație vrea să inventeze ceva nou, poate de aceea versificația Nelei Ene este liberă, nonconformistă, ca și autoarea, îndrăzneață. Poți să fii revoluționar în suflet și clasic în maniera de a ține pensula, gândește pictorul din mine. «În războiul de scriitor, lupta se dă cu tine însuți», spunea Augustin Buzura. Dacă pictura e pictură și poezia e poezie, toate artele nu interesează decât în măsura în care se apropie și se adresează omului. Cartea Dreptul la emoție este despre sinceritate, emotivitate și ironía femeii asumate, lirică și ludică deopotrivă, e despre sufletul unei femei, liber să zburde. Încotro(îmi plac de mor intersecțiile/unde lipsesc semnalizările ești atât de liber să alergi/ după nehotărâtul încotro / când te oprești și cobori/ din trotineta ta de vacanță /ca dintr-o limuzină de lux). Cartea este despre emoție și hiperluciditate. Se moare de prea mult infinit, scrie. Iubirea rămâne speranța unui viitor incert, iar viața e singurul dar pe care ți-l face Dumnezeu. Oamenii încă fac dragoste(dar vai oamenii încă fac dragoste/ în pridvoarele cerului se logodesc teii/ încă se-aud țipetele mamelor născând / deși s-au deschis abatoare pentru mieii /ce vor fi jertfiți în numele iubirii/ cât de curând …Curând).

Nela Ene-o fire romantică altoită pe un existențialism pragmatic; multă vreme a fost invizibilă, dar azi este o conștiință critică ce are la bază spectrul amintirii și ancorarea în prezent. Practică terapia prin poezie, convinsă că antidotul manipulării constă în căutari, autoreflecție și privirea mai profundă asupra existenței. Ironia sa e critică. N-am ce să zic…(cei mai mari mincinoși din lume /nu sunt așa cum se spune/ politicenii-ar fi mare păcat /să-i acuzăm pe nedrept/ chiar se zbat/ pentru mine pentru tine pentru fabrici și uzine/ propășirea noastră e deocamdată pe vine/ mai mult ruine dar va fi bine-reține!).