https://blog.revistaderecenzii.com
Astfel se intitulează cartea de poeme și aforisme apărută la Editura Castrum de Thymes în 2025, a lui Cristian Gabriel Moraru, entuziastul profesor și om de cultură din Roșiorii de Vede. Din prefața semnată de Savu Popa și postfața lui Daniel Luca, aflăm date referitoare la acesta: născut în 1985, are „o atitudine picarescă”, este vânător neobosit de apariții livrești, evenimente literare. Frenezia sa dionisiacă este impregnată cu filosofie jovială, șugubeață și empatie umană. Motoul cărții ne familiarizează cu autorul: „Ideile, aceste iele care te pedepsesc dacă bagă de seamă că le-ai surprins în nuditatea lor! Ah, ideilor pure, m-ați vrăjit cu hora voastră frenetică, sub clar de vis… Ciuleandra ideilor pure, iată Ciuleandra ideilor mele poetice!”
În prezentul plin de ipocrizie, autorul își permite să rămână un visător ce calcă pe aceleași străzi pe care tinerii cu puțin noroc își găsesc un motiv de-a fi; unii studiază muzica, alții tehnologia, unii astrologia, mulți literatura și limbile străine, unele vechi, la fel cum alții învață să fie sportivi de performanță, afaceriști de succes sau politicieni. Universitari mediocri îndrăznesc, devin “fruncea” într-o «țară educată», și puțini își dau osteneala să găsească o explicație a lucrurilor și fenomenelor lumii care-i înconjoară. Avem aproape toți o sensibilitate intuitivă, dar câți se lasă antrenați în ciuleandra gândurilor, așa cum face autorul cărții de față? Pentru că locul său nu este alături de magnații din imobiliare, comerț sau sistemul financiar bancar, el are la îndemână alt domeniu vast, cel al literaturii (naționale, universale) și implicarea zilnică în viața culturală și educațională. Bogăția oamenilor de succes pare să-l lase rece, căci în lumea aleasă de autor nu e nevoie să-ți arăți bogăția exterioară. Când totul e injust, incert, gânditorul poate controla existența, jocul ielelor…Adesea un text, o frază, face mult mai mult decât un prânz copios. Scrie întruna și e ocupat cultural, pentru a nu se colbui, pentru a nu lăsa buruienile peste o lume “moartă”. Solitudinea monologului departe de larma străzii. “Caii sălbatici aleargă la trap să-și păstreze libertatea /luptând cu timpul, Marele Satrap…”
Așa e făcută natura omului, să caute mereu, să își explice existența lucrurilor, să se chinuie sufletește în fața enigmelor… Despre Idei și idei: ideile sunt adevărurile mele, …starea de pază, ca niște zăvozi credincioși la intrarea în curtea spiritului meu. De la idee la transpunerea sa în viață /faptă, este necesar un act de voință. Abulia/lipsa voinței, e o maladie a spiritului românesc contemporan. “Când o idee te devorează ca o orhidee carnivoră devine obsesie. Obsedații sunt campionii hiperlucidității. Ideile mele țopăie ca iepurii în paradis…în grădina plină cu morcovi. (Umor!). Poetul stă tolănit la umbra ideilor poetice…ca drumețul obosit la umbra unui stejar rămuros. Omul se definește prin ideile sale. Orice idee e bine s-o așterni pe hârtie…și să-i găsești prieteni noi de joacă. Ideile vin aidoma musafirilor nepoftiți, iar pe cele frumoase și utile le respiri cu nesaț ca pe aerul înmiresmat cu parfum…Ideile devin periculoase …când nu slujesc o cauză nobilă. Creierul omului deștept este ca un cuptor cu microunde, bubuie idei ca popcornul. O idee bună dobândește valoare dacă e pusă-n practică, altfel rămâne prizonieră în închisorile memoriei. Cristian mai notează că de la idee la faptă e drum lung și anevoios…dar împlinită ce satisfacții îți mai oferă! El este în fond un sentimental, cumva melancolic; cei de vârsta sa sunt mai degrabă pragmatici, se distrează și cheltuie, pe când el pare convins că viața fără idei și idealuri este ridicolă. Sunt multe căi în viață, dar e bine să privești viața cu calm, să nu te pierzi. Femeia poate fi infidelă, capricioasă, chiar și-n iubirea cea mai pură poate interveni neîncrederea sau dezamăgirea. Cunoașterea, literatura, filosofia sunt unicul etern perpetuu. În plus, îți dă forță să mergi cu pantofii scâlciați și să dormi oriunde, fiind incomodități fără importanță. Sunt multe feluri de a îți satisface nevoile proprii. Cristian pare a nu da importanță a ce nu merită, rămânând mereu senin. Are o inimă pasionată și tandră, se depărtează instinctiv de cei care îi pot răni sensibilitatea, trăirile. Atins de un sentimentalism moral și intelectual, sufletul și mintea i se citesc în zâmbetul plin de inocență. De circumstanțe fugitive, adesea frivole, depinde fericirea. Martirul cuiva constă uneori în faptul că nu plânge niciodată, de jenă sau din mândrie ascunsă. Politica dar și dragostea sunt dominate în prezent de pragmatism. Veritas: (…suflete aflate-n ruină / Pe străzi vezi numai morminte ce umblă / Să-și dobândească zilnica jimblă. /Astfel, în astă lume barbară /dragostea este o pasăre rară/ Fiind considerat orice poet/ Naiv, sentimental și desuet.
Poetul colecționează frumusețea infinită a emoțiilor date de iubire (Marea de emoții) dar și de influența poetului național (Sonată divină /Atunci când tu, înger blond/ Clapele inimii mele/Le-apeși cu glasu-ți blând /Izvorâtor de stele…). Pentru mulți sportul e o alternativă, oxigenează spiritul și-i înveselește, ei caută cu disperare un eșapatoar care să le permită a da sens vieții. Nu e și cazul lui Cristian Gabriel Moraru, pentru care binele și frumosul, adevărul și dreptatea sunt ghid. Memoria propriei vieți, dacă va fi scrisă vreodată, va reliefa sinuozitatea celor trei linii care se întrepătrund și țin de ceea ce omul a crezut că este, ce a dorit să fie și…ce a fost., vor fi memoriile omului optimist, serios, conștient de rolul ce l-a avut, investit fiind de demnitate și iubire. Autorul acestei cărți scrie dorind ca experiența sa, reflexiile și sensibilitatea în contemplarea vieții, să nu se piardă.