https://blog.revistaderecenzii.com
Ce lipsește azi
Ce vedeți? E întrebarea pusă studenților la Drept după ce profesorul îi îndemnase să privească către stradă. După ce ascultase răspunsurile, a concluzionat spunându-le că tot ce văzuseră sunt „bunuri și persoane”. Aceste cuvinte-mi reveneau de-a lungul timpului de câte ori observam cum maturizarea strivește candoarea omului și valorile ei. Neglijarea zonelor afective ale sufletului face parte din occidentalizarea omului și abrutizarea ce merge mână-n mână cu obsesia cantității. E trist să vezi cum oamenii maturizați „rău” uită să privească „cu inima” doar pentru că ochii rațiunii sunt orbi la ce-i în jur. Se moare de sete precum un geranium neudat dacă neglijăm „apa” ce hrănește sufletul. Majoritatea consideră că reușitele și integrarea socială implică un regim special de insensibilitate.
Lirismul sufletului renaște adesea pe fondul conștiinței trezite, când omul își adună valorile risipite pe drumul ascensiunii sociale. Se poate îmbătrâni frumos și muri cu suflet de Mic Prinț?! Să trăiești și să îmbătrânești frumos, să mori în iubire, nu-i simplu. Europa nu-i aceeași pentru toți atâta timp cât europenii nu-s egali. În această modernă junglă de asfalt fauna e diversă și adesea sălbatică și dură, iar Europa cu două viteze este totuși o realitate. Nu-s atinsă de sindromul Calimero, dar sentimentul injustiției însoțește melancolia poetică a spiritului liber. A releva o situație e o stare de fapt. Lucrurile merg acolo unde există coerență. Fabula broaștei ce se vrea cât boul e valabilă când privim cum politicienii și lumea finanțelor preferă să machieze adevărul în loc să explice și arate tarele, plusurile și minusurile situației reale în care trăim stresați, cu iluzia de fericire sau cu frica drobului de sare. E greu să stai departe de tumultul mediatic programat a forma „omul nou”- manipulat în fel și chip de acest sistem actual unde societatea de consum a făcut ca sistemul financiar să preia puterea în lume. Și n-ar fi atât de grav dacă s-ar rezuma la atâta, însă astfel s-au fragilizat toate sistemele productive iar cetățeanul nu-i decât o cifră dintr-o ecuație. Europenii nu sunt egali, așa cum egali nu sunt americanii din nord cu cei sud, nici italienii sau belgienii în țările lor. Să crești, să trăiești și să îmbătrânești frumos înseamnă să trăiești în iubire, să vrei a rămâne în iubire. Se vorbește de Europa cu două viteze și două tipuri de cetățeni. Cei cu acte vechi și noii veniți în jungla-grădina tapetată cu bune intenții, în care fauna e diversă și adesea sălbatică când e vorba de supraviețuire, devenire sau păstrarea privilegiilor. Nu mă vreau în polemică cu nimeni și caut inteligența contextului când observ, fără ca cineva să-mi impună ceva, preferând luciditatea senină a bătrânilor.
De ce scriu astfel? Pentru că nu-mi plac perspectivele polemice ale celor care cosmetizează imaginea occidentului și iau în derâdere pe cei scăpați din dictaturi sau pe cei cu etici religioase și alte precepte morale. Motorul acestui demers scriitoricesc, acestui gen de vulgarizare a cotidianului omului de origine română nu se pretinde literatură. E doar exprimarea celui care e foarte departe de „a merge pe apă”. Vine vârsta când omul poate și este bine să-și adune valorile risipite pe drumul devenirii/parvenirii, când lirismul sufletului renaște. Poți fi singur dar nu însingurat, și poți îmbătrâni și muri frumos, așa cum te-ai născut, cu suflet curat. Să îmbătrânești frumos și să trăiești în iubire chiar dacă e patetic să auzi mereu printre „amici” că femeia lor de menaj e „tot” româncă, nu-i simplu. Îmbătrânești luptând cu prejudecățile. Cu etichetările. Lumea-i mai preocupată azi de ridurile faciale decât de cele culturale. Obsesia de a șterge amprenta timpului creează o lume surdă, aseptică, fără traiectorie. Cu fiecare portret pare că mă caut pe mine însămi; vârstele feminității ar trebui să fie flexibile precum creierul. Expresiile cu „găina bătrână” și „vinul vechi” penalizează și mai rău femeia, în timp ce bărbații devin „interesanți” când albesc. Sufletul adolescentin persistă și nu-i nevoie să te îmbraci în roșu pentru a entuziasma focul tinereții ce mocnește ascuns în trupul peste care anii încep să cadă greu ca pietrele. Căci fericirea e-n libertate și libertatea în curaj. Nu explic, nu dau soluții, arăt ce văd, observator în prima linie fiind, nu doar cu ochii deschiși, ci și cu inima. Respir, adulmec, văd „viață”, nu doar „bunuri și persoane”. Nu am calități, am doar sensibilități iar vocea interioară îndepărtată de frivolitate e sinceră și profundă, fără să aparțină unei prestigioase dive superdotate, ci călătorului ars de soare care observă, trăiește, vibrează. E vocea celui ce iubește viața și „roșul” ce inflamează într-o umbră albastră chipul omului. Arta e o formă adânc religioasă, un omagiu spiritual și ideatic adus naturii sub toate formele ei. Întâlnirile de orice fel necesită nu doar punctualitate, ci și respect dublat de ordine disciplinată, responsabilitate și suflet deschis, despovărat de zgură și venin.
Ce lipsește azi omenirii? Oamenii care iubesc.