https://blog.revistaderecenzii.com

Ultima zi din februarie ne-a pus în fața unui nou conflict în Orientul Mijlociu. Armele au grăit din nou, pentru a nu știu câta oară pe pământ. Anul trecut asistasem cu îngrijorare la Războiul de 12 zile, însă de data aceasta oamenii se așteaptă la ce-i mai rău, un alt război. Cuvintele cheie ale zilei de 1 Martie sunt: eliberare, pericol, aliați, gărzi revoluționare, moarte sigură, depuneți armele, ora libertății a sosit, … bombele vor cădea peste tot, suntem alături de voi, rămâneți în adăposturi, alertă de gradul 0… Situația pare destul de complicată văzută de la distanță.

Privind spre Orientul Mijlociu uităm parcă brusc de ce ne doare pe noi, de taxele și preturile mărite, de sărăcirea etapizată și faptul că țara este deja în recesiune economică. Un impas economic colosal pare iminent, economia lumii poate fi în cădere. Descoperirile științifice și îmbunătățirea uraniului, nu par folosite pentru a ameliora și ușura viața oamenilor de rând, nici pentru stoparea escaladării violenței sau a prețurilor. Ele se dovedesc a fi și mijloace de teroare în mâinile celor obsedați de orgolii și putere. Un scenariu negru se anunță, cu implicații pentru viitorul în care diplomația va fi pusă la grea încercare. În timp ce oamenii se pregătesc de sărbătorit primăvara, conducătorii sunt legitimați (de cine?!) să acționeze belic, uitând că în vremuri de război suferința nu are granițe. Au trecut patru ani și conflictul dintre cele două țări vecine și surori, continuă în ciuda eforturilor de ajutorare oferit de occidentali, iar acordul de pace se tot lasă așteptat. Nimeni nu a întrebat vreodată mamele dacă doresc războaie. Rugăciunile credincioșilor sunt singurul scut al celor neajutorați. Europa nu mai este decât un actor ezitant prins între principii declarative și realități strategice dure, iar criza iraniană devine un test al relației transatlantice. În anul 1991 europenii au aplaudat acțiunea împotriva lui Saddam Hussein, însă operațiunea Epic Fury de acum le dă bătăi de cap. Cel care vrea să citească viitorul trebuie să răsfoiască trecutul, se zice. În februarie liderii europeni își înăspriseră discursul față de Trump, dar în același timp doreau să-l calmeze și tempereze, discutaseră despre consolidarea securității din Arctica. S-a vorbit mult de întărirea capacitații de apărare militară, pentru a nu mai fi atât de dependenți de tehnologia americană. UE este prea dependentă de alții și caută cu disperare soluții. Se vrea mai multă ambiție, mai mult control și viteză, s-a semnat un acord cu India, pentru că piața cu America e-n impas. Amenințările tarifare fac parte din politica presedintelui american în acest al doilea mandat. Țările europene sunt nevoite să se împrumute de miliarde pentru a îmbunătăți infrastructura militară, și mai speră că vor fi capabile să apere Groenlanda prin monitorizarea spațiului cu drone. Între membrii NATO există divergențe, iar aceste tensiuni destabilizează vechiul continent care încearcă cu greu să se consolideze. («Sfintii Trei Ierarhi ne învață că nu există dezbinare în sfințenie, ci unitate în credință, adevăr și iubire», mi-am amintit.) Europenii devin blazați văzând că războiul subvenționat de ei în Ucraina nu a învins (încă) Rusia. Cei patru ani de ajutor au dus la slăbirea economică a țărilor (care azi nu mai strigă tare, ci murmură tot mai rar, Slava Ucraina). Parlamentul European a acordat alt împrumut de 90 miliarde de euro pentru vecinii noștri năpăstuiți, din care 60 sunt destinate achizițiilor militare. Președintele Volodimir vorbea în februarie de o armată de permanență formată din 800 000 soldați ucraineni, susținută cu armament și instruire din partea aliaților occidentali. Coaliția de voință condusă de Regatul Unit s-a angajat să trimită o forță de menținere a păcii, formată din 5000 de soldați din Marea Britanie și Franța. România prin președintele ei (participant în calitate de observator la Consiliul pentru Pace organizat de Trump) s-a oferit să acorde ajutor și asistență în valoare de 1 miliard pentru Gaza. Generozitatea românilor este notorie, dăm cămașa de bunăvoie. Am oferit cadou vecinilor un sistem de apărarePatriot, ca să ne fie/să le fie bine.

 În 1991 a fost lichidat dictatorul Saddam Hussein al Irakului. Atunci europenii s-au alăturat americanilor. Astăzi la aflarea uciderii liderului (spiritual) suprem al Iranului, Ali Khamenei, Operations Epic Fury dă bătăi de cap Europei și nu numai. Luările de poziție sunt împărțite, temătoare, evazive, precaute. Căderea unui dictator nu se face în liniște și pace; 50 de lideri iranieni au fost uciși, soția ayatolahului asemeni. Ursula denunță atacurile dar spune că “lichidarea lui Khamenei reprezintă o nouă speranță pentru poporul iranian cât și un risc». După două zile de la atac România e criticată că tace, în timp ce alte țări sprijină SUA în război. Asistăm la o politică a forței în acțiune. Un astfel de război nu se planifică în 48 de ore, așa cum a fost pregătită din timp și extragerea președintelui Maduro din Venezuela. Între America și Israel e mai mult decât o alianță. Totul e legat de bani, nu degeaba zicem noi că “banul e ochiul dracului”. Prostituția, drogurile, corupția, comerțul, industria farmaceutică și în special cea de armament, războaiele, toate au ceva în comun: banii, câștigurile. Se dorește distrugerea Iranului pentru a se slăbi comerțul acestuia cu China? se întreabă mulți. Pentru că 80% din producția petrolieră merge spre China unde e foarte multă industrie. Se vorbește mult, dar nu sunt decât supoziții, multe înfiorătoare. Iranienii vor închide Strâmtoarea Ormuz pe unde circulă 20-30 % din petrolul mondial, iar prețul barilului de petrol va crește și Europa va fi extraordinar de atinsă, căci petrolul este sângele economiei. Se zice că nu există prietenii, există doar interese, că alianțele țin de interese. Bibi Netanyahu anunță că atacurile se vor intensifica, iar Trump nu exclude trimiterea de trupe în Iran. Este mândru că s-a reușit eliminarea conducerii Iranului într-o singură zi și declară „vom lupta cât este nevoie, eu nu mă plictisesc”. Dacă acest război va reuși în timpul propus, poate fi o recalibrare a hegemoniei americane. În Europa există riscul de acțiuni teroriste. Ordinea mondială bazată pe reguli e dată peste cap. Asistăm la primul război din epoca păcii lui Trump. Coordonarea cu Israelul în aceste atacuri este explicată ca fiind necesară pentru eliminarea amenințării existențiale reprezentate de regimul terorist din Iran. Personal, un lucru mi-e clar, violența conduce la violență. Iranul e divizat între panică, teroare și emoții; s-a decretat legea marțială, trupele sunt pe stradă. Se vorbește și de o diversiune menită a se uita Dosarul Epstein, cât și de riscul impunerii unui război mondial. “Omul păcii” uimește lumea cu deciziile imprevizibile și contradictorii. La începutul anului declarase: Pentru acest an vreau Pace pe Pământ!

…Babele sunt năbădăioase la început de martie. Primăvara aduce momente pline de emoții. Marte/ planeta roșie, Marte războinicul. Martie ne amintește de marele cutremur din 4.03.1977. Martie-luna ghioceilor, a mărțișorului, a brândușelor și toporașilor, luna când natura se trezește la viață după iarna lungă. Universul e agitat. E lună plină și ceru-i înstelat. Dintotdeauna luna a fost considerată ca un înger bun sau ca un țap ispășitor pentru fenomenele ce le declanșează, în special mareele. Lupii și câinii urlă la lună, rozătoare aleargă kilometri întregi și se aruncă de la înălțimea unei faleze în mare, lunaticii o iau razna. Luna plină inspiră poeții, îndrăgostiții, artiștii, nimbul său albastru-violet e magnetizant, magic. Luminozitatea lunii pline este la intensitatea maximă, echivalează cu cea a becului de 40 de watti plasat la 15 metri. Martie e luna mimozelor pe Coasta Mediteraneană. Românii păstrează tradiția mărțișorului, a Babelor, și onorează femeile cu simbolurile primăverii.

Oricât încerc, nu pot să fac abstracție de știrile zilei, sunt ca fluturele de noapte atras de lampă, acum când lumea pare în pragul unui posibil nou război. Cincisprezece țări sunt implicate, afectate. Turiștii de lux și influencerii blocati în Dubai, Qatar, caută soluții de repatriere. Armata SUA a ridicat nivelul de alertă la bazele sale. Trump spune că «ne-am gândit la 4-5 săptămâni de operațiuni», iar Macron ne anunță că va folosi arma nucleară de va fi nevoie și că «La France se renforcera». Este a patra zi de la începutul nebuniei. Sunt explozii puternice în Teheran. Bazele SUA din toată lumea sunt în alertă maximă. Pușcașii marini au deschis focul în Pakistan. Americanii prinși în Iran riscă să fie uciși. În Quatar toate liniile roșii au fost depășite, atacurile sunt constante. România analizează să facă parte din umbrela nucleară a Franței. Prețul gazelor a crescut la cel mai înalt nivel din ultimii trei ani. Președintele SUA a vorbit azi jurnaliștilor adunați la Casa Albă; părea supărat. «Spania a fost groaznică, le mărim taxele! Nu sunt mulțumit nici de UK. Spania a fost necooperantă, la fel și Regatul Unit. Marea Britanie a distrus relația cu SUA. Este o mare rușine!” Seara Macron s-a adresat națiunii sale prin intermediul televiziunii, subliniind faptul că o pace durabilă în regiune nu se va face niciodată fără negocieri, și că multe lucruri sunt încă instabile. A reamintit și faptul că «l’histoire ne pleure jamais le bourreau de son peuple». A terminat scurta alocuțiune cu Vive La France, Vive La Republique!

«Nu am fost niciodată învinși de cineva, decât prin trădare», spune un iranian pe alt post de televiziune. Și afirmă că-n Iran nu mai sunt nici 30% musulmani, restul fiind de alte confesiuni. Țara are aproximativ 90 de milioane de locuitori, este de șase ori mai mare decât România, o țară fragmentată etnic, persanii fiind doar 40%, restul fiind minorități (turcice, kurzi, azeri din Azerbaijan și altele), limba oficială fiind persana. Ar fi mult de vorbit despre diferențele identitare ce țin de confesiuni. Sau de faptul că nu poți vindeca și înțelege pe altul dacă tu nu ești vindecat și nu te înțelegi pe tine însuți. Fiecare are propria cale spre echilibru…Orice grup de oameni, orice gândire, orice politică, orice justifică moartea unui singur om, e contaminat de barbarie. Condamnarea la moarte n-ar trebui permisă niciunde, indiferent de pretext. Nimeni nu are dreptul să ucidă, căci viața este sacră; atunci când omori un om, omori chiar ideea de civilizație, de umanitate. Civilizațiile pământului ar trebui să coexiste în ciuda diferențelor, prin înțelegerea valorilor specifice ale fiecăreia. Este deajuns uneori un singur gest pentru ca Istoria să își modifice traiectoria. Cine va accepta provocarea de a instaura PACEA MONDIALĂ, de-a sfârși cu violența, cu injustiția pe Terra? Sunt forțată să accept lumea și realitatea ei. Învățământul obligatoriu ar trebui pe lângă materiile cunoscute să includă și respectul pentru viața semenilor noștri. În lume coexistă Binele și Răul. Binele este pacea, Răul este război.

Fredonez în gând cântecul ce răsuna cândva pe stadioane și ne unea în simțire la Cenaclul Flacăra: Să fie pace în lume, să fie pace în lume, PACE, PACE, PACE PE PĂMÂNT!