Profesorul Daniel Mocioi despre cartea d-lui doctor Doru V. Fometescu

https://blog.revistaderecenzii.com

            Domnul doctor Doru V. Fometescu renaște și ne surprinde, ca de fiecare dată, prin puterea sa de a crea și de a modela versuri de o sensibilitate aparte, sufletul dumnealui fiind veșnic tânăr și neobosit, o personalitate dedicată nu doar prin vindecarea trupului, în calitate de medic, ci și prin mângâierea sufletului omului pasionat de poezie. Toate aceste sentimente le-am trăit intens prin lectura volumului intitulat ,,Freamăt de timp”, o experiență de-o viață în lirică, pe care domnia sa o consideră, într-o însumare sugestivă, ,,77+ poeme și poezii – la 77 de ani”. Volumul apare sub emblema Editurii Centrului Județean pentru  Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și este dedicat familiei, în amintirea părinților și este oferit ca un exemplu de dăruire pentru soție, copii, nepoți și gineri, după cum este menționat la începutul volumului, dar și pentru prietenii și iubitorii de poezie.

          Volumul reunește titluri de poezii scrise în diferite perioade ale creației domnului Doru Fometescu, începând cu anii 80 și până în zilele noastre, și nu putem să nu observăm o liniaritate în crescendo a multitudinii de teme și motive abordate în versurile sale. Timpul devine o temă predilectă pentru scriitor și încununează creația lirică prin titlul volumului de față – Freamăt de timp,  iar titlul poeziei ,,Respect pentru timp”(1991) căt și versul ,,Poate că timpul – miezul din tăcere, …deschide poarta către sacru”, din poezia ,,Poate că timpul”, deschide o poartă stelară spre infinit în crezul poetic al autorului. Întălnim și tema iubirii într-o imbrățișare perpetuă cu tema naturii cât și motive precum destinul, sufletul, florile, inefabilul, misterul, dorul și cuvântul, metamorfoza și visul. Tehnica ingambamentului, de continuare a unei idei dincolo de sfârșitul unui vers, conferă textului poetic modernitate cât și un ritm mai natural și mai fluid, apropiat de cel al vorbirii libere, și implicit dă viață ideii poetice prin prezența continuă a poetului în asentimentul cititorului.

          Poetul Doru Fometescu reușește în acest volum, prin creațiile lirice prezentate, să ne contureze o carte de vizită pentru întreaga sa creație dar și o deschidere spre oameni, spre trăirile lor lăuntrice, spre ideea de prietenie prin literatură și triumf prin esența inspirației. Arhitectura volumului ,,Freamăt de timp”, compusă din cele 77 de poezii, este completată de o grafică artistică  deosebită cât și de rezonanțe cultural-valorice în care prietenii, criticii și cititorii au avut plăcerea de a contura în cuvinte alese personalitatea omului, doctorului, dar mai cu seamă a poetului Doru Fometescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *