Universitarul Ioan David dovedește mereu pasiune superioară pentru presă, fie cu prilejul unor simpozioane naționale sau internaționale, fie în cărți precum Presă și cultură ori în cea mai recentă, Presa românească din Banat (Editura Augusta, Timișoara). Presa românească din Banat este urmărită după cum observăm din subtitlu, de la începuturi până în 1918.
Cartea cuprinde cinci capitole. Primul se intitulează Reprezentanți bănățeni ai Școlii Ardelene. Problemele abordate aici sunt despre Paul Iorgovici – precursor al științei lingvistice românești, Constantin Diaconovici-Loga și Pavel Vasici – adept al curentului popular. Meritele acestora sunt puse în lumină prin reținerea unor argumente explicite: „Se poate spune că prin Paul Iorgovici – afirmă cercetătorul Crișu Dascălu – lingvistica românească a devenit o știință independentă, încetând să mai fie o anexă a istoriei”; „Prin lucrarea sa cea mai importantă, Gramatica românească pentru îndreptarea tinerilor (Buda, 1822), Constantin Diaconovici-Loga îi urmează pe Radu Tempea și Paul Iorgovici”;
„Pavel Vasici anticipează ideile Junimii despre varianta cultă a limbii”. Notele de la sfârșitul capitolului aduc prețioase completări asupra activității Școlii Ardelene. În capitolul al doilea, Limba română în perioada dualismului austro-ungar, sunt cercetate documente programatice pentru apărarea și afirmarea limbii române în Banat. Unul dintre acestea îl constituie lucrarea Cauza limbilor și naționalităților în Banat de Vincențiu Babeș, apărută în 1860, la Viena. Altul, discursul fulminant rostit în Parlamentul Ungariei în anul 1868, de către Alexandru Mocioni, „singura personalitate care – observă autorul – îl întrecea în prestigiu pe Vincențiu Babeș”. Evaluate în paralel, documentele relevă partea lor de noutate, precum discursul rostit de Mocioni, principiul teritoriului de limbă.
Capitolul al III-lea, elaborat ca precedentele, în mod atractiv și documentat, este consacrat Presei românești din Banat, implicată organic în procesul de apărare și afirmare a limbii române literare. Periodicele avute în vedere sunt: „Luminătorul”, „Dreptatea”, „Foaia de duminică” și „Drapelul”. Ioan David interpretează cele două devize de pe frontispiciul „Luminătorului”. Prima: Luminează-te și vei fi! îi pare în proximitatea iluminismului, a doua: Voieșce și vei putea!, plină de încredere în viitorul poporului român din Banat „în lupta sa dreaptă pentru libertate națională și socială”. Înființat în 17 martie 1880, la Timișoara, cu o apariție de trei ori pe săptămână, după modelul „Telegrafului”, „Luminătorul” a avut ca obiectiv principal deșteptarea conștiinței naționale. Un feedback favorabil acestei direcții menține, pentru vremurile acelea, „Dreptatea”, al cărei principal redactor, Victor Vlad Delamarina, face reportaj descriptiv și reportaj portret: genului i se consacră șase pagini.
Penultima parte a cărții se intitulează, în gen jurnalistic, dar cumva și cu scop de luare-aminte, Obiectiv publicistic prioritar: cultivarea limbii române literare. Profesorul Ioan David teoretizează, pe argumente, în mod profesionist, conceptul de limbă în Banat, controversele privind varianta bănățeană a limbii române culte, factorii perturbatori în procesul de generalizare a limbii române literare și litigiile filologice în presa bănățeană. Concluzia care se deprinde este că preocupările cărturarilor bănățeni pentru unitatea ortografiei și scrierii limbii române, de la primele texte apărute cu litere latine și până la sistemele pur fonetice ale lui Trăilă și Jianu, denotă implicarea lor totală în demersul stabilit de presă în a doua jumătate a veacului al XIX-lea, pentru cultivarea și generalizarea limbii române literare.
În finalul cărții, sunt identificate Elementele de stil publicistic în presa bănățeană. Punctul de plecare în analiză, îl reprezintă următoarea observație: „În presa bănățeană, stilul publicistic a devenit o preocupare statornică abia pe la 1887 – 1888, la aproape 20 de ani după studiul maiorescian Limba română în jurnalele din Austria”. Demersurile pun în lumină câteva reguli stilistice interesante, impuse în epocă, ulterior devenite calități ale stilului publicistic: stilul să fie pur, românesc, să fie corect, lămurit sau limpede. Secțiunea de concluzii de la capătul paginilor acestei cărți deosebite, oferă altă percepție a tabloului presei românești bănățene din secolul al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea.
Presa românească din Banat de Ioan David poate fi utilizată ca un veritabil curs de jurnalism. Este scrisă bine, cu exemple juste și analize de acuitate savantă. În același timp, informațiile conținute sunt de mai larg interes, aducând lucrarea în atenția unei mase diversificate de cititori.
(Cronică apărută în revista „Ramuri”, Nr. 9 / 2013).