Spectacol multipremiat – VASSA JELEZNOVA luni la TVR 2

Spectacol multipremiat – VASSA JELEZNOVA, în regia lui Ion Cojar

Luni, 26 octombrie, ora 20 :00 la TVR 2

 

Casa de producție a TVR a propus, pe tot parcursul acestui an,  reîntâlniri cu spectacolele premiate și răsplătite de UNITER – Uniunea Teatrală din România. Înființată foarte repede după Decembrie 1989, chiar la începutul lui 1990, UNITER a continuat tradiția premiilor ATM, prin premiile UNITER, care răsplăteau cel mai bun actor, actriță, regizor spectacol, decor etc. Casa de producție marchează 25 de ani de la crearea acestei Uniuni prin spectacole reper. „Vassa Jeleznova” de Maxim Gorki, preluare în platou a spectacolului Teatrului Național București, propus spre difuzare mâine seară, a încasat patru astfel de premii: George Constantin pentru rolul Hrapov, Florina Cercel pentru eroina principală – Vassa Jeleznova, scenografia versatilă – Dan Jitianu și regie – Ion Cojar.

 

 

Vassa, personajul principal interpretat de Florina Cercel, mătură tot ce îi stă în cale pentru bani, dar și pentru a-și ocroti familia de oprobriul public. Este chiar capabilă de crimă. Adevăratul dușman se dovedește, însă, a fi strălucitorul și fermecătorul Hrapov, fratele Vassei, interpretat de George Constantin. Instinctul mână personajele într-o înlănțuire de trădări și patimi destructive.

 

George Constantin era, tradițional, actor al Tearului Nottara, dar Ion Cojar și l-a dorit în spectacolul Naționalului: „dincolo de detalii caracteriologice aparente, George are de jucat un bufon. Și acest bufon e fratele Vassei, care, în momentele cheie ale destinului ce guvernează familia Jeleznovilor, va ști să pună mâna pe averea fabuloasă adunată de Vassa. Deci un bufon sub care se ascunde un uzurpator de cea mai joasă speță. /…/ George nu s-a lăsat convins de la început de acest scenariu. I se părea prea voit, prea speculativ. De-abia după ce a descoperit în experimentarea direct de la repetiții că întreaga structură a piesei nu este altceva decât un sistem care funcționează pe interese și pe puterea banului, când a înțeles că spectacolul urma să dezvăluie duplicitatea tuturor subiecților implicați într-un mecanism, care funcționează după reguli proprii, și că nici el nu se poate sustrage consecințelor acestor legi, George a început nu numai să-și desăvârșească imaginea rolului său, ci a început să-l intereseze tot spectacolul.” (Florica Ichim – „George Constantin și Comedia sa umană”, Editura Gramar 1999, p.236)

 

Florina Cercel povestește cu multă implicare, relevând latura sa fragilă și importanța unui partener precum George Constantin: „De la prima repetiție, la ultimul spectacol, George ni s-a dăruit total, nouă, celor din Vassa, într-un fel cu totul special, cu o infinită dragoste, delicatețe, tandrețe, respect și rigoare profesională. Am repetat un an de zile, timp în care n-a lipsit niciodată, n-a întîrziat niciodată, nu s-a «menajat» niciodată! Când își termina scenele lui, trecea în sală, urmărea extreme de atent tot ce descopeream în evoluția personajelor, ne ajuta să găsim nuanțele cele mai adevărate. Generos, ne dăruia mereu din uriașul lui talent și din imensa lui știință profesională. /…/ Avea un fel special de a mi se adresa «Florino!» – o intonație și caldă și dură – «Știi (îmi spunea), Vassa e Lear feminin…»./…/ George știa să își ajute partenerii de scenă ca nimeni altul, atât la repetiții, cât și la spectacol – dăruia mereu, mereu tuturor celor din jurul lui, risipea cu generozitate din preplinul ființei lui fascinante… «Eu sunt din altă lume… Sunt artist!» – spunea în Vassa și mă gândeam că domnul Gorki l-a cunoscut bine pe George când i-a scris replica asta, el era din altă lume – era Artist. Venea la spectacol printre primii – avea un pas ușor, delicat, nemaiauzit. Dacă ușa cabinei mele era întredeschisă, îmi făcea un semn grațios din mână, dacă ușa era închisă ciocănea ușor și trecea mai departe spre cabina lui fără nici un cuvânt.” (Florica Ichim – „George Constantin și Comedia sa umană, Editura Gramar 1999, p.239)

 

Îl puteți reîntâlni pe acest actor unic, George Constantin, alături de Flroina Cercel și inimitabilul Gheorghe Cozorici, în „Vassa Jeleznova” spectacolul care i-a adus recunoaștereai breslei – premiul UNITER pentru cel mai bun actor – luni, la TVR 2, la ora 20:00.

 

 

 

VASSA JELEZNOVA  de Maxim Gorki

 

Traducerea  :  Emma Beniuc

Spectacol realizat în colaborare cu Teatru Naţional din Bucureşti

 

În distrbuţie : Florina Cercel, Gheorghe Cozorici, George Constantin, Tamara

Creţulescu, agdalena Cernat, Olga Delia Mateescu, Rodica Mureşan, Gheorghe Cristescu, Andrei Duban, Daniela Nane, Delia Narta, Vasile Filipescu.

 

Scenografia : Dan Jitianu, corul condus de Emil Iuraşcu; coregrafia : Rose Marie Bot, regia tehnică  : Traian Zecheru şi Paul Tănase; muzica : Fragmente din Liturghia de Rahmaninov şi cântecul „Păsărica Domnului” de Vanea Lescenco

 

Regia artistică : Ion Cojar

Spectacolul Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti cu piesa „Vassa

Jeleznova” a fost distins cu următoarele premii  UNITER : Premiul de regie –

Ion Cojar; Premiul pentru interpretare – Florina Cercel, George Constantin.

 

Echipa de realizare TV:

Regia tehnică : ing.Adriana Varlam

Sunetul : Ştefan Boceanu

Lumini : Ion Hornea, Mihaela Sârbu

Regia de studiou : Rafira Vlădăşel

Ilustraţia muzicală : Lidia Danciu

 

Teatrul de televiziune este un proiect coordonat de CASA DE PRODUCŢIE TVR şi difuzat pe TVR 2 în fiecare seară de luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *