Nicolae Panea: „Educaţia ca formă de ipocrizie”. Cronică, de Mirela Teodorescu

descărcare

Evenimentele culturale din seria „Întâlnirile SPECTACTOR 2016”  debutează în acest an cu prelegerea distinsului profesor universitar Nicolae Panea.

Tema aleasă este una generoasă pentru cultura românească şi totodată controversată în condiţiile actuale ale societăţii în care evoluăm, „Educaţia ca formă de ipocrizie”.

Profesorul Panea este specializat în antropologie, fiind recunoscut şi premiat pentru contribuţiile Domniei Sale în acest domeniu, implicit Universitatea din Craiova.

Prelegerea susţinută astăzi, 31 ianuarie 2016 la Teatrul Naţional din Craiova, Sala I.D. Sirbu, a fost concentrată pe analiza educaţiei prin prisma culturii din România şi structurată în doua părţi: educaţia în contextul culturii şi analiza pragmatică a educaţiei, văzute prin prisma antropologului.

Educaţia se identifică în cultură printr-o sinergie a instituţiilor culturale, educaţionale, a actorilor sociali. Cultura este un cosmos în care elementele principale sunt educaţia şi legea.

Ipocrizia este un act ilogic, imprevizibil, mincinos, sub presiunea grupului, este un demers, o formă de manifestare a socialului, un interstiţiu cultural.

Suntem în faţa a două modele specifice Modelul Sudic vs. Modelul Nordic. Care dintre ele este potrivit specificităţii noaste? Care sunt avantajele şi dezavantajele fiecăruia?

În partea a doua, ne sunt date ancore de analiză antropologică: limba, relaţiile de rudenie, timpul şi spaţiul.

Fiecare dintre aceste elemente este dezvoltat şi argumentat pragmatic pentru a înţelege unde ne situam ca naţie, ca regiune dar si cum intervine şi acţionează ipocrizia.

Limba şi relaţiile de rudenie sunt elemente ce ţin de conservatorism, de reguli şi disciplină pe când, timpul şi spaţiul  sunt elemente de creativitate mimetică, de adaptare la posteritate, ele au capacitatea de a inventa, de a da forme.

Cultura a glisat în ultimii ani spre o latură care nu ne reprezintă ca identitate naţională, sunt neglijate valorile tradiţionale. Se impune o reconfigurare axiologică.

La acest proces de definire a identităţii naţionale se simte lipsa organizaţiilor neguvernamentale.

Evenimentul a fost primit de participanţi cu mult interes, întrebările vizând partea practică a tematicii prezentate.

Scopul acestei prelegeri este de a ne reinventa, de a redescoperi Craiova!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *