S-a întâmplat astăzi

1838 – A apărut, la Braşov, Foaie pentru minte, inimă şi literatură, supliment literar al „Gazetei de Transilvania”, publicaţie condusă de George Bariţiu.

1914 – A murit scriitorul Emil Gîrleanu

1923 – S-a născut poeta poloneză Wisława Szymborska, laureată a Premiului Nobel.

1926 – S-a născut Octavian Paler 

Definiția ușilor închise

E o rană în scândura uşii

unde-am bătut şi n-a răspuns nimeni.

Deschideţi uşa cu grijă,

să nu loviţi rana cu cheia.

 

Aceeași vârstă

Am exact vârsta la care Don Quijote şi-a început aventurile,

am aceeaşi vârstă şi iubesc lumea la fel,

nu-mi mai lipseşte nimic.

Poate, un scutier îmi lipseşte, dar nu-i nimic,

voi porni singur la drum.

Am aceeaşi vârstă şi aceeaşi nevoie să cred,

nu-mi mai lipseşte nimic.

Poate-mi va lipsi Rosinanta,

dar nu-i nimic, voi merge pe jos.

Şi poate morile sale de vânt,

dar nu-i nimic, le voi inventa şi pe ele.

Am aceeaşi vârstă ca Don Quijote şi drumul m-aşteaptă

şi în afară de un scutier, de Rosinanta şi de morile sale de vânt

nu-mi mai lipseşte nimic.

Ba da, eu m-am născut după Descartes.

( poeme de Octavian Paler)

 

Bunătatea orbilor

Poetul îşi citeşte versurile în faţa orbilor.

N-ar fi crezut că o să-i fie atît de greu.

Vocea îi tremură.

Mîinile la fel.

 

Îşi simte fiecare propoziţie

supusă unui test al întunericului.

Trebuie să se descurce singur,

fără ajutorul culorilor sau al luminii.

 

Un efort mult prea mare

pentru stelele din poemele sale,

pentru zorii de zi, curcubeiele, norii, luminiţele, luna,

pentru peştii de culoarea argintului de sub apă,

ori pentru vulturul atît de tăcut din înaltul cerului.

 

Citeşte – de vreme ce e prea tîrziu să se oprească –

despre băiatul în jachetă galbenă de pe pajiştea-nverzită,

despre acoperişurile roşiatice gata de numărat în vale,

despre numerele nărăvaşe de pe tricourile unor jucători

sau necunoscutul despuiat ce stă în uşa-ntredeschisă.

 

Şi-ar dori să nu mai menţioneze – deşi nu are de ales –

toţi sfinţii de pe cupola catedralei,

fluturatul unei mîini de la fereastra unui tren,

lentilele microscopului, inelul ce aruncă o sclipire,

pînzele albe din cinematograf, oglinzile, albumul plin de chipuri.

 

Dar nemăsurată e bunătatea orbilor,

nelimitată le e îngăduinţa, mărinimia.

Ei ascultă, zîmbesc şi aplaudă.

 

Cîte unul chiar se apropie

cu o carte ţinută pe dos

cerînd un autograf de nevăzut.

(trad. de Doru Cosmin Radu, după Wisława Szymborska)