Adi Popescu: O țară fericită

adi popescu

Este a patra carte a autorului în ordine cronologică şi aproape o carte unică în peisajul literaturii motivaţionale româneşti.

Este o lucrare structurată în eseuri motivaţionale. Multe din aceste eseuri au un puternic iz patriotic. Autorul se vede pe el însuşi un patriot şi consideră că acest patriotism adevărat este ceea ce le lipseşte celor ce ne conduc destinele. Consideră că, la ora actuală este o acută criză de patrioţi în randul clasei conducătoare şi nu numai.

Autorul face un apel la deşteptare naţională pentru ca fiecare prin valorificarea talentului cu care a fost înzestrat de cel de sus să pună umărul întru fericirea naţională. Atitudinea, debordant de optimistă de a avea măcar curajul să gândească la o Românie fericită este demnă de laudă. Surprinzător însă, parcurgând eseu după eseu autorul ne oferă argumente solide în acest sens. Consideră că, într-un viitor nu prea îndepărtat România poate fi cea mai fericită ţară din lume. Şi mai spune:

„Haideţi, oameni buni! Ce mai stăm pe gânduri? Timpul trece, nu ne aşteaptă. Şi e păcat să-l irosim. Haideţi să sperăm în continuare, să visăm şi să ne dorim înfăptuirea acestui ideal minunat. Sunt convins că într-acolo ne îndreptăm şi mai devreme sau mai târziu vom deveni o ţară fericită, poate chiar mult mai fericită decât altele.

Numai atunci când cei mai mulţi dintre noi vom fi cu adevărat fericiţi vom realiza ce timp preţios am pierdut că am stat cu mâinile în sân şi nu am luat nici o iniţiativă. Puteam demult să ridicăm capul, să facem ceva ca visul nostru să devină realitate şi să ducem acest trai fericit cu generaţii în urmă.

Fie ca acest apel al meu la deşteptare să trezească în fiecare român speranţa şi iniţiativa da a se alătura grabnic la marea oaste de panduri ai fericirii cu care să pornim să binecuvântăm această naţie.”

Asa cum menţionează în eseul „Pandurii fericirii” chiar se vede în postura lui Tudor Vladimirescu şi face o comparaţie cu venirea lui Tudor la Bucureşti pentru a înlătura ciocoii ce sug sângele poporului cu iniţiativa pe care ar vrea şi el să o întreprindă şi anume:

„Cam ce aş vrea eu să fac pentru ţara asta seamănă puţin cam cu ce a vrut şi Tudor Vladimirescu în 1821 prin proclamaţia de la Padeş. Nu, nu vreau să plec cu pandurii şi să schimb

guvernul, parlamentul sau preşedintele. Nu că nu ar merita. Dar pe cine să pun în loc? S-au încercat atâtea variante de guvernare după 1989 încoace, încât chiar nu mai ştii ce să votezi.

Sincer, aş vrea o revoluţie a fericirii. Mai bine spus întru dobândirea fericirii depline pentru naţia română. Visul meu, o Românie fericită, vreau să devină realitate. Şi pentru asta voi lupta până la capăt. Dar nu pot singur. Nu am cum. Şi de aceea fac şi eu o proclamaţie gen cea a lui Tudor de la Padeş prin care dau un fel de anunţ la mica sau marea publicitate în sensul de a găsi „panduri ai fericirii” asemenea mie, care vor să fericească această naţie.”

Lăudabilă iniţiativă şi curajos demers.

Sper că am expus destule argumente pentru a lectura această carte, poate unică în literatura noastră motivaţională. (Red.)

6 comentarii la „Adi Popescu: O țară fericită

  1. O oaza a fericirii

    In fiecare zi
    Poti face fericit
    Un Print.

    El este mic
    cat bobul de nisip.

    Si tu, vulpoiul ce l-a intalnit.
    Ai poate, azi, acelasi infinit.

    Din propriu-i chip.

    Si-l rogi sa te-mblanzeasca, ca sa poti
    sa imblanzesti si tu
    atati roboti.

    Atata doar,
    ca -n fiecare
    zile si nopti,
    de impacare calatoare,

    sa faci, din cuget viu,
    intr-un pustiu,

    Un Print
    atat de mic,
    ce-ti poarta chipul,
    astazi, de nisip,
    un zambet, macar,
    fericit,

    trebuie sa iei aminte, si sa-nveti,
    cum sa ridici si floarea, din nameti,
    si in colind de gand,
    sa ai rabdare…

    29 octombrie 2015

  2. Asta evident e începutul. Mulţumesc d-le Jianu pentru minunatele versuri. Sper ca sunteţi alături de mine în demersul întreprins. Ce ar fi dacă am fi cât mai mulţi?!

  3. Chiar nu realizez la cine va ganditi. Am niste banuieli dar nu sunt sigur. Oricum orcine e binevenit in demersul acesta. Chiar ce ar fi sa facem o fundatie, un club ceva si sa oferim la fiecare membru o legitimatie de „pandur al fericirii”. Ma gandesc la multe variante si astept propuneri in acest sens. Curios si faptul ca atunci cand i-am dat cartea lui Dan si a dat-o si el mai departe la liceu, o colega i-a spus ca vrea sa fie pandura a fericirii. Asa ca eu sper ca acest demers sa fie realizabil.

  4. Intreaba-l, te rog, pe Dan, de adresa mea de e-mail, si scrie-mi, ca sa pot sa iti scriu ce am facut eu, si ce fac; ba chiar, in fiecare zi. Si deloc, monoton, ci diferit. Si destul de in mic. Poate ne inspiram reciproc. Poate, cuantic, macar, ne si ajutam.
    Nu scriu aici adresa, ca sa nu vina toti dinozaurii pe Insula Fericirii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *