Despre importanţa sancţionării nedreptăţii

Sancţionarea nedreptăţii este unul din lucrurile ce deţin o importantă greutate în ceea ce priveşte formarea personalităţii unei persoane sau corectării acesteia.

După părerea mea, nedreptăţile trebuie sancţionate tot timpul pentru a le extirpa. Atunci când nedreptăţile nu sunt pedepsite, acestea continuă să apară, iar cu timpul vor deveni din greşeli nevinovate, greşeli fatale.

Primul argument care-mi susţine opinia se leagă de sancţionarea nedreptăţii încă din copilărie. De exemplu, un copil care face o greşeală, indiferent cât de mică e, trebuie sancţionat de către părinte, astfel copilul nu va mai repeta greşeala (“Greşelile cele mai mici fac loc celor mari”). Dacă parinţii trec cu vederea această primă greşeală, copilul o va mai face, aceasta nepărândui-se ceva rău.

Al doilea argument are legătură cu nedreptatea comisă la maturitate, dar şi cu primul argument, astfel: atunci când o persoană matură comite o nedreptate, aceasta trebuie sancţionată, deoarece, la fel ca un copil, aceasta va conştientiza că nu a procedat bine si se va corecta. Când o persoană matură nu a fost sancţionată pentru nicio greşeala săvârşită în copilărie aceasta va crede că tot ceea ce face este corect, iar cu timpul va face lucruri din ce în ce mai periculoase, atât pentru cei din jur, cât si pentru propria persoană.

În concluzie, nedreptatea trebuie sancţionată indiferent de vârsta celui ce a săvârşit-o sau de gravitatea acesteia. (“Cea mai mare greşeală este să realizezi că ai greşit şi să nu repari greşeala”)