Alina Gherman: Recviem pentru secolul XX – 100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial

Enigma din testament 11

Recviem pentru secolul XX – 100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial

 

Teatrul Naţional de Televiziune prezintă luni, 4 august, la TVR 2, producţia „Enigma din testament”, după nuvela „Morminte” de Mihail Sadoveanu (regia: Olimpia Arghir)

„Destinele neamului nostru după nedreptatea de veacuri păreau că se îndreaptă spre lumină. Entuziasmul ofiţerului, îndârjirea soldatului au marcat în fiecare colţ de pământ al luptelor o valoare încununată de moarte. Un popor care însumează într-o singură campanie mai multe jertfe decât s-au produs în decursul secolelor anterioare nu putea să nu izbândească la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz, precum şi-n alte părţi. […]

Acest neam de daco-romani, neam îndărătnic, care se luptă pe acest pământ de mii de ani şi care are în sufletul său rezerve pe care nu le bănuieşte nimeni…” (scria generalul Demetriad în testamentul său).

Telespectatorii vor putea urmări luni, 4 august, de la ora 19.55, la TVR 2, o producţie tv din 1988, în regia regretatului om de teatru Olimpia Arghir: „Enigma din testament”, un scenariu de Ştefan Radof după nuvela „Morminte” de Mihail Sadoveanu. Casa de Producţie TVR vă propune spre vizionare o producţie din Arhiva de Aur a TVR în care sunt evocate momente cheie din experienţa Primului Război Mondial (desfăşurat între anii 1914 – 1918).

Subiectul central al scenariului de televiziune şi al nuvelei scrise de Sadoveanu este testamentul spiritual, aparent enigmatic, lăsat de generalul Horaţiu Demetriad (ale cărui amintiri sunt reiterate în interpretarea actorului Alexandru Repan), „colonel de infanterie şi partizan al avântului sufletesc”, părtaş cu tărie şi credinţă în luptele din Primul Război Mondial.

Testamentul său este şi subiectul conflictului care izbucneşte în interiorul familiei după moartea acestuia: cele două fiice ale generalului, Floarea (Cristina Deleanu) şi Cireaşa (Mariana Buruiană), care vor să afle ultimele dorinţe”… legale ale tatălui lor, şi Dr. Constantin Ionescu (interpretat de George Constantin), soţul Floarei, care insistă că testamentul care „cântăreşte un sfert de kilogram” este doar un material de lectură, ale cărui efecte nu pot fi acceptate. Avocatul Emilian Modru (Ion Caramitru) este prins în conflictul acestora, iar apariţia notarului public Claudiu Roman (Ştefan Radof) nu face decât să amplifice tensiunea.

Amintirile de pe câmpul de luptă ale Generalului Demetriad, experienţele dramatice prin care trec soldaţii, precum şi legătura acestor oameni simpli cu pământul strămoşesc îl determină pe general să întocmească un testament… aparte. Acesta le lasă moştenire o parte din averea materială fiicelor sale, urmând ca o altă parte să fie destinată ajutorării veteranilor şi familiilor victimelor războiului din 1916-1918.cid:image001.png@01CFAD9C.8D7915A0

În distribuţie apar şi actorii: Mircea Diaconu, Mircea Anghelescu, Valentin Teodosiu, Doru Ana, George Alexandru, Răzvan Vasilescu, Mihai Mălaimare, George Păunescu, Sibylla Oarcea, Nicu Simion, Ion Gheorghe Arcudeanu, Violeta Berbiuc, Dinu Cezar, Ion Albu.

Costumele sunt semnate de Eugenia Botănescu, iar decorurile sunt realizate de Dumitru Georgescu şi de Florentina Popescu. Imaginea: Cristian Nicolau.

Internauţii pot descoperi personalitatea actorilor Alexandru Repan şi a regretatului Ştefan Radof în cadrul interviurilor acordate în cadrul seriei „O poveste nespusă” (o serie de reportaje dedicate personalităţilor din lumea teatrului şi filmului). Reportajele dedicate celor doi actori pot fi urmărite pe platforma video a Televiziunii Române TVRplus.ro – Alexandru Repan(http://www.tvrplus.ro/editie-o-poveste-nespusa-104377) şi Ştefan Radof (http://www.tvrplus.ro/editie-o-poveste-nespusa-121523).

Teatru TV – „Enigma din Testament” 

Scenariu de Ştefan Radof după nuvela „Morminte” de Mihail Sadoveanu

O productie TVR – 1988

În distribuţie: George Constantin, Ion Caramitru, Mariana Buruiană, Alexandru Repan, Mircea Diaconu, Cristina Deleanu, Ştefan Radof, Mircea Anghelescu, Valentin Teodosiu, Doru Ana,  George Alexandru, Răzvan Vasilescu, Mihai Mălaimare, George Păunescu, Sibylla Oarcea, Nicu Simion, Ion Gh. Arcudeanu, Violeta Berbiuc.

Regia Olimpia Arghir

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *