Alina Gherman: Replici shakespeariene: Marcel Iureş, Valeria Seciu, Victor Rebengiuc, Ştefan Bănică Jr şi Mihai Constantin în „Hamlet” (regia: Liviu Ciulei) – luni, la TVR 2

Hamlet 9-p18trfqp81e3g192k1png11h110a6

Teatrul Naţional de Televiziune

 

Replici shakespeariene: Marcel Iureş, Valeria Seciu, Victor Rebengiuc, Ştefan Bănică Jr şi Mihai Constantin în „Hamlet” (regia: Liviu Ciulei) – luni, la TVR 2

 

„Piesa e laţ în care pot pe rege să-l înhaţ!”

(„Hamlet” în piesa omonimă a lui William Shakespeare)

 

În luna aprilie a acestui an, cu ocazia împlinirii a 450 de ani de la naşterea lui William Shakespeare (n. 23 aprilie 1564 – d. 23 aprilie 1616), Casa de Producţie TVR programa difuzarea unei montări a piesei „Hamlet” în viziunea directorului de scenă Tompa Gabor (premiera tv: 1988).

 

De această dată, Casa de Producţie TVR vă propune o montare a celebrei piese a „marelui Will”, în regia maestrului Liviu Ciulei, ale cărui personalitate şi viziune artistică au marcat lumea scenei de secol XX. Astfel, Teatrul Naţional de Televiziune vă prezintă luni, 28 iulie, de la ora 18.40, la TVR 2 o montare memorabilă, realizată în colaborare cu Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” (premiera tv: 2001).

 

Drama tânărului Hamlet, neliniştitul prinţ al Danemarcei, care caută adevărul şi răzbunarea morţii tatălui său, este adusă în faţa publicului telespectator de actorii Marcel Iureş (Hamlet), Victor Rebengiuc (Claudius), Valeria Seciu (Gertrude), Irina Petrescu (actriţa principală), Ion Cocieru (actorul principal ş fantoma regelui), Ion Pavlescu (Polonius), Adriana Titieni (Ofelia), Ştefan Bănică jr. (Laertes), Andrei Aradits (Horaţiu), Răzvan Vasilescu (Rosencrantz), Cornel Scripcaru (Guildenstern), Petre Lupu (Osric), Mihai Constantin (groparul), Adrian Ciobanu (al doilea gropar), Şerban Pavlu (Marcellus), Gheorghe Ifrim (Bernardo), Costel Caşcaval (Francisco), Igor Chistol (Fortimbras), Valentin Popescu (Voltimand), Mihai Cibu (Cornelius), Mircea Gogan (marinarul), Silviu Geamănu (preotul), Alina Brezunţeanu şi Oana Tudor (doamnele de onoare), Alina Elena Dărvăreanu şi Răzvan Postolache (muzicanţi).

 

Traducerea este realizată de Nina Cassian, ilustraţia muzicală îi aparţine lui Ildiko Fogarassy, iar scenografia este semnată de arh. Octavian Neculai (decor) şi de Nina Brumuşilă (costume).

 

Actriţa Valeria Seciu, care interpretează rolul reginei în această reprezentaţie a binecunoscutei tragedii shakespeareiane, împlineşte anul acesta, pe 1 august, vârsta de 75 de ani (n. 1 august 1939).

 

Hamlet de William Shakespeare – Regia: Liviu Ciulei

Adaptare: Liviu Ciulei

Traducerea: Nina Cassian

Ilustratia  muzicală: Ildiko Fogarassy

Scenografia decor: arh. Octavian Neculai

Scenografie costume: Nina Brumuşilă

Imaginea: Cristian Nicolau

Redactor: Doina Teodoru

Regia tv: Silviu Jicman

Distribuţia: Marcel Iureş, Victor Rebengiuc, Valeria Seciu, Irina Petrescu, Ion Cocieru, Ion Pavlescu, Adriana Titieni, Ştefan Bănică jr., Andrei Aradits, Răzvan Vasilescu, Cornel Scripcaru, Petre Lupu, Mihai Constantin, Adrian Ciobanu, Şerban Pavlu, Gheorghe Ifrim, Costel Caşcaval, Igor Chistol, Valentin Popescu, Mihai Cibu, Mircea Gogan, Silviu Geamănu, Alina Brezunţeanu, Oana Tudor, Alina Elena Dărvăreanu, Răzvan Postolache.

Regia: Liviu Ciulei

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *