https://blog.revistaderecenzii.com
Anul 2100. În sfârșit în acceleratul Craiova – Calafat. Oprește doar la Segarcea, Băilești și evident Calafat. Maxim o oră până la Calafat. Nu ca în anul 2014 când făcea aproape patru ore. Sunt două fire electrificate. Se circulă cu 150 km/oră. Sunt cazuri când face și mai puțin de o oră luând în calcul cele două opriri. În tren confort. Automate cu: cafea, sucuri, apă minerală sau plată, dulciuri, alune, biscuiți, fructe și sandwich-uri. În difuzoare muzică ambientală. Curățenie lună. La clasa I-a pluș curat, roșu parfumat. Șeful de tren impecabil. Costum bleu nou, cămașă albă, cravată și echipament specific ireproșabil. Amabilitate maximă. Ne întreabă dacă avem vreo preferință muzicală. Un domn între două vârste din fața mea vrea Mozart. Se rezolvă. Simfonia nr. 40 în sol minor se aude, în surdină, în difuzoare. Te cufunzi în gânduri. Privirea îți alunecă pe fereastră. Soarele, răsărit de ceva timp revarsă razele printre case și copaci. Te ia somnul. Ațipești, visezi, timpul trece.
La Segarcea urcă doi bătrâni, pesemne soț și soție. Nu par de la țară. Nu au papornițe ci un bagaj cu role. Trenul pleacă. Solicit și eu șefului de tren să pună ceva de Maria Lătărețu. ,,Mai treci neică și tu dealul” – răsună în boxe. Mă emoționez. Se audă un glas de femeie fredonând. Fredonez și ei în gând. Doamne ce voce! Ce versuri! Ce melodie!
Băilești. Coboară ceva lume. De urcat mai puțini. Îmi fuge mintea la Amza Pelea. Ce mare actor a fost! Mi-am propus să vin odată să-i vizitez casa muzeu. Cad pe gânduri. Când în 2024 se circula de la Segarcea la Calafat cu 30 km/oră. Doamne ce vremuri am putut trăi! Cum oare era posibil așa ceva?! Groaznice gânduri. Trenul străbate câmpia printre recolte bogate. Câmpul e plin de utilaje agricole de tot felul. Hrana pentru noi dar și pentru animale e în pârg. Totul e în mișcare. Peisajul e rustic. Viața la țară e preferată, de cele mai multe ori de către cei ieșiți la pensie. Se întorc în locurile copilăriei unde își încheie socotelile cu astă lume.
Calafat – destinația mea finală. Trenul sosește puțin timpuriu. Mă uit la ceas. A ajuns mai devreme cu patru minute. Gara Calafat, cea nouă e îmbietoare. Cea veche e acum muzeu. Muzeul Civilizației Dunărene. L-am vizitat de câteva ori. Merită. Gara nouă oferă posibilități multiple. Un mic restaurant cu terasă, farmacie, o frizerie + coafură și mai multe magazine de tot felul. Sala de așteptare cu fotolii și muzică non-stop.
Da…interesantă viziune! Plină de imaginație și fantezie! Eu cred ca până în faimosul an 2100, vom stăpâni cu succes teleportarea și alte tehnici și metode de deplasare rapidă cu puterea gândului deoarece fizica cuantica va fi vedeta viitorului nostru! ” Dacă vrei să cunoști secretele universului, gândește în termeni de energie, frecvență și vibrație.” Nikola Tesla
Cu putere gândului nu avem fizic cum să ne deplasăm. Einstein a demonstrat că viteza luminii e cea mai mare. Lumina face de la Pământ la Marte ceva mai mult de trei minute. Naveta spațială, cu tehnologia actuală face cam șapte luni.
Este foarte bine să visezi la lucruri frumoase care pot fi și realizabile mai devreme de anul 2100 dacă toți oamenii comunității ar fi educați iar administratorii ar fi profesioniști , gospodari și bine intenționați..Felicitări pentru viziunea ta deloc fantezistă!.