A fost odată un împărat și o împărăteasă, amîndoi tineri și frumoși, dar nu făceau copii.

Într-o zi, veni la împăratul un arap buzat și-i zise:

— Să trăiești, luminate împărate! Am, auzit că împărăteasa nu face copii și am adus buruieni pe care, cum le-o bea, rămîne grea.

Împăratul luă buruienile de la arap și porunci să-i dea cal împărătesc și un rînd de haine de aur ce-ți lua vederile de frumusețe, apoi chemă pe împărăteasa și-i dete buruienile să le fiarbă și să le bea. Împărăteasa chemă pe bucătăreasă și-i dete buruienile să le fiarbă, fără să-i spuie de ce treabă sunt. Bucătăreasa, neștiind puterea lor, gustă dintr-însele și apoi le duse împărătesei să le bea. Nu trecu mult timp la mijloc și rămase grea împărăteasa și bucătăreasa. Iar cînd veni vremea, născură amîndouă cîte un coconaș mai frumos decît tot ce este frumos pe lumea aceasta, și le puse nume unuia Dafin și altuia Afin.

Într-o zi, împăratul plecă la bătălie și, lăsînd pe fiul său în locu-i, îi dete o mulțime de chei în mînă și-i zise:

— Fiule, în toate casele ce se deschid cu aceste chei să intri, iar în casa ce se deschide cu cheia de aur să nu-ți calce piciorul, căci nu va fi bine de tine.

Cum plecă împăratul din oraș, fiul sau intră prin toate casele și văzu o mulțime de pietre nestimate foarte frumoase, dar nu-i plăcu nici una dintr-însele; în cele din urmă, ajunse și la casa ce se deschidea cu cheia de aur, stătu puțin înaintea ușei, se gîndi la porunca ce-i dedese tată-său, dar biruindu-l nerăbdarea, intră înlăuntru și văzu un ochean de sticlă. Se uită prin el și văzu un palat cu totul și cu totul de aur, încît la soare te puteai uita, iar la dînsul ba. Și într-însul ședea doamna Chiralina, tînără copilă, floare din grădină, frumoasă ca o zînă.

După ce o privi mai mult timp, puse ocheanul iarăși la locul lui și ieși afară cu ochii plini de lacrămi.

Nu trecu mult timp și împăratul se întoarse de la bătălie biruitor; dar în loc să-i iasă fiul său înainte, să-l priimească cu bucurie, ieși numai împărăteasa și-i spuse că fiul ei este bolnav. Împăratul pricepu numaidecît de unde-i venea boala și chemă pe toți doftorii și doftorițele din lume, dar toți îi ziseră că pînă nu va da fiului său de soție pe doamna Chiralina, el nu se va însănătoșa. Împăratul trimise soli peste soli la doamna Chiralina, dar fu peste putință, căci tatăl ei nu voia să o mărite.

Auzind feciorul împăratului toate acestea, hotărî să se ducă el însuși să o ceară de la tatăl ei. Așadar spuse toate acestea fratelui său de cruce și, într-o zi, plecară amîndoi și se făcură nevăzuți. Merseră zi de vară pînă seara și ajunseră la muma Crivățului, bătură la ușă și ieși înaintea lor o babă zbîrcită și îi întrebă ce caută. Ei răspunseră că cer să-i găzduiască pînă a doua zi și să le spuie pe care drum să apuce ca să ajungă la împărăția doamnei Chiralina.

Baba se uită la dînșii cu milă și apoi le zise:

— V-aș priimi în casă cu mare bucurie, da mi-e frică că va veni fiul meu și vă face pre amîndoi sloi de gheață; duceți-vă mai bine la sora mea cea mai mică, că ea poate să vă găzduiască și să vă spuie și drumul la doamna Chiralina.

Feciorul de împărat plecă înainte și ajunse la muma Vîntului turbat; plecară și de acolo și ajunseră la muma Vîntului de primăvară, bătură în ușă și ieși o femeie înaltă și tînără, și frumoasă. Această femeie, cum văzu pe feciorul de împărat, îi zise:

— Dragă Făt-Frumos, știu că ai plecat să cauți pe doamna Chiralina, s-o iei de soție; dar nu vei putea să ajungi pînă la împărăția ei fără ajutorul fiului meu. Rămîneți aci, dar trebuie sa vă ascunz foarte bine, căci cum o simți fiul meu că se află la mine oameni după tărîmul cellalt, vă omoară. Zicînd aceste vorbe, plesni de trei ori din palme și îndată sări după sobă o pasăre de aur, cu ciocul de diamant și cu ochii de smarand, și-i băgă subt aripi pe amîndoi, apoi se sui iarăși pe sobă.

Nu trecu mult timp și se auzi o dulce vîjîitură de vînt, care aducea un miros de trandafiri și de rozmarini, ușa se deschise singură și intră în casă un flăcău frumos, cu păr lung de aur, cu aripi de argint și cu un băț în mînă, împletit cu de tot felul de ierburi și flori. Cum intră în casă, zise mă-sei:

— Mamă, mie îmi miroase a om după tărîmul cellalt.

— Ți-o fi mirosind, mamă, dar p-aicea n-are ce căuta oamenii după tărîmul cellalt.

Vîntul se liniști și se puse la masă; dar după ce mîncă o strachină de lapte dulce de căprioară și bău apă de micșunele dintr-o oală de marmură, se puse la povestit.

Mă-sa, văzîndu-l cu voie bună, zise:

— Fiul meu, ia spune-mi, unde este împărăția doamnei Chiralina și cum ar face cineva ca să o ia de nevastă?

— Greu lucru mă întrebași, mamă! dar, aide, treacă-meargă. Împărăția doamnei Chiralina este departe de aci, cale de zece ani; dar această cale se poate face cît te ștergi la ochi daca cineva s-o duce în pădurea cea neagră de lîngă gîrla de păcură, care aruncă cu pietre și foc pînă la cer, și daca o încăleca pe bușteanul ielelor cu care poate să treacă gîrla; însă cine aude și va spune cuiva, acela să se facă de piatră pînă la genuchi. După ce va ajunge la împărăție, trebuie să se facă un cerb de aur și să intre într-însul ca să ajungă în odaia împărătesei și să o fure; cine aude și va spune cuiva să se facă de piatră pînă la brîu. După ce o va lua de soție, muma Crivățului, de pizmă, o să trimiță un ovrei cu niște cămăși frumoase și mai subțiri decît pînza paianjenului. Doamna Chiralina o să cumpere cămăși, și daca nu le va uda cu lacrimi de turturică, cum se va îmbrăca cu dînsele, va muri; cine aude și va spune cuiva să se facă cu totul și cu totul de piatră.

Pe cînd vîntul spunea toate acestea, feciorul de împărat adormise, iar feciorul bucătăresei rămăsese deștept și auzise tot.

A doua zi, după ce plecă vîntul d-acasă, feciorul de împărat întrebă pe muma vîntului daca i-a spus fiul său ceva; dar ea, temîndu-se să nu se facă piatră, îi răspunse că n-a aflat nimic.

Atunci feciorul bucătăresei și cel de împărat luară drumul înainte și se duseră zi de vară pînă seara, dar cînd fu pe la scăpătatul soarelui, auziră un zgomot și un urlet mare, apoi văzură o gîrlă mare de păcură aprinsă, aruncînd pietre pînă la înaltul cer. Feciorul de împărat se sperie, dar feciorul bucătăresei îi zise:

— Nu te teme de nimic și vino cu mine în această pădure, și fă ce ți-oi zice eu.

Ajungînd în mijlocul pădurii, zăriră bușteanul ielelor, încălicară amîndoi pe dînsul și, dîndu-i pinteni de trei ori, se prefăcu într-o căruță cu doisprezece cai de foc și într-o clipă se înălță pînă la Vîntul turbat și se pogorî la porțile palatului doamnei Chiralina. Apoi, după ce se deteră jos, căruța se prefăcu iar în buștean și ei rămaseră dinaintea unui palat de zamfir (piatră) și cu porțile de chiparos; iar la una din ferestre sta doamna Chiralina, îmbrăcată cu haine de aur țesute cu mărgăritar.

Cum văzu doamna Chiralina pe feciorul de împărat, prinse o așa de mare dragoste de dînsul, încît căzu la grea boală și ajunse la ceasul morței.

Ce nu făcu bietul împărat ca să o scape? Dar toate erau în zadar. În cele din urmă, veni o babă și-i zise:

— Luminate împărate, să trăiești întru mulți ani! Daca vrei să se facă sănătoasă fiica împărăției-tale, să cauți cerbul de aur care cîntă ca toate păsările și să-l aduci în casă numai trei zile și vei vedea cum se va face sănătoasă.

Împăratul puse să strige pristavul în toată împărăția; iar după trei zile, feciorul bucătăresei lovi bușteanul de trei ori și se făcu un cerb de aur frumos, apoi băgă într-însul pe feciorul de împărat și se puse dinaintea palatului.

Împăratul, văzînd cerbul, se dete jos și întrebă pe feciorul bucătăresei daca-i este de vînzare.

— Nu-mi este de vînzare, ci de închiriere, răspunse cu semeție feciorul bucătăresei.

— Ei bine! ce ai să-mi ceri, ca să mi-l dai numai trei zile?

— Să-mi dai o mie de bani de aur.

Tocmeala se făcu și împăratul luă cerbul și-l băgă în odaia doamnei Chiralina; apoi se duse la treaba lui.

Cerbul, cum se văzu numai cu doamna Chiralina, începu să cînte un cîntec de dor, de plîngea lemnele și pietrele. Doamna Chiralina adormi, iar feciorul de împărat ieși din cerb și o sărută pe frunte, apoi intră iarăși în cerb.

A doua zi, doamna Chiralina spuse femeilor sale că a visat de două ori că a sărutat-o un june frumos. Atunci una din femei, fiind mai pricepută, zise doamnei Chiralina că, pe dată ce va începe cerbul să cînte, să se prefacă că doarme și cum va simți că o sărută cineva, să puie mîna pe dînsul.

Cum veni noaptea, cerbul începu să cînte un cîntec de jale. Doamna Chiralina se prefăcu că doarme și, cînd veni Făt-Frumos să o sărute, îl strînse în brațe și-i zise:

— D-acum înainte nu vei mai scăpa, că mult am dorit să te dobîndesc.

Ei se giugiuliră ca niște porumbei pînă îi apucă ziua; iar cînd fu pe la prînz, veni împăratul și cu fiul bucătăresei ca să-i dea cerbul. Doamna Chiralina începu să plîngă că nu vrea nicidecum să se desparță de cerb; dar fiul bucătăresei zise încetinel:

— Cere de la împăratul voie să petreci cerbul pînă afară din oraș, căci acolo ne așteaptă o căruță cu doisprezece cai de foc, în care o să ne suim cu toții și o să ne ducem la împărăția lui Făt-Frumos, iubitul tău.

Doamna Chiralina ceru și dobîndi de la împăratul această voie și petrecu pe cerb cu mare alai pînă afară din oraș; atunci Afin lovi cerbul de trei ori în burtă și îndată se făcu dintr-însul o căruță cu doisprezece cai de foc; apoi, luînd pe doamna Chiralina c-o mînă și pe Dafin cu alta, sări într-însa și se făcură nevăzuți. Și după ce umblară zi de vară pîna-n seară, ca cuvîntul de poveste ce d-acilea încolo se gătește, ieșiră pe tărîmul cellalt și ajunseră în țara lor.

Împăratul, cum priimi știre despre sosirea fiului său, îi ieși înainte cu mulțime de oști, apoi îl însoți cu doamna Chiralina și făcu nuntă împărătească, care ținu trei zile și trei nopți.

Într-o zi, doamna Chiralina ședea la fereastra palatului și se uita la drum, cînd iaca un ovrei cu cămăși de vînzare. Doamna Chiralina îl chemă sus și luă două cămăși mai subțiri decît pînza paianjenului și se îmbrăcă cu una dintr-însele. Nu trecu mult și se bolnăvi atît de greu, încît ajunse pe mîna morței.

Afin află de boala împărătesei și intră pe la miezul nopței în odaia unde dormea ea, apoi o stropi peste tot cu lacrămi de turturică și ieși afară; dar strejarii de la ușă se duseră la Dafin-împărat și-l pîrîră că l-a văzut sărutînd pe împărăteasa.

Împăratul, cum auzi, se făcu foc de mînie și porunci să taie capul lui Afin. Dar cînd ajunse la locul de pierzare, Afin zise împăratului:

— Mulți ani să-ți dea Dumnezeu, împărate; pentru toată frăția și dragostea mea către tine, te rog să strîngi pe toți boierii cei mari ai împărăției, că am să spui înaintea lor un mare cuvînt. Și apoi vei porunci să-mi taie capul.

Împăratul porunci să adune divanul împărătesc, în care să fie de față și doamna Chiralina, și aducînd pe Afin, îi zise:

— Spune, nelegiuitule, aceea ce ai de spus!

Atunci Afin începu așa:

— A fost odată un fecior de împărat care prinse dragoste asupra unei fete de împărat după tărîmul cellalt, și fiindcă nu putea să trăiască fără dînsa, a plecat împreună cu fratele său de cruce ca ori s-o găsească, ori să-și răpuie capul prin pustii. După ce umblară lumea în cruciș și curmeziș, ajunseră la muma Crivățului și o rugară să le spuie drumul care ducea la fata de împărat după care plecaseră ei. Muma Crivățului îi trimise la muma Vîntului de primăvară, care îi găzdui și le făgădui să întrebe pe fiul său. Ea s-a ținut de vorbă căci, cum a venit fiul său, l-a întrebat și el a început să spuie așa: împărăția doamnei Chiralina este departe de ei cale de zece ani; dar această cale se poate face într-o clipeală de ochi, daca s-o găsi cineva care să se ducă în pădurea cea neagră de lîngă gîrla de păcură care aruncă pietre de foc pînă la cer, unde va găsi bușteanul ielelor și va încălica pe dînsul ca să treacă gîrla. După ce va ajunge la împărăție, trebuie să facă din buștean un cerb de aur și să între într-însul, ca să ajungă în odaia doamnei Chiralina și să o fure. După ce o va lua de soție, sora Vîntului turbat, de pizmă, o să trimită un ovrei cu niște cămăși mai subțiri decît pînza paianjenului și, daca nu va ști să le ude cu lacrămi de turturică, cum se va îmbrăca cu dînsele, în trei zile va muri.

După ce vîntul spuse toate acestea mume-sei, o jură că, de va spune cuiva ceea ce a auzit, să se facă cu totul de piatră.

A doua zi, feciorul de împărat întrebă pe muma vîntului daca a aflat ceva de la fiul său; dar ea, temîndu-se să nu se facă piatră, îi zise că n-a aflat nimic. Iar fratele de cruce al feciorului de împărat nu dormise în noaptea aceea și auzise tot. Astfel, fără să spuie feciorului de împărat această taină, se duse împreună cu dînsul în pădurea neagră, încălecară pe buștean și trecură gîrla dincolo.

Cum sfîrși Afin aceste vorbe, se făcu de piatră pînă la genuchi. Boierii din divan, cum văzură această minune, se speriară. Afin începu iarăși și zise:

— După ce ajunseră la palatul doamnei Chiralina, fratele de cruce lovi bușteanul de trei ori și se făcu un cerb de aur și băgă pe feciorul de împărat într-însul, carele prin această șiretenie se cunoscu cu fata și o fură.

Zicînd și aceste cuvinte, Afin se făcu de piatră pînă la brîu. Împăratul și împărăteasa, văzînd nevinovăția lui Afin, începură a plînge și a-l ruga să înceteze din povestire. Dar el nu voi, ci merse înainte, zicînd:

— După ce împăratul se cunună cu doamna Chiralina, nu trecu mult și împărăteasa cumpără două cămăși de la un ovrei, se îmbrăcă cu una dintr-însele și îndată căzu la grea boală. Afin, știind din ce venea boala, intră pe la miezul nopții la împărăteasă și, găsind-o dormind, o stropi cu lacrămi de turturică și o scăpă de moarte.

Cum sfîrși Afin această povestire, se făcu cu totul și cu totul de piatră, iar Dafin-împărat și cu doamna Chiralina plînseră trei zile și trei nopți; apoi luară trupul cel împietrit al făcătorului lor de bine și-l puseră în odaia lor, ca să-și aducă aminte de dînsul totdauna.

După aceea, ei trăiră mai mult timp și născură un copil.

Într-o dimineață, Dafin-împărat intră în casa împărătesei și-i spuse că a visat o femeie îmbrăcată în haine albe, care i-a zis că daca voiește să învieze pe fratele său cel împietrit, să taie copilul lor și să ungă piatra cu sîngele lui. Împărăteasa spuse că și ea a visat tot un astfel de vis; apoi, unindu-se amîndoi, tăiară copilul și, stropind piatra cu sînge, începu să se miște, apoi învie cum se cade și zise:

— O Doamne! da greu somn am dormit.

— E! e! frate — răspunse împăratul —, ai fi dormit mult și bine daca nu tăiam copilul ca să te stropim cu sîngele lui.

Atunci Afin se crestă la un degit cu cuțitul și lăsă să curgă sîngele său peste copil, care învie numai într-o clipă; iar împăratul, de bucurie, porunci să se facă veselie mare în toată țara.

Și încălicai p-o șea și v-o spusei domniei-voastre așa.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Omul_de_piatr%C4%83