Bianca Dinescu: Connect-R deschide sezonul 2 al emisiunii „1, 2, 3 și afli tot ce vrei”, la TVR 1

https://blog.revistaderecenzii.com/

Connect-R deschide sezonul 2 al emisiunii „1, 2, 3 și afli tot ce vrei”, la TVR 1

Emisiunea realizată de Irina Mohora vine cu noi ediții pline de distracție pentru copii, părinți și bunici. Despre Sistemul Solar și mâncare sănătoasă, cu cântec – în primul episod al noului sezon, sâmbătă, 27 martie, de la ora 9.00, la TVR 1.

Este un fapt cunoscut și verificat: în diminețile de weekend, cei mici se trezesc cel mai devreme. Pentru ei, dar și pentru părinți și bunici, sâmbătă, 27 martie, TVR 1 dă startul sezonului 2 al emisiunii preferate a copiilor, „1, 2, 3 și afli tot ce vrei”. Distracția, misterele care abia așteaptă să fie dezlegate, experimentele și invitații speciali dau din nou buzna, de la 9.00 dimineața, în casele noastre!

Sâmbăta aceasta, șoricelul Grig și Connect-R – cel care deschide seria invitaților din noul sezon – mută distracția în bucătărie. Connect-R pregătește micul dejun preferat al fetiței lui, Maya, și îl învață pe Grig despre beneficiile unei plante cu proprietăți terapeutice: ghimbirul. Și, pentru că gătitul sănătos merge mai ușor pe note muzicale, cei doi se distrează și cântă împreună. Atenție! O colaborare muzicală se pregătește pe piața românească: Connect-R feat. Grig, șoricelul.

„Copiii sunt nerăbdători și ne-au trimis, prin mămicile lor, o mulțime de mesaje pe rețelele de socializare. Se uită la reluări, dar abia așteaptă episoade noi. Mă bucură mult când citesc mesajele primite de la părinți și bunici, care ne spun că emisiunea este prea scurtă și că cei mici mai vor. Înseamnă că, alături de întreaga echipă, am reușit ce ne-am propus: o emisiune educativă pentru copii, în care se abordează subiecte actuale, specifice curiozității vârstei lor, în care răspunsurile se împletesc cu distracţia. Joaca este modalitatea cea mai uşoară de a asimila informaţii noi, urmată de imagini asociate poveștilor și explicațiilor de orice fel”, ne spune îndrăgita vedetă TVR Irina Mohora, producător al emisiunii. „Prin această emisiune livrăm informații și răspunsuri pe înțelesul copiilor la nenumăratele lor ‘de ce-uri’. Personajele emisiunii sunt peste măsură de curioase și pun întrebare după întrebare, la fel ca și copiii de acasă, aşa că avem răspunsuri pentru fiecare subiect”, adaugă ea.

De altfel, pentru că tema primei ediții a sezonului este Sistemul Solar, copiii au ocazia să afle o mulțime de lucruri interesante despre planete și spațiu. Grig se arată foarte interesat de subiect, plănuind sa ajungă și el cu racheta pe Lună, ca Neil Armstrong. Maia și Ioana, cele două fete pe care le întâlnim sâmbăta la „1, 2, 3 și afli tot ce vrei”, îi construiesc o rachetă interesantă, specială, dar care nu zboara pe Lună, ci… în altă parte. Unde va zbura Grig cu noua sa rachetă aflăm urmărind primul episod din noul sezon „1, 2, 3 și afli tot ce vrei”.

„Surprize pregătim și pe rețelele de socializare, pe pagina de Facebook 1, 2, 3 și afli tot ce vrei și pe Instagram @123.aflitotcevrei. Din acest nou sezon avem și propriul canal de Youtube”, își încheie Irina Mohora invitația către cei mici, dar și către cei mari, la o emisiune pentru toată familia, difuzată în fiecare dimineață de sâmbătă, la ora 9.00, la TVR 1.

#123siaflitotcevrei #tvr1 #pentrucopii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *