Foto: Eliza Jugănaru, Parcul Bibliotecii Academiei

Biblioteca Academiei – 145 de ani de existență

de Bogdan Jugănaru

• Contextul apariţiei primelor biblioteci şi rolul acestora 

Din cele mai vechi timpuri şi până în prezent cercetarea ştiinţifică a presupus o documentare riguroasă bazată pe studiile realizate anterior, precum şi analize temeinice ale unor concepte, teorii sau supoziţii în vederea descoperirii de noi valenţe sau aplicaţii menite să aducă plus valoare domeniului vizat de cercetarea respectivă.

În cazul istoriei, geografiei şi ştiinţelor derivate din acestea un rol esenţial în elaborarea unor teorii bine argumentate îl constituie studierea şi analizarea izvoarelor edite dar mai ales inedite, a hărţilor sau a altor documente pe care înaintaşii le-au lăsat moştenire generaţiilor care i-au succedat tocmai pentru a nu uita cine suntem, de unde venim şi ca atare spre ce ne îndreptăm.

Ca urmare a volumului tot mai mare de cărţi şi documente necesare în documentarea ştiinţifică, dar şi a creşterii numărului de opere din diverse domenii a apărut tot mai acută nevoia unei instituţii cu rol de depozitare, conservare şi prezervare a acestora.

Instituţia Bibliotecii a apărut ca o necesitate a organizării într-un spaţiu profesionalizat a volumului tot mai mare de documente ştiinţifice şi culturale elaborate sub diverse forme, suporturi, cuprinzând domenii variate.

După cum reiese şi din denumirea instituţiei, biblioteca era gândită iniţial ca un păstrător de cărţi (biblos = carte în limba latină – n.n.) dar ulterior activitatea sa a fost extinsă şi asupra altor documente care necesitau un spaţiu special destinat pentru conservare şi aşa s-a dezvoltat instituţia polivalentă de mai târziu.

Principala problemă cu care s-a confruntat instituţia încă de la început şi care constituie şi în prezent prioritatea în funcţionarea unei biblioteci moderne a fost şi este regăsirea informaţiei într-un termen cât mai scurt şi într-un mod cât mai eficient pentru cititor.

Astfel au apărut normele de catalogare, inspirate din experienţa primelor biblioteci şi ale unor personalităţi care îşi organizaseră propriile colecţii de documente într-un mod care denota inteligenţă şi iscusinţa de a optimiza parametrii de căutare şi regăsire a unui document într-o imensitate de alte asemenea materiale.

Un model important l-a constituit cea mai celebră instituţie de gen din lume, legendara Bibliotecă din Alexandria – care deţinea cca 900.000 de pergamente după atestări,  din păcate distrusă în urma incendiului la fel de celebru din anul 48 A.Chr.

Odată cu trecerea veacurilor biblioteca a fost supusă unor etape de modernizare şi a cunoscut adaptări la epocile în care se găsea, păstrându-şi în acelaşi timp rolul primordial de depozitar al vastului patrimoniu cultural-ştiinţific al omenirii.

• Biblioteca Academiei Române – constituire, istoric şi evoluţie

Contextul istoric în care a luat fiinţă Biblioteca Academiei Române a fost unul încărcat de evenimente politice care au condus la schimbarea într-un mod radical şi ireversibil a mersului societăţii româneşti, într-un context internaţional agitat, Europa confruntându-se atunci cu o serie de acţiuni determinante pentru a-i modifica status quo-ul.

Alăturarea evenimenţială a constituirii Bibliotecii Academiei Române într-un secol dominat de Revoluţiile de la 1821 şi 1848 precum şi de Unirea Pricipatelor ce abia se încheiase creează o indestructibilă relaţie istorică între acestea, aşezând patina timpului pe blazonul instituţiei biblioteconomice din Calea Victoriei.

Apariţia Bibliotecii Academiei Române a avut loc totodată într-un moment de efervescenţă a dezvoltării ştiinţei şi tehnicii în care atât pe plan intern dar şi la nivel mondial invenţiile şi inovaţiile care aveau să dinamizeze progresul tehnologic se succedau cu repeziciune.

În 1867, la un an după înfiinţarea Academiei Române – după model francez – sub denumirea de Societatea Literară Română s-a considerat necesar crearea unei structuri care să ajute Academia în rolul său de coordonare şi promovare a creaţiilor cultural-ştiinţifice naţionale ş.a.m.d., prin depozitarea, conservarea şi prezervarea unor valoroase lucrări de cultură şi ştiinţă.

La început s-a pornit de la ideea creării unui depozit de carte pus la dispoziţia Academiei în vederea utilizării acestor cărţi în munca de cercetare a membrilor ei.

Practic, Biblioteca Academiei fusese gândită ca principala sursă de informare şi documentare unde aveau să fie stocate pe principii ştiinţifice atât de necesarele cărţi.

Primele cărţi intrate în patrimoniul B.A.R. au reprezentat donaţii ale membrilor Societăţii Academice Române, cea mai importantă dintre ele fiind realizată de D.A. Sturzacărei i se adaugă donaţiile făcute de Titu Maiorescu, Vasile Alecsandri, C.A Rosetti şi nenumăraţi alţi cărturari români.

Ulterior, fondul de carte a fost dublat de cel de publicaţii periodice, manuscrise, stampe, hărţi, partituri ş.a.

Pe parcursul evoluţiei sale, B.A.R. şi-a diversificat metodele de îmbogăţire a colecţiilor abordând alături de donaţii (care a rămas principala sursă de îmbogăţire a bibliotecii) la cumpărare, schimb internaţional, abonamente (în cazul periodicelor) şi depozit legal (după apariţia Legii Depozitului Legal în 1885, revizuită şi completată de-a lungul timpului de mai multe ori) care obliga toţi editorii români să trimită la Biblioteca Academiei un număr de exemplare din tot ce publicau.

Treptat, Biblioteca Academiei Române a migrat de la statutul de bibliotecă de cercetare cu un fond focalizat preponderent pe lucrări ştiinţifice şi documente rare de natură academică către o instituţie publică unde – iniţial mai greu, acum mai uşor – orice cititor are acces la informaţia deţinută aici.

În prezent, Academia Română este ordonatorul principal de credite al B.A.R. iar aceasta din urmă reprezintă o bibliotecă publică, independentă în organizarea colecţiilor şi activităţilor sale, cu statut de importanţă naţională şi cu un fond patrimonial de natură enciclopedică şi care conţine alături de cărţi, valoroase colecţii de periodice, carte rară, incunabule, manuscrise (Manuscrisele Eminescu, Cioran), stampe (Gravuri Michellangelo, Dürer, Rembrandt, Tiepolo), partituri olografe (Mozart, Rossini, scrise în cerneală), piese numismatice (colecţia Orghidan, monede bizantine Lysimah), hărţi şi multe altele.

Conform unor studii publicate în Cartea Centenarului apărută cu prilejul aniversării a 100 de ani de funcţionare a B. A. R. se menţionează că la acea vreme (adică în anul 1967) instituţia deţinea cca 85% din totalul fondului de carte şi periodice al României. Acest fapt defineşte Biblioteca Academiei Române  drept o instituţie esenţială în elaborarea oricăror lucrări de natură ştiinţifică, consultarea materialelor existente aici fiind aproape întotdeauna necesară în vederea documentării cât mai riguroase a cercetătorilor.

Astăzi, Biblioteca Academiei Române este o instituţie modernă cu statut de importanţă naţională, cu un fond documentar vast şi reprezintă  o carte de vizită a patrimoniului cultural naţional al României.

P. S.: Articolul nu ar fi putut avea această complexitate info-documentară fara aportul doamnei Carmen Dobre (Comunicare Media – B.A.R.)