https://blog.revistaderecenzii.com
Dimineața e răcoare
Cam… de 25 de grade,
Pân’ la prânz se întețește
Soarele ce te … prăjește.
Asta-i vară tropicală,
Ce n-aveam odinioară,
Fi’ndcă nu e doar căldură,
Este mereu caniculă.
Ai aerul viciat,
Foarte greu de respirat,
Rezultat al poluării,
Indirect al degradării.
Degradarea, oare, a cui?
Desigur, a mediului!
Doar că mediul social
Strică pe cel natural.
Când vorbim de poluare,
O găsim, vezi…(Doamne, Doamne!)
Peste tot stăpânitoare,
Deși e vătămătoare.
În politică e tare,
E-n partide, în oricare.
Ai politică poluată,
Societatea-i viciată!
Politică poluată?
Asta și la noi se poartă
Când demnitarul ales
E pornit spre interes.
Interesul doar al lui
Nu al cetățeanului.
Și partidu’l ocrotește,
Poluare’ așa sporește.
Politica poluată
Ne va strica viața toată.
Când nu e la locul lui
(Om politic) e hai-hui.
Mai vorbim de-alte domenii?
N-are rost, nu văd excepții.
Ce politica conduce
Ca politica produce.
Poluarea naturală,
Soră-i cu cea socială,
Amândouă fac prăpăd,
Cei ce-ar trebui „nu văd”.
Este în măduva lor
Încasarea spăgilor,
Dacă s-ar putea vedea,
Nu s-ar mai perpetua.
Un exemplu este clar
Poate că e chiar banal:
O pădure milenară
E-aproape falimentară.
Căci veșmântul munților
A fost dat străinilor
Și-au rămas munții golași
Parc’ ar fi niște ocnași.
Au vândut străinilor,
Casa animalelor
De-au ieșit la drum cerșind
Ori pe oameni atacând.
Atacă orașele,
Ce să mai zic, fermele,
Și-au făcut din om dușman
Fi’ndcă-a-ncălact un alean.
Iat-un tip de poluare
De șpagă aducătoare.
Ea îmbină două căi,
Dând pădurea pe bani grei.
Unde-or fi banii aceia?
Cui au umflat bobăția?
La cine-a crescut averea
Peste noapte…, nu-i aiurea!
Iată cum politica
Ne-a dereglat natura
Și-au rămas munții golași
Și cu urșii… sinistrați.
Cine a vândut păduri
Este coadă de securi,
Tăierea escaladează
Politica doar mimează:
„S-o oprească nu se poate,
Sunt contracte importante;”
Șpaga a fost pe măsură,
Uite-o țară cum se fură.
Se fură cu știința lor,
A politicienilor.
Poluați peste măsură,
Iar noi îi votăm, nu glumă.
Și nu doar că îi votăm
Dar îi și încurajăm,
Pentru-așa fapte sociale,
Le dăm pensii speciale,
Fapta, oriunde în lume,
Trebuie să poarte-un nume
Și apoi e sancționată
De popor și de instanță.
Și care-i soluția,
Ne va spune cineva?
Desființăm partidele?
Cum facem alegerile?
Nicidecum fără partide!
Democratic, este bine
Să le găsim elixirul
Și să-n-lăturăm delirul.
Iată și soluția,
Să scoatem corupția
Din preocuparea lor,
Obicei năucitor!
Să nu doarmă-n Parlament
Să vibreze permanent,
Când votează, să gândească
Pe cine să mulțumească.
Pe cei care i-au ales
Să n-aibă alt interes.
Interesul tuturor
Să fie pentru popor!
ADEVĂRURI GREU DE DIGERAT DE PARLAMENTARI! FELICITĂRI!