13. X. 1927 – s-a născut Constantin Măciucă (teatrolog şi istoric literar), în comuna Iași, jud. Gorj.
1321 – A murit poetul Dante Alighieri, creator al limbii literare italiene; este autorul primei capodopere a literaturii moderne europene: Divina Comedie, poem alegoric în trei părţi (“Infernul”, “Purgatoriul”, “Paradisul”), sinteză filosofică a culturii medievale; romanul Viaţa nouă este considerat primul roman autobiografic din literatura universală (n.1265).
Dante Alighieri – Citate:
* Te iubesc și te voi iubi întotdeauna, iar dacă și după moarte oamenii iubesc, te voi iubi și eu, și mai bine cu tine în iad, decât fără tine în Paradis.
* Iubirea mișcă Soarele și celelalte stele.
* Natura este arta lui Dumnezeu cel Veșnic.
* …Când înșeli pe cel ce crede-n tine, / nu pângărești doar dragostea ce-mbie, / ci însuși legământul ce te ține / ca-n lanțuri ferecat de prietenie.
* Dreptul este un raport real și personal al omului față de om, care, dacă este păzit de către oameni servește societatea, iar dacă este corupt, o corupe.
* Nu există suferință mai mare decât amintirea fericirii trecute, în timp de nenorocire.
* Ignoranța zămislește eroarea, iar eroarea zămislește răul.
* Întregul efort al neamului omenesc în general este să transforme totdeauna în realitate puterea inteligenței creatoare.