https://blog.revistaderecenzii.com/
1596 – Bătălia de la Keresztes: O uriașă armată otomană, condusă personal de sultanul Mehmed al III-lea a învins forțele unite ale imperialilor și ale lui Sigismund Báthory. La scurt timp după această bătălie, Mihai Viteazul a încheiat pace cu Imperiul Otoman și a primit steagul de domnie de la Înalta Poartă, în schimbul plății tributului.
1624 – S-a născut mitropolitul Dosoftei al Moldovei , unul dintre cei mai importanți cărturari români sin secolul al XVII-lea (d. 1693).
1673 – S-a născut Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei, scriitor și om de știință de formație enciclopedică (d. 1723).
1795 – În Franța revoluționară s-a instituit Directoratul, un regim politic în care puterea executivă era încredințată unui guvern format din cinci persoane.
1807 – S-a născut Barbu Catargiu, fost prim-ministru al Principatelor Române (d. 1862).
1860 – Universitatea din Iași a fost inaugurată în prezența domnului Alexandru Ioan Cuza.
1890 – A murit scriitorul italian Carlo Collodi, autorul romanului Pinocchio (n. 1826).
1901 – S-a născut istoricul Constantin C. Giurescu, membru al Academiei Române şi profesor la Universitatea din București (d. 1977).
1905 – A fost semnat Tratatul privind separarea Norvegiei de Suedia. Oscar al II-lea, rege al Suediei (1872-1907) și al Norvegiei (1872-1905), a renunțat la coroana Norvegiei.
1919 – S-a născut Mohammad Reza Pahlavi, ultimul șah al Iranului (d. 1980).
1944 – Bătălia din Golful Leyte, una dintre cele mai mari bătălii navale din istorie, s-a încheiat cu înfrângerea Marinei Imperiale Japoneze, în arhipelagul Filipinelor.
1952 – A murit actrița americană Hattie McDaniel, prima femeie de culoare care a câștigat un Premiu Oscar pentru rolul secundar din filmul „Pe aripile vântului” (n. 1895).
1979 – Președintele sud-coreean Park Chung-Hee a fost asasinat de către îndelungatul său colaborator Kim Jae-Kyu, șeful Serviciului Coreean de Informații.
1991 – Sicriul cu osemintele eroului necunoscut a fost din nou reinstalat în Parcul Libertății (Carol), de unde a fost mutat în anul 1957 și dus la Mărășești.
Sursa: https://historia.ro/