Calendarul zilei

https://blog.revistaderecenzii.com/

1444 – Bătălia de la Varna: Otomanii au învins armata cruciată condusă de regele maghiar Vladislav I și Iancu de Hunedoara.

1483 – S-a născut reformatorul religios german Martin Luther (d. 1546).

1508 – Din inițiativa lui Radu cel Mare (1495-1508), a apărut Liturghierul slavon, tipărit de călugărul Macarie, prima carte tipărită în Țara Românească.

1720 – S-a născut Principele de Monaco Honoré al III-lea (d. 1795).

1759 – S-a născut poetul și dramaturgul Friedrich von Schiller (d. 1805).

1871 – Plecat din Zanzibar, în căutarea lui David Livingstone, despre care nu se știa nimic de mai bine de trei ani de zile, ziaristul Henry Stanley l-a întâlnit pe faimosul explorator britanic pe malul de răsărit al lacului Tanganyika. Stanley a rostit faimoasa replică, rămasă în istorie: „Doctor Livingstone, I presume?”. Ulterior cei doi vor explora împreună nordul Lacului Tanganyika, apoi ziaristul se va întoarce în Anglia, Livingstone îndreptându-se spre Zambia.

1891 – A murit poetul francez Arthur Rimbaud (n. 1854)

1895 – A murit scriitorul Alexandru Odobescu (n. 1834)

1916 – Șarja de la Robănești: Un escadron format din 110 cavaleriști din Regimentul 9 Roșiori a atacat bateria de artilerie germană dispusă la liziera pădurii Perșani, în vecinătatea localității Robănești. 

1919 – S-a născut generalul rus Mihail Kalașnikov, inventatorul celei mai folosite arme de foc din istorie (d. 2013).

1925 – S-a născut actorul britanic Richard Burton (d. 1984).

1928 – S-a născut compozitorul de muzică film italian Ennio Morricone (d. 2020).

1938 – A murit Kemal Atatürk, fondatorul și primul președinte al Republicii Turcia (n. 1881).

1940 – România a fost lovită lovită de un cutremur cu epicentrul în Vrancea. Numărul victimelor a fost estimat la 1000 de morți și 4000 de răniți, majoritatea în Moldova.

1970 – Marele Zid Chinezesc a devenit obiectiv turistic.

1982 – A murit Leonid Brejnev, fost conducător al Uniunii Sovietice (n. 1906).

Sursa: https://historia.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *