CARACTERIZAREA LUI ION

1. perioada interbelică

2. 1920

3. tema

4. perspectiva narativă

Modalitățile de caracterizare a actantului sunt directe și indirecte. Protagonistul Ion este construit prin tehnica pluriperspectivismului, astfel încât personalitatea lui se reflectă în mod diferit în conștiința celorlalte personaje. Vasile Baciu îl numește „fleandură, hoț și tâlhar”, preotul Belciug îl consideră „un bătăuș și un om de nimic”, dar când pământurile rămân în posesia bisericii, îl numește „un bun creștin”. Doamna Herdelea îl consideră „un flăcău cumsecade și harnic. Titu Herdelea îl admiră pentru ambiția sa, dar și îl dezaprobă pentru cinismul său. Relația cu celelalte personaje, în speial cu Ana, devine un adevărat mijloc indirect de caracterizare. Comportamentul protagonistului față de acea pe care o va lua de nevastă se modifică: este binevoitor la început, ca, mai apoi, să treacăla gesturi de brutalitate și, în final, să o trateze cu indiferență.

Prezentarea statutului social, psihologic, moral al personajului Ion prin raportare la conflictul / conflictele din roman.

Din punct de vedere social, Ion este flăcăul sărac din satul Pripas. Cu toate acestea, este respectat de flăcăii din sat și temut de lăutarii care cântă la comanda lui și îl însoțesc la cârciumă după horă, deși George Bulbuc este cel care îi plătește. Drama lui Ion este de a nu putea semnifica nimic în ordinea socială, din cauza lipsei averii. El își dă seama că numai prin căsătoria cu Ana poate avea pământ.

Dimensiunea psihologică a personajului îi relevă slăbiciunea caracterială cu atât mai mult, cu cât comportamentul său este dictat de obsesia de a avea pământ.

Din punct de vedere moral, Ion se face vinovat de încălcarea legilor nescrise conform cărora destinul nu poate fi schimbat. Flăcăul este imoral prin întregul său comportament: o batjocorește pe Ana, determinând-o să se sinucidă prin spânzurare.

Relevarea principalei trăsături a protagonistului Ion, ilustrată prin două episoade / secvențe semnificative

Viclenia pare a fi trăsătura dominantă de caracter a personajului, evidențiată în aplicarea planului de seducție a fetei „bocotanului” Vasile Baciu. Îi găsește fetei punctele slabe, precum dorința ei de protecție, tandrețe și iubire, profită de naivitatea ei, lăsând-o însărcinată și determinându-l astfel pe Vasile Baciu să i-o dea de nevastă. Această trăsătură este vizibilă încă de la scena horei, plasată în partea expozitivă a romanului, când tânărul alege să o joace pe Ana. Naratorul omniscient recurge la stil indirect liber, pentru a dezvălui gândurile protagonistului: „Nu-i fusese niciodată dragă Ana și nici acum nu știa bine dacă-i este”. În minte îi vine imaginea Floricăi, „cu râsul ei cald, cu ochii albaștri ca crul de primăvară”. Astfel, se poate observa că Florica reprezintă o prezență eternă în sufletul lui Ion. Așadar, cititorului îi devine limpede că flăcăul nu o iubește pe Ana, ci pe Florica, fata frumoasă, dar săracă.

Episodul narativ al nunții lui Ion cu Ana reflectă, de asemenea, viclenia protagonistului, tânărul stabilind momentul căsătoriei abia după ce s-a asigurat că va obține pământurile lui Vasile Baciu, fără să-i pese că fata ajunsese de râsul satului. La nuntă, Ion conștientizează pentru prima oară că, odată cu pământurile, trebuie să o ia de nevastă pe Ana: „o privea și se mira că a putut el săruta și îmbrățișa pe fata aceasta”. Într-o încercare dramatică de a se lămuri în legătură cu ceea ce dorește și simte, Ion oscilează, ascunzându-și slăbiciunea pentru Florica: „Adică ce-ar fi oare dacă aș lua-o pe Florica și am fugi amândoi în lume să scap de urâțenia asta? Dar tot atât de repede îi veniră în minte pământurile și adăugă în sine cu dispreț: Și să rămân tot calic pentru o muiere!”.

În concluzie, particularitățile de construcție a personajului Ion, protagonistul romanului, rămân reprezentative pentru viziunea autorului despre lume.