Legitimă răzbunare conjugală

Octombrie- sărut de-adio dulce,
E-îmbrățișat habotnic de …ex- Soare,

Continuă să citești →

Hămăială de paradă

Două javre maidaneze, aciuate ca dulăi,
Mârâie una la alta, într-o haită de câini răi,

Continuă să citești →

Raze de Ram despovărat

Șuvoaie frunze galbene –
Cute de vârste-n salbe – ne

Continuă să citești →

         În faţa  Liceului „Mihai Viteazul” şi pe scările acestuia se afla destul de multă lume: mame cu copii în braţe, de mână sau în cărucioare, dar şi tătici, bunici în situaţii asemănătoare sau singuri.  Era o zi frumoasă de primăvară, după o iarnă cu multă zăpadă care nu se afla departe în urmă, deşi unii pomi dăduseră în floare şi se bucurau, în zumzet de albine, de razele soarelui din ce în ce mai calde. Mulţi dintre cei aflaţi acolo erau  în trecere sau la plimbare şi se opriseră din curiozitate.

Continuă să citești →

Insomniile succesului

Abia, plecând din China,
Se va confrunta Regina

Continuă să citești →

         Canada este o țară mare de pe continentul american, aproape cât Europa. Se întinde pe cinci mii de kilometri de la est la vest, între oceanele Atlantic și Pacific, cu mult șes, în afară de Cordiliera Canadiană și Munții Stâncoși, pe latura vestică, de o vârstă cu Carpații noștri, și câteva resturi de munți bătrâni – Apalași –și Podișul Labrador, în est, care constituie și scut tectonic.

Continuă să citești →

Dialog între generații

         Echipa managerială a Liceului Teoretic „Henri Coandă” din Craiova a inițiat o acțiune de o deosebită importanță în viața școlii, a profesorilor și învățătorilor acesteia, a întregului personal care își desfășoară activitatea în această prestigioasă unitate de învățământ: un dialog între generațiile de ieri și de astăzi de educatori, modelatori de personalități și făuritori de caractere din acest liceu.

Continuă să citești →

Criticilor zmei

– Naiv, credeam – până mai ieri,
Posterității Carte, dacă lași,

Te laudă confrații condeieri…
– Aș…, Invidia-i cucută, la breslași!

Ecoul strămoşilor

            Era înainte de alegerile prezidențiale din 1995. Toată vara, Ion Deleanu fusese presat de soţie şi soacră să ajungă la biserica mănăstirii din apropiere, unde ar fi un preot bătrân şi tare înţelept. În ultimul timp, era foarte bolnav şi nici nu mai participa la toate slujbele, ci doar la cele ocazionate de momentele pe care le aprecia ca foarte importante. Lumea începuse a se gândi că părintele avea să treacă la cele veşnice curând şi „vai, ce-o să ne facem !”.

Continuă să citești →

DOINĂ

Frunzuleană ş’o cicoare,

Când ajung de-o sărbătoare

Toţi se îmbracă şi se duc

Numai eu rămân şi plâng.

Continuă să citești →