*Publicată inițial în revista „Oltenia Eroică” Anul III, Nr.1/2013
Una dintre cele mai vechi aşezări ale Doljului, comuna Seaca de Pădure se află la limita estică a Platformei Înalte a Desnăţuilui, perimetrul său întinzându-se între dealurile Covrea şi Somorele, iar primele comunităţi umane îşi au începuturile, Veleni, în timpul lui Vladislav al II-lea (1447-1456) şi, Seaca de Pădure, în vremea lui Radu Paisie (1535-1545).
Pendinte la început de Mănăstirea „Glavacioc”-Argeş, apoi de
Mănăstirea „Dintr-un Lemn”-Vâlcea, până la secularizarea averilor mănăstireşti înfăptuită de Cuza la 1863, comunităţile săteşti şi-au păstrat structura etnică, şi-au conservat datinile, iar locuitorii lor au răzbătut prin negura istoriei ca participanţi activi la toate evenimentele şi năpăstuirile prin care a trecut poporul român.
Independenţa naţională – ideal al tuturor românilor – a fost
susţinută de locuitorii comunei – de altfel, ca pe întreg spaţiul locuit de
români – prin toate mijlocele şi formele cunoscute. Pe prim plan s-a aflat
participarea cu arma în mână la Războiul de Independenţă din 1877-1878, în documentele istorice găsite de noi, aflându-se sătenii: Gâtan Niţu, Vulpe Dumitru, Opran Ceauşu, Stanciu Dincă, Nicu Lazăr, Gruia Păun ş.a. Întorşi acasă, aceştia au istorisit ani în şir din bravurile lor în luptele din Balcani. La sosire, au fost primiţi de oficialităţile comunei cu onoruri, iar aceştia şi-au prezentat distincţiile militare obţinute pe câmpul de bătălie.
Continuă să citești →