Când Pietrele…
Când crapă Pietrele de Ger,
Doar Stâncile din piscuri cer:
Când Pietrele…, de Petre Cazangiu
Răspunde
Arhive categorii: Din manuscrise
Eternă-i ,, CLIPA cea repede…”, de Petre Cazangiu
Scriitorul, de Tedi Ionescu (Exercițiu de compunere)
Scriitorul
Într-o zi de iarnă, în clasa a V-a, profesoara de română a propus să cheme un scriitor, pentru a ne ajuta să ne găsim un posibil talent. Noi am fost de acord, așa că scriitorul avea să vină viitoarea săptămână.
Epigramă, de Petre Cazangiu
Epigramă, de Petre Cazangiu
COLEGIALĂ, de Ion Manu
COLEGIALĂ
De Ion Manu
Colega mea, ce fără teamă
Pe scenă mult ne-am sărutat
Nici ce simţim, nici cum ne cheamă
Noi încă nu ne-am întrebat…
Epigramă, de Petre Cazangiu
Despre Sărbători: Din alte lumi, din alte timpuri, de Milena Munteanu
Despre Sărbători: Din alte lumi, din alte timpuri
Pe timpul acestor Sărbători m-am simțit între locuri și lumi. Mai acut ca niciodată. Ce înseamnă asta? Nici eu nu știu… Să vă spun povestea: fuseserăm invitați la niște concerte de colinde… splendid, numai că a fost greu să alegem dintre concertul de colinde al Corului bizantin din Toronto și cel al corului Armonia. Amândouă au avut loc în același timp, dar în două locuri diferite ale orașului. Ca și în alte cazuri, audiența românească a fost divizată. Pe noi, ascultătorii, ne bucură selecția tot mai largă de evenimente culturale, mă întreb însă de ce nu se pot ele programa în așa fel încât spectacolele să fie eșalonate, mai degrabă decât să intre în competiție între ele? În loc să dividă audiența românească de aici, să îi ofere mai multe ocazii de a se reuni în frumusețe.
Năvalnic jind, de Petre Cazangiu
Bietele … garniţe!
Bietele … garniţe!
(Apud: romanul Oameni şireţi şi veseli de Iulian Popescu, Editura „Sitech” Craiova, 2011 (existent la Biblioteca „Aman” (821rum/P81) şi la Biblioteca Universităţii din Craiova (II 93660)
… Bătrânii bătrânilor noştri nu aveau frigidere, congelatoare, vitrine frigorifice şi totuşi… trăiau. Iată cum.
Porcul de Crăciun era pregătit după obiceiuri diferite de la o zonă la alta. Pielea era pusă la uscat şi se folosea la făcut opinci, muşchii, cârnaţii şi părţile mai grase erau atârnate la ger, undeva sus pe o „culme” adică un băţ suspendat, pentru a nu le ajunge pisicile, caltaboşii se mâncau de Crăciun şi la Anul Nou, iar picioarele erau folosite la piftii. Cam la topirea zăpezilor, se „topea carnea”. Gospodina lua o căldare mare din aramă, dacă avea, sau din tuci (fontă), o atârna de lanţul de pe coş, deasupra vetrei de la bucătăria de vară, apoi toca carnea mai grasă în bucăţi cam cât un măr mijlociu şi le arunca în căldare, unde pusese puţină apă, apoi făcea un foc mare. Sus pe coş erau puse şi câteva bucăţi lungi de slănină la afumat, care, după afumare se dădeau cu boia şi se mânca din ele până la crăciunul următor.