Despre Sărbători: Din alte lumi, din alte timpuri, de Milena Munteanu

Despre Sărbători: Din alte lumi, din alte timpuri
Pe timpul acestor Sărbători m-am simțit între locuri și lumi. Mai acut ca niciodată. Ce înseamnă asta? Nici eu nu știu… Să vă spun povestea: fuseserăm invitați la niște concerte de colinde… splendid, numai că a fost greu să alegem dintre concertul de colinde al Corului bizantin din Toronto și cel al corului Armonia. Amândouă au avut loc în același timp, dar în două locuri diferite ale orașului. Ca și în alte cazuri, audiența românească a fost divizată. Pe noi, ascultătorii, ne bucură selecția tot mai largă de evenimente culturale, mă întreb însă de ce nu se pot ele programa în așa fel încât spectacolele să fie eșalonate, mai degrabă decât să intre în competiție între ele? În loc să dividă audiența românească de aici, să îi ofere mai multe ocazii de a se reuni în frumusețe.

Continuă să citești

Bietele … garniţe!

Bietele … garniţe!

(Apud: romanul Oameni şireţi şi veseli de Iulian Popescu, Editura „Sitech” Craiova, 2011 (existent la Biblioteca „Aman” (821rum/P81) şi la Biblioteca Universităţii din Craiova (II 93660)

… Bătrânii bătrânilor noştri nu aveau frigidere, congelatoare, vitrine frigorifice şi totuşi… trăiau. Iată cum.

Porcul de Crăciun era pregătit după obiceiuri diferite de la o zonă la alta. Pielea era pusă la uscat şi se folosea la făcut opinci, muşchii, cârnaţii şi părţile mai grase erau atârnate la ger, undeva sus pe o „culme” adică un băţ suspendat, pentru a nu le ajunge pisicile, caltaboşii se mâncau de Crăciun şi la Anul Nou, iar picioarele erau folosite la piftii. Cam la topirea zăpezilor, se „topea carnea”. Gospodina lua o căldare mare din aramă, dacă avea, sau din tuci (fontă), o atârna de lanţul de pe coş, deasupra vetrei de la bucătăria de vară, apoi toca carnea mai grasă în bucăţi cam cât un măr mijlociu şi le arunca în căldare, unde pusese puţină apă, apoi făcea un foc mare. Sus pe coş erau puse şi câteva bucăţi lungi de slănină la afumat, care, după afumare se dădeau cu boia şi se mânca din ele până la crăciunul următor.

Continuă să citești

Laptopul dublu*, de Iulian Popescu

Iulian Popescu: „Mi-ati zis cândva că semăn cu Jules Verne. Iată că ați cam avut dreptate; mai jos e dovada. Aparatul gândit de mine este dat în romanul Să fim optimiști”.

Detalii: Holmes era un procuror numit aşa din liceu pentru că dezlega uşor orice enigmă. Fizicianul este un fost coleg de liceu, acum prin SUA. Cicero era tot coleg de clasă la liceu cu cei doi, acum avocat şi duşman deschis al lui Holmes, fiind şi bănuit că a făcut un furt de tablouri.

CAPITOLUL 15

Laptopul dublu* (din romanul Să fim optimiști, Ed. Sitech, 2011, pg. 221)

Foarte cătrănit de această anchetă, seara, acasă, Holmes primeşte un telefon: era Fizicianul, fostul său coleg de liceu, bun prieten. Nu mai ştia nimic de el de la bacalaureat. Aşa că au stabilit o întâlnire la Holmes acasă.

Şi s-au întâlnit. Fizicianul a venit cu un laptop cam masiv, ţinut de gât, l-a pus undeva într-un colţ şi s-au aşezat la taclale. Soţia lui Holmes, Automatista, i-a servit cu de toate: mâncare şi băutură. Holmes s-a bucurat, mai ales că se rupea un timp de necazul cu ancheta lui.

Iar Fizicianul a început să tot povestească.

Continuă să citești