https://blog.revistaderecenzii.com
Când simțise mâna străină alunecându-i sub fustă și ridicându-se pe coapse cu o stăruință pe care nu o putea opri, Ania protestase slab, parcă plictisită că trebuie să se folosească mereu de aceleași vorbe neconvingătoare:
– Nu, nu! Te rog nu! Fie-ți milă de o biată fetiță nevinovată!
Dar bărbatul părea că nu aude glasul miorlăit al fetei. Mâinile lui căutau tremurând rufăria, pentru a o îndepărta. Ania simți apăsând-o supărător în obraz bărbia țepoasă a omului, în timp ce respirația lui aprinsă o ardea în ureche. Încercă să-și mute capul, dar nu reuși să iasă de sub apăsare și se resemnă.
– Numai de nu mi-ar rupe chiloții, se gândi, făcând involuntar, din șolduri, o mișcare pentru a lăsa elasticul să alunece, ajutând astfel să fie dezgolită mai ușor.
– Ai milă de o biată fetiță nevinovată, mai miorlăi încă o dată, apoi simți că, numaidecât, bărbatul are s-o stăpânească. Atunci, socotind naiv că își apărase îndeajuns presupusa feciorie, își lăsă picioarele moi, așteptând aproape indiferentă urmarea.
– Treacă și ăsta!, consimți, fără bucurie și fără părere de rău.
Continuă să citești →