Concursul naţional de literatură „Agatha Grigorescu Bacovia” – Ediţia a VII-a, 2013

Concursul naţional de literatură „Agatha Grigorescu Bacovia” – Ediţia a VII-a, 2013
Asociaţia Culturală „Agatha Grigorescu Bacovia” şi Primăria Oraşului Mizil organizează
ediţia a VII-a a Concursului Naţional de Literatură „Agatha Grigorescu Bacovia”
Regulament
 Pot participa toţi creatorii de literatură, indiferent de vârstă sau afilierea la U.S.R. sau alte asociaţii ale scriitorilor. Concurenţii
vor trimite, până la data de 15 septembrie 2013 (data poştei):
 Pentru SECŢIUNEA POEZIE – maximum 15 poezii, încadrate în format „A4” (cel mult 8 pagini culese cu Times New
Roman, corp 14, obligatoriu cu diacritice), pe suport electronic (e-mail sau CD).
 Pentru SECŢIUNEA PROZĂ – maximum 12 pagini format „A4”, culese cu Times New Roman, corp 14.
Pentru ambele secţiuni textele se semnează cu numele real (dacă autorul doreşte să fie publicat sub pseudonim va specifica acest
lucru).
 Se anexează un CV, care va cuprinde şi adresele de corespondenţă (poştală, e-mail, nr. de telefon) şi o fotografie în JPEG
sau TIF.
 CD-urile expediate prin poştă se trimit pe una din adresele: Asociaţia Culturală Agatha Grigorescu Bacovia, str.
Agatha Bacovia, nr. 13A, Mizil, judeţul Prahova, sau Lucian Mănăilescu, str. Unirii, bloc 35 C, ap. 14, Buzău, c. p. 120237.
 Textele prin e-mail vor fi expediate la adresa: [email protected] Vom confirma primirea textelor imediat ce acestea
ne-au parvenit. (Lipsa confirmării este echivalentă cu neprimirea textelor)
 Juriul, format din 5 membri U.S.R. va acorda Marele Premiu şi câte trei premii pentru fiecare secţiune. De asemenea vor
fi acordate premii speciale şi menţiuni ale unor reviste literare sau instituţii de cultură. Câştigătorii vor fi anunţaţi din timp pentru
a participa la festivitatea de premiere din luna octombrie, urmând să confirme prezenţa. În cazul neprezentării la festivitate premiul
se redistribuie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *