Confucius, cel mai mare filosof și lider spiritual al chinezilor, a lăsat moștenire o serie de sfaturi care să-i ajute pe oameni să se ghideze către o viață mai bună. Teoriile sale au avut un mare impact asupra societății, multe din ideile acestuia aplicându-se cu succes și astăzi. Una dintre ideile marelui filosof o reprezintă următorul citat: „Natura ne aseamănă. Educația ne deosebește.”
În această lume există o anumită legătură între oricare două lucruri, dar cea mai puternică relație se stabilește între om și natură. Aceste două elemente esențiale, omul și natura, fac vie planeta noastră și o diferențiază de celelalte corpuri cerești. Cu toții trăim pe aceeași planetă și ne asemănăm la trup și înfățișare, dar fiecare este înzestrat cu diverse capacități de percepere a educației. Unii primesc educație de la părinți, alții de la școala, iar, din păcate, alții nu primesc deloc. Însă cu trecerea anilor ne putem autoeduca, dacă știm să luăm din viață doar partea cea mai bună a lucrurilor. Ispite care ne îndeamnă la rău sunt la tot pasul, dar trebuie să știm să discernem binele de rău.
În primul rând, educația, definită în termeni foarte generali, este un proces al cărui scop esențial este de a ușura o anumită modificare de comportament. Părinții sunt primii profesori ai copilului, ei începând modificarea lui în mediul familial. Împreună cu părinții, școala își are rolul ei bine stabilit, intervenind în dezvoltarea primară a copilului. În acest context, educarea părinților după principii științifice de psihopedagogie devine o necesitate. Părinților le revine rolul esențial în creșterea copiilor, asigurându-le acestora nu numai existența materială, cât și un climat familial afectiv și moral. Sunt situații în care familia consideră că este suficient să se ocupe doar de satisfacerea nevoilor primare, ignorând importanța unei comunicări afective, nestimulând dezvoltarea sentimentului de apartenență. ”Educația este acțiunea exercitată de către generațiile adulte asupra celor care nu sunt încă mature pentru viața socială. Ea are ca obiect să trezească și să dezvolte în copil un anumit număr de stări fizice, intelectuale și morale, pe care le reclamă de la el atât societatea politică, în ansamblul ei, cât și mediul căruia el îi este destinat în mod particular” -E. Durhleim.
În al doilea rând, putem afirma despre educație ca fiind primul lucru care ne diferențiază de animale. Noi folosim educația pentru a evolua, pentru a marca acest proces. Fiecare lecție învățată ne aduce mai aproape de examenul final, examenul care ne permite intrarea în lumea celor învățați. Educația este puntea dintre noi și viitorul nostru, ne leagă de trecut prin prezent, lăsându-ne în același timp liberi să decidem. Ne oferă posibilitatea de a face diferența între bine si rău, între alb și negru. Dualitatea este firească, însă educația este criteriul care ne ajută să alegem corect. Nu există mereu o alegere corectă, deoarece fiecare acțiune poate afecta o anumită persoană, însă încercăm să alegem mereu corect pentru noi. Trebuie să fim corecți cu noi înșine, iar educația ne permite să facem asta. Educația este criteriul după care ești judecat. Este primul lucru care ne oferă o ”etichetă” în societate, trebuie să încercăm mereu să învățăm tot mai mult pentru a ne scrie cât mai frumos numele pe o etichetă care ne descrie, trebuie să reușim să trecem peste prejudecăți pentru a putea folosi educația.
De asemenea, putem aminti un proverb ce conține un pur adevăr al realității și anume: ”Rădăcinile educației sunt uneori amare, însă fructele ei sunt dulci”. Astfel, putem deduce că educația, învățătura sunt foarte importante în viață și îți vor deschide multe uși. Învățătura necesită multă muncă, sacrificii și răbdare. Învățătura înseamnă a memora, a reține, a însuși. Lumea întreagă este plină de informație și lucruri noi. Încă de la o vârstă fragedă ni se implementează o anumită conduită în învățătură, ce este bine, ce este rău. Cât trăim învățăm și cu toate acestea niciodată nu știm tot. Cu învățătura devenim mai puternici și mai inteligenți. Gândim logic, rațional și ne dă o putere mai mare pentru a evolua așa cum ne dorim și cum este normal.
Referitor la educație, consider că aceasta reprezintă cel mai important factor în dezvoltarea unei persoane, întrucât fără aceasta, viața ar fi un adevărat haos. Astfel, concluzionând semnificația citatului „Natura ne aseamănă. Educația ne deosebește”, putem spune că acesta conține un adevăr general valabil, deoarece în societate întâlnim diverse caractere, atitudini, manifestări ale oamenilor, care, de asemenea, sunt rezultatul unei educații ample sau mai puțin ample.
Nu mai e chip să găsești…
Când Casta nu mai are vlagă
(Doar luxul și hoția -i leagă)…
Gloata – pribeagă, nici în șagă,
Nu are ce să mai aleagă!
Petre Cazangiu
Mulțumesc chiar m.a ajutat!❤️