Constantin Brâncuşi: 59 de ani de la moarte (1957). BRÂNCUŞI – Estetica (Studiu), de prof. dr. Ion Mocioi. Recenzie,  de  prof. Daniel Mocioi.

La vârsta de 41 de ani, în anul 1981, profesorul Ion Mocioi obţinea titlul de doctor în filosofie, conferit de Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Istorie-Filosofie, cu lucrarea ,,Estetica operei lui Brâncuşi” – un studiu care i-a oferit statutul de brâncuşiolog şi care a fost consolidat de-a lungul timpului de apariţia mai multor cărţi. Printre acestea vom prezenta şi studiul ,,BRÂNCUŞI – Estetica”, o carte ce redefineşte concepţia despre artă a marelui sculptor gorjean, care a fost călăuzit de dictonul ,,Am făcut paşi pe nisipul mişcător al eternităţii”.

Acest studiu îl prezintă pe sculptor ca e un neobosit luptător împotriva conservatorismului în artă, ce şi-a dorit promovarea artei noi, nu fără valorificarea trecutului ci prin reinterpretarea lui, sintetizând paşii izbânzilor anterioare în arta sculpturii.

În conceperea acestei cărţi, Ion Mocioi a plecat de la ideea că ,,nu este sterilă căutarea unei teorii estetice Brâncuşi, ştiindu-se că genialul sculptor român a împletit strâns practica artistică şi teoria frumosului şi s-a ridicat până la percepţia filosofică asupra artei alese conştient”.

Căutarea formelor noi în sculptură se impunea la începutul secolului XX, iar Brâncuşi a descoperit calea, acea a esenţializării, depărtându-se de imitarea contemplativă a realităţii, transformând-o într-un mijloc aparte de comunicare între oameni, într-un cod de semne al unui limbaj artistic original.

Răsfoind cele 300 de pagini ne vom apropia de arta lui Brâncuşi şi de mărturiile sale, pentru a stabili simbolurile dominante ale creaţiei şi gândirii artistice, de coordonatele estetice ale operelor, pe care le-a creat în cei peste 50 de ani dăruiţi artei moderne, şi vom descoperi inovaţia pe care a adus-o în sculptura universală.

Printr-o reinterpretare îndrăzneaţă am putea spune că Brâncuşi n-a sculptat figuri ci gânduri, pentru că în fiecare lucrare domină un sens filosofic voit, un sens verbal, datorită unui specific grad de intelectualizare a formei şi receptării ei în sine.

Pentru a vă stârni interesul pentru arta brâncuşiană vom lansa provocarea de poposi la Târgu-Jiu, unde ideea filosofică a unităţii şi luptei contrariilor se degajă, spre exemplu, din scaunele clepsidrice ale ,,Mesei tăcerii” şi ,,Aleii scaunelor”, din regruparea acestora în romboedrul ,,Coloanei fără sfârşit”, sub aspectul unităţii, continuului şi discontinuului.