Era o zi de vară înăbușitoare, când mama a hotărât să mergem la mare, cu ocazia concediului ei.

Drumul a fost lung, dar din fericire mașina era dotată cu aer condiționat. Într-un final, am ajuns la mare. Nisipul fierbinte îți ardea tălpile, dacă îți scoteai papucii, iar razele soarelui se reflectau în mare, dându-i o culoare de turcoaz. În aer, era un miros specific mării, un miros care îți dădea o stare de liniște. Cu gândul de a putea intra în mare pentru prima dată în acest an, m-am apropiat de ea, cu pași grăbiți, dar când am atins apa cu vârfurile picioarelor, am resimțit-o foarte rece, din reflex m-am dat în spate și am căzut pe mal… Ofensat din cauza loviturii, am mai rămas puțin timp întins, când, deodată, am simțit o mușcătură la degetul mare, ridicând capul, am observat că era un mic crab roșu, parcă scos din desenele animate. Mi-a spus să stau liniștit, mi-a dat câteva sfaturi în legătură cu locurile pe care le pot vizita în acea stațiune.

Dar, într-un final, m-am trezit în mașină, pe bancheta din spate, eram la jumătatea drumului. Când am ajuns la mare, am verificat locurile recomandate de Crabul cel Roșu.