Crăciun Fericit la TVR2!

Unde este Mos Craciun2

Crăciun Fericit la TVR 2!

 

De Crăciun, TVR 2 a pregătit un program special care să  ducă magia Sărbătorilor de iarnă în casele noastre. Tradiţionalele transmisiuni de la Vatican (cu slujba din seara de Ajun şi mesajul Papei Urbi et Orbi din prima zi de Crăciun), spectacole de sărbătoare pentru copii şi părinţi, filme pentru toate gusturile şi vârstele, colinde populare sau mai puţin cunoscute în cele mai surprinzătoare interpretări, concerte susţinute de artişti renumiţi români sau străini, documentare, reportaje şi interviuri excepţionale  – acestea sunt numai câteva dintre surprizele pregătite de echipa TVR 2 pentru sărbătoarea Crăciunului 2015.

Cei mici au filme de desene animate, filme artistice şi emisiuni speciale, iubitorii filmului românesc se pot delecta cu trilogia western cu ardeleni, emisiuni tradiţionale precum Destine ca-n filme, Ferma sau Drumul lui Leşe aduc ediţii speciale de sărbătoare, iar colindătorii vin la TVR 2 de pretutindeni: de la ţară, de la oraş, de peste Ocean.

 

Mare parte dintre aceste programele TVR 2 sunt difuzate în simulcast pe TVR HD, ele putând fi văzute, de asemenea, şi online, pe TVR+. Toate producţiile dedicate Crăciunului difuzate la TVR se vor regăsi ulterior înregistrate pe TVR+, în secţiunea „Crăciun 2015”.

Iată, pe larg, prezentarea pe scurt a celor mai importante programe de sărbătoare la TVR 2 :

Joi, 24 decembrie, de la ora 18.40 (în simulcast la TVR HD) –  În Ajun cu Moş Crăciun – O poveste minunată despre ce înseamnă magia Crăciunului: dorinţa de a-ţi ajuta semenii, puterea de a crede în visele tale şi de a le împlini, bucuria de a vedea lumea prin ochii de copil. Eroina principală este Bibi, o fetiţă săracă, dar foarte harnică şi silitoare. Ea are o voce deosebită şi se visează artistă, dorindu-şi să cânte pe marile scene ale lumii. Mama vitregă este foarte rea şi o pune tot timpul să facă treabă, nelăsându-i timp pentru pasiunea ei cea mare: muzica. Prietenii lui Bibi, alături de Moş Crăciun şi spiriduşi, vor să o ajute. .

 

Joi, 24 decembrie, de la ora 20.10 (în simulcast la TVR HD) – comedia Crăciunul la castel (CHRISTMAS AT CASTLEBURY HALL – SUA, 2011). Regia: Michael Damian, cu: Katie McGrath, Sam Heughan, Roger Moore

După moartea surorii şi a cumnatului ei într-un accident, Jules Daly îşi creşte singură cei doi nepoţi şi, fiindcă tocmai şi-a pierdut slujba, se pregăteşte de unul dintre cele mai triste Crăciunuri din viaţa ei. Din senin, tânăra primeşte invitaţia de a călători în Europa şi a petrece sărbătorile la castelul bunicului copiilor, ducele de Castlebury, care vrea să-şi cunoască în sfârşit nepoţii, după ce ani de zile îşi renegase fiul. Viaţa lui Jules şi a celor doi copii este pe cale să ia o turnură foarte interesantă!

 

Joi, 24 decembrie, de la ora 21.50 (în simulcast la TVR HD) – Corinda în veac -închinată sărbătorilor creştine de iarnă. Realizatarea Cristina Ionescu vă propune o poveste muzicală de Crăciun cu colinde străvechi interpretate de strana bisericii Sf. Ilie – Rahova din Bucureşti. Povestea este completată de actorul Sever Bârzan care aduce câteva dintre cele mai frumoase creaţii semnate de Eminescu, Radu Gyr, Valeriu Gafencu, Daniel Turcea.

 

Joi, 24 decembrie, de la ora 22.30 (în simulcast la TVR HD) – Credo.Ediţie specială. Transmisiune directă de la Catedrala San Pietro din Vatican a Liturghiei pontificale a Sărbătorii Naşterii Domnului

 

Joi, 24 decembrie, de la ora 0.30 Dorinţa de Crăciun (THE CHRISTMAS WISH – SUA, 1998) Cu: Naomi Watts, Debbie Reynolds, Neil Patrick Harris

Pentru blazatul Will Martin, care revine în oraşul natal cu scopul de a dinamiza afacerile imobiliare ale familiei, pregătirile de Crăciun ale locuitorilor par de-a dreptul caraghioase. Descoperirea jurnalului bunicului său, recent decedat, care avusese o lungă relaţie cu o femeie misterioasă, îl face însă să reconsidere valorile iubirii şi iertării şi să simtă din nou bucuria apropiatei sărbători.

 

Vineri, 5 decembrie, de la ora 8.20 – comedia Crăciunul se suspendă (CANCEL CHRISTMAS – Canada, 2010). Regia: John Bradshaw. Cu: Judd Nelson, Justin Landry, Natalie Brown

Comedie. Moş Crăciun descoperă cu mare îngrijorare că micuţii au devenit mult prea lacomi şi sărbătoarea Crăciunului este în mare pericol de a fi anulată. Moşul trebuie să aducă dovezi că acesta este un neadevăr, aşa că se străduieşte să-i repună pe drumul cel drept pe doi dintre cei mai recalcitranţi exponenţi ai acestora, explicându-le cât de importantă este caritatea.

 

Mariana Nicolesco Colinde de la Vatican – Seara magică în care din Vatican s-a îndreptat spre căminele a peste un miliard de oameni vocea de aur a sopranei Mariana Nicolesco interpretând vechile noastre colinde a rămas de neuitat în memoria tuturor. Transpuse pentru prima dată pentru cor şi orchestră de muzicologii Sfântului Scaun, colindele au fost cântate de Mariana Nicolesco acompaniată de Corul şi Orchestra Academiei Naţionale Santa Cecilia de la Roma cu prilejul Primului Concert de Crăciun în Vatican, la care aceasta a fost invitată de Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul II în 2011. Vom putea reasculta Colindele cântate în Vatican de Mariana Nicolesco la TVR 2, în repetate rânduri, în zilele de 24 şi 25 decembrie.

 

Vineri, 25 decembrie, de la ora 10.10 (în simulcast la TVR HD) – teatru pentru copii – Crăiasa zăpezii – de Charles Way după povestea lui Hans Christian Andersen. Spectacolul Teatrului Ion Creangă bazat pe una dintre cele mai frumoase poveşti ale lui Hans Christian Andersen, „Crăiasa zăpezii”. Povestea, care începe cu „A fost odată…”, vorbeşte despre o iarnă friguroasă, despre un orăşel cât se poate de obişnuit şi despre o făptură care încearcă să distrugă echilibrul fragil al lumii. „Crăiasa zăpezii” nu este povestea clasică despre bine şi rău, ci o lume cu personaje puternice şi complexe, dialoguri cu mult umor şi scene de acţiune pline de suspans: o lume într-un glob de cristal peste care ninge încet.

În distribuţie: Julieana Drăghici / Carla Oloş, Eliza Păuna, Mihai Cojocaru , Liliana Donici, Gabi Costin / Cezar Vlad Popescu ,Graţiela Teohari Duban, Eduard Petru Jighirgiu, Maria Ţăran, Ilinca Atanasiu. Regia artistică : Rosamunde Hutt

 

Vineri, 25 decembrie, de la ora 12.30 (în simulcast la TVR HD)  – Credo – Urbi et Orbi . Transmisiune directă de la Vatican – mesajul şi binecuvântarea Papei adresate „Cetăţii şi Lumii”.

 

Vineri, 25 decembrie, de la ora 13.30 (în simulcast la TVR HD)  – Concerte de colinde americane  – cu actriţa Jane Seymour şi  orchestra şi corul Tabernacle, dirijor Mack Wilberg.  În prima zi de Crăciun celebrăm momente magice alături de peste 10.000 de spectatori  prezenţi într-un decor de poveste – o scenă uriaşă decorată cu sute de lumini, cu o scenografie impresionantă (turnuri de castel, vitralii şi brazi împodobiţi). Celebra actriţă va povesti minunata istorie a Bunului Rege Wenceslas în acompaniamentul frumoaselor colinde americane.

 

Vineri, 25 decembrie, de la ora 14.10 (în simulcast la TVR HD)  – În apărarea lui Moş Crăciun (DEFENDING SANTA – Canada, SUA, 2013). Regia: Brian Skiba, Cu: Dean Cain, Jud Tylor, John Savage. Dramă. Chemat să verifice un incident petrecut în ajunul Crăciunului, şeriful unei staţiuni de schi descoperă într-o pădure înzăpezită un… Moş Crăciun, adormit. Considerat suspect şi nicidecum ceea ce pretinde a fi, Moşul este pus sub acuzare şi obligat să-şi apere identitatea. Apărătorul său din oficiu este atrăgătoarea avocată Sarah, după care şeriful – văduv şi tată – suspină în tăcere.

 

Vineri, 25 decembrie, de la ora 16.00 (partea I) şi ora 17.00 (partea a II-a) – Unde este Moş Crăciun?  – se întreabă Iuliana Marciuc si Mihai Constantin asa cum nu i-aţi mai văzut, într-o poveste de Crăciun.  Copiii cuminti, ajutati de Omul de zăpadă, îi organizează lui Moş Crăciun o petrecere-surpriză într-un club de magie.Cei care nu au primit nimic vor să strice petrecerea Moşului şi, bineinţeles, îşi găsesc aliaţi pe măsură: Bucătarul cel rău, Gaston, Motanul şi Vulpoiul. În ajutorul copiilor cuminţi vin personajele pozitive din poveşti: Prinţesa Aurora, Albă ca zăpada şi piticii, Zâna Dovlecică, Scufiţa Roşie, Degeţica, Alice şi Iepurele si Gerda. În tot acest vacarm, Moşul nu este de găsit. Unde este Moş Crăciun?

Interpreteaza: Iuliana Marciuc, Mihai Constantin, Alexandrina Halic, Andreas Petrescu, Marian Stere, Camelia Andrita, Eveline Pauna, Liliana Cazacu, Bogdan Ghiţulescu, Andras Demeter  şi copiii:  Bianca Lixandru, Maria Georgescu, Ilinca Dinu, Natalia Moise, Luca Iorgu, Matei Radu-Vasilescu, Alexandru Stanica, Mario Colen.

 

Vineri, 25 decembrie, de la ora 20.10 (în simulcast la TVR HD)- Destine ca-n filme  –  Ediţie specială de Crăciun cu Iuliana Marciuc, care mărturiseşte că „Destinele invitaţilor noştri ne-au arătat de fiecare dată că voinţa, ambiţia şi dragostea pentru lucrurile care îi fac fericiţi au spart toate barierele care le-au stat în cale. Noi am putut să fim martorii unor poveşti de viaţă impresionante, poveşti care vor rămâne exemple pentru generaţiile ce vor urma. Eroii noştri vor simţi magia Crăciunului în studioul “Destine ca-n filme”, unde fiecare dintrei ei va primi cadoul potrivit pentru sufletul lui. Cadourile muzicale vor veni din  partea Orchestrei 3D – Pro’ect Emy Drăgoi, Marianei Cimpoiaşu, Laviniei Răducanu şi trupei Alesis”.

 

Vineri, 25 decembrie, de la ora 22.10 – comedie: Nou-venită în oraş (NEW IN TOWN – SUA, 2009). Regia: Jonas Elmer. Cu: Renee Zellweger, Harry Connick Jr.

Ambiţioasă şi bună profesionistă, tânăra consultantă Lucy Hill se vede nevoită să facă faţă unei provocări neaşteptate: trebuie să renunţe la traiul ei confortabil din Miami, pentru a supraveghea restructurarea unei fabrici dintr-un orăşel din Minnesota. Înarmată doar cu o garderobă văratică, după ce a avut parte de o primire cât se poate de rece din partea localnicilor, Lucy încearcă să se acomodeze şi cu străzile îngheţate şi zăpezile permanente. Când i se cere să închidă fabrica şi să lase comunitatea fără locuri de muncă, Lucy – care, treptat, a început să îndrăgească micul orăşel – trebuie să ia cea mai dificilă decizie din viaţa ei.

 

Vineri, 25 decembrie, de la ora 24.00 (în simulcast la TVR HD) – Colinde Trupa HARA . Prima zi de Crăciun o puteţi încheia urmărind în premieră colindele interpretate de Hara în cadrul concertului „Marlin, Darlin – Poveste de iarnă”produs şi susţinut de trupă la cinema Patria din Bucureşti. Selecţiunea cuprinde colinde autentice de Crăciun şi momente speciale oferite de Hara şi invitaţi speciali precum: Grupul de copii  Spectrum, Cvartetul Arpeggione, actorii Teatrului Lipscani (Vadim Rusu, Petru Ciobanu, Silviu Man) şi Grupul All’s Choir.

 

Sâmbătă, 26 decembrie, de la ora 8.00Film de animaţieCrăciunul ursuleţilor (TEDDY BEARS’ CHRISTMAS – Canada, 1992). Regia: Paul Schlibi

Ben este ursuleţul de pluş al unui băieţel pe nume Simon, dar surioara acestuia, Sally, şi-ar dori şi ea un ursuleţ al ei. Aşa că fetiţa îi scrie lui Moş Crăciun, plină de speranţă, iar simpaticul Ben o va ajuta să-şi îndeplinească visul

 

Sâmbătă, 26 decembrie, de la ora 8.30Film de animaţiePicnicul ursuleţilor (TEDDY BEARS PICNIC – Canada, 1989). Regia: Bill Speers

În timpul „picnicului ursuleţilor”, Ben şi Wally – doi urşi de pluş mereu dornici de aventură – ajută o fetiţă să-şi găsească propriul ursuleţ pierdut în pădure.

 

Sâmbătă, 26 decembrie, de la ora 9.00 (în simulcast la TVR HD)  . Interviu eveniment: Evgheni Vodolazkin, autorul romanului LAUR. De Crăciun, Marius constantinescu ne aduce un interviu eveniment cu cel care a semnat LAUR –  cartea eveniment a lui 2014 în Europa. Cele mai entuziaste voci i-au pus în siaj reînvierea marii tradiţii literare ruseşti. Chiar şi cele mai sceptice au fost de acord că suflul nou, în care spiritualitatea se împleteşte cu iubirea, reprezinta un moment singular în literatura internaţională contemporană. Cinefilii au salutat un „Andrei Rubliov” al literelor. Oricine sau oricum vei fi, LAUR nu are cum sa te lase indiferent, pentru că este o carte nu doar măiastru scrisă, ci o poveste universală despre cele mai mari avataruri ale oamenilor – iubire, singurătate, moarte – potrivită în cuvinte simple, înlănţuite.

 

Sâmbătă, 26 decembrie, de la ora 14.10 – comedie:  Omuleţii de sub casă (THE BORROWERS – SUA, 1997). Regia: Peter Hewitt. Cu: John Goodman, Jim Broadbent, Mark Williams.

O simpatică familie de spiriduşi, care vieţuieşte sub podelele unei case fără ştirea proprietarilor acesteia, trebuie să lupte cu un veros dezvoltator imobiliar, pentru a-şi salva locuinţa. Fiindcă omuleţii împrumută din lumea celor mari diverse lucruri de care au nevoie, ei îşi spun ”împrumutaci” (”borrowers”). Împrumutacii sunt ingenioşi, vigilenţi, curajoşi, loiali şi sunt foarte buni căţărători. Omuleţii au aproape 10 cm înălţime şi respectă două reguli: nu trebuie să se lase văzuţi şi nu trebuie să împrumute mai mult decât le trebuie.

 

Sâmbătă, 26 decembrie, de la ora 14.10 (partea I) şi duminică, de la ora 8.00 (partea a II-a)Popasuri folcloriceediţii speciale de Căciun  în care grupuri de colindători şi artişti ai folclorului românesc vin să aducă prin cântecele lor bucuria Naşterii Domnului Iisus Hristos. Invitaţi: Sofia Vicoveanca, Maria Cârneci, Lia Lungu, Mariana şi Adriana Anghel, Elena Pădure, Ileana Domuţa Mastan, Emilia Drăgătoiu Nanu, Elena Ionescu şi colindători din Dobrogea, violonistul Petrică Pană, naista Georgiana Pană, Constantin Cârjaliu, Liviu Olteanu, Ioana Maria Ardelean, Adriana Deaconu, Mariana Birică, Maria Filimon.

 

Sâmbătă, 26 decembrie, de la ora 20.35Concert de colinde americane  În cea de-a doua seară de Crăciun, Orchestra şi Corul Tabernacle, dirijată de Mack Wilberg, o are ca invitată specială pe inegalabila NATALIE COLE. Câştigătoare a nenumărate premii Grammy Award, una dintre cele mai iubite voci ale Americii, Natalie Cole vine în faţa a peste 10.000 de spectatori pentru a interpreta câteva dintre cele mai iubite colinde americane, două dintre acestea: “It’s the Most Wonderful Time of the Year” şi „Hark! The Herald Angels Sing” fiind preferatele ei.

 

Sâmbătă, 26 decembrie, de la ora 21.10 Prinţul Valiant (PRINCE VALIANT – Marea Britanie, 1997). Regia: Anthony Hickox. Cu: Katherine Heigl, Stephen Moyer

Aventuri. În timpul domniei regelui Arthur, tânărul cavaler Valiant primeşte misiunea s-o însoţească pe prinţesa Ilene, care se întoarce acasă după o vizită în legendarul regat Camelot. Cei doi tineri se vor trezi în miezul unei confruntări de proporţii între forţele binelui şi ale răului: războinicul Sligon, conducătorul regatului Thule, a pus mâna pe sabia magică Excalibur şi are planuri sângeroase. Însă Valiant, care se dovedeşte a fi moştenitorul de drept al regatului Thule, îşi va demonstra vitejia şi, în final, va fi răsplătit şi cu dragostea prinţesei Ilene.

 

Sâmbătă, 26 decembrie, de la ora 23.10 (în simulcast la TVR HD) – Omul fără chip (THE MAN WITHOUT A FACE – SUA, 1993). Regia: Mel Gibson Cu: Mel Gibson, Nick Stahl, Margaret Whitton

Dramă. Justin McLeod este un fost profesor desfigurat în urma unui accident de maşină. Chipul său hidos nu atrage simpatii, de aceea Justin alege să trăiască în singurătate. Asta până când la uşa lui bate Chuck, un puşti care îi cere ajutorul. Între cei doi se leagă o prietenie specială, umbrită însă de suspiciunile familiei lui Chuck şi ale poliţiei, care cred că profesorul întreţine relaţii nepotrivite cu băiatul.

 

Duminică, 27 decembrie, de la ora 11.30Sub veşmântul albSărbători de Crăciun în Transilvania. Realizator Cristina Andrei. TVR 2 vă oferă în ultima zi de Crăciun o privire de sinteză asupra acestei sărbători. Este un eseu despre sărbătoarea Naşterii lui Hristos, ce reprezintă pentru lumea creştină chiar începutul Mântuirii, esenţa vieţii fiecăruia dintre noi. Colinde, obiceiuri, tradiţii  – toate sunt elemente simbolice fără de care întruparea lui Dumnezeu Tatăl în chipul unui prunc nevinovat venit în lume spre a o curăţa de păcat şi a o face asemeni Lui, nu poate fi concepută.

 

Duminică, 27 decembrie, de la ora 14.10Profetul, aurul şi ardelenii – România, 1978. Regia: Dan Piţa. Cu: Ilarion Ciobanu, Mircea Diaconu, Ovidiu Iuliu Moldovan

Comedie. În anii 1880, fraţii transilvăneni Traian şi Romulus Brad pleacă în America în căutarea celui de-al treilea frate, Ion, emigrat cu 7 ani în urmă. Ei sosesc în oraşul Cedar City unde sunt întâmpinaţi cu ostilitate de autorităţi şi în special de puternicul „profet” mormon Walthrope. Chinuindu-se să comunice cu localnicii, românii află că „John” al lor a devenit un justiţiar care-i apără pe căutătorii de aur de nedreptăţile oamenilor lui Walthrope.

 

Duminică, 27 decembrie, de la ora 16.00Recital Extraordinar Omagiu lui George Enescu. La 60 de ani de la trecerea în eternitate a genialului compozitor român George Enescu, liedurile sale, reunite de Mariana Nicolesco într-un minunat florilegiu şi interpretate de laureaţi ai Concursului Naţional al Liedului Românesc, a constituit un mare act de cultură, îndelung aplaudat.

 

Duminică, 27 decembrie, de la ora 18.30 (în simulcast la TVR HD) – Drumul lui Leşe .Invitaţi: Floarea Calotă şi colindători din Ţara Loviştei. Anul e gata să zboare în adâncul ceriului. De când e lumea şi pământul se cântă imnuri de laudă în cinstea Timpului, care moare şi învie. La noi, e întruchipat în măşti precum capra, turca, cerbul. E invocat în forme străvechi de colinde sub formă de leu, dulf, bour, după cum se învârte soarele prin zodiac. Colindele se scandează ca să nu se uite. Sunt cele mai vechi cântece ale omenirii, le-au ctitorit zeii. Colindătorii se rotesc, se reîntorc, retrăiesc calea strămoşilor. Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos este o sărbătoare a darurilor. Colindătorii formează un brâu protector pentru sat, comunică cu lumea divină, cu sufletele morţilor, deschid porţile timpului şi spaţiului sacru. Au venit să ne colinde cete de bărbaţi din Ţara Loviştei. Împreună cu ei, vom activa forţa magică a cuvântului.

 

Duminică, 27 decembrie, de la ora 20.10Artista, dolarii şi ardelenii – România, 1980. Regia: Mircea Veroiu. Cu: Ilarion Ciobanu, Mircea Diaconu, Rodica Tapalagă

Cei trei fraţi Brad, Traian, Romulus şi Ion, îşi continuă aventurile pe pământ american. Traian Brad, fratele cel mai mare, se îndrăgosteţte de o actriţă şi vrea să o ia de nevastă, fără să ştie că aceasta face parte dintr-o bandă de hoţi care jefuiesc trenurile cu care sunt transportaţi bani.

 

Duminică, 27 decembrie, de la ora 21.30Pruncul, petrolul şi ardelenii – România, 1981. Regia: Dan Piţa. Cu: Ilarion Ciobanu, Mircea Diaconu, Jean Constantin

Cei trei fraţi din familia Brad îşi continuă drumul prin America, încercând să ajungă acasă. Fiindcă June, soţia lui Romulus – fratele mai mic – este însărcinată, fraţii trebuie să facă un popas mai îndelungat în oraşul Swanton City. Ei cumpără acolo un lot de pământ pe care descoperă un zăcământ de ţiţei şi trebuie să se lupte cu un bogătaş pe nume McCallum, care vrea să pună mâna pe terenul lor.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *