„NUNTA CUVINTELOR”, O CAPODOPERĂ CARE POATE SCHIMBA IMPRESIA BRITANICILOR DESPRE VALOAREA CULTURII ROMÂNEŞTI

 de Cristian Petru Bălan, USA, Membru al Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe, ARA

 În fluviul vertiginos al scrierilor româneşti  contemporane, care curge cu impetuozitate şi cu valuri spumoase spre marele ocean al literaturii universale de astăzi, în apropierea punctului de deversare al acestor creaţii literare, la un moment dat, toate iau forma unei delte virtuale de titluri atrăgătoare, alcătuită dintr-o sumedenie de branşe care pot atrage atenţia pentru valoarea şi consistenţa lor, spre deosebire de miile de firicele de apă care rămân timide şi perisabile să băltească şi să se învârtească  pe loc pănă se evaporă. În categoria celor bogate în puterea valurilor literare sclipitoare eu am distins un volum de versuri cu predominanţă esoterică, „Nunta Cuvintelor”, al cărui autor este un savant al împerecherilor fericte de idei şi cuvinte româneşti, un adevărat regizor de vocabule sonore, scriitorul craiovean Nicolae N. Negulescu, membru corespondent al Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe, ARA.

Din capul locului, am constatat că scrierile dumnealui nu se mulţumesc doar să selecteze esenţe lexicale şi să le caracterizeze, ci frazele pe care le elaborează cu o spontaneitate surprinzătoare reuşesc să ajungă la limita superioară, să treacă de ea şi să atingă cu multă măestrie ceea ce este „dincolo de cuvânt şi gândire”. Pare aceasta o enigmă? Uneori… Ba chiar adeseori. Iată un asemenea crez:  „Mi se spune/ să vorbesc cu degetele/ mâinilor aprinse/ tocmai bune/ să ardă frigul/ veacului înalt/ care-mi bate/ în inimă/ şi-n urechi/ cu acelaşi sânge: / Mi se spune:/  Uite…/ trece pe lângă case/ venind la tine/ pe jumătate gol...” (Mi se spune). Gnoza din versurile lui sunt, în realitate, o comunicare providenţială, cauzată de lumina spirituală din adâncul adâncurilor inimii noastre care-i suflă în pânzele versurilor adieri misterioase venite din metafizica Orientului mistic de care autorul este îndrăgostit până la contactul fizic cu el şi până într-acolo încât a reuşit să realizeze o policromă şi trepidantă „Nuntă a cuvintelor”, de-a lungul întregului ei ceremonial creativ. De fapt este o surprinzătoare celebrare în versuri moderne care permit controlarea experienţei, vizualizarea ideilor: „Când deschid piatra/ cu flacăra privirilor/ Pământu-mi spune alergând:/ Până şi în aceste/ mari depărtări/ de culoarea amurgului/ sufletul tău exilat/ miroase-a stele!” (Sufletul exilat).

Toate versurile sculptate în idei plasticizante sunt nişte frumoase euritmii: „S-a aprins altarul stâncii/ din deschiderea adâncii/ miresme de curcubeu/ aurit în ochiul meu/ sfere, netezimi, spirale,/ sacre-mpărăţii astrale,/ meteori, punţi, galaxii,/ cresc prin ramii inimii.” (Euritmii)

Autorul se dovedeşte un maestru iredutabil care reuşeşte să ne orienteze gândirea spre subtil, spre un spiritualism imanent, înstat de eternitate şi de altitudini pe cât de intangibile pe atât de irezistibile:„Mută-mi casa poemului/ în cerul mării de stele/ luminat cu ochii Tăi/ ca în prima viaţă/ când m-a auzit cântecul/ fecioarei-pasăre/ cu urechea la Pământ/ Mută-mi casa poemului/ că mă coc de dragoste/ scriind un vis etern/ scufundat în focul/ care iasă înclinat/ din umbra lui/să se plimbe nevăzut/ prin lume.”  (Vis etern)

Cuvintele nuntite, cu împerechieri absolut originale, dovedind o forţă de creaţie impresionantă, semnalizează „simpatii” rezistente dintre termeni care, priviţi superficial, nu par să aibă raportări definitorii între ei, însă acest lucru are mai puţină importanţă, întrucât este o participare neforţată între sunet şi sens, la un nivel accesibil de conştiinţă.

Nu o dată, autorul regretă faptul că noi oamenii nu ştim sau nu credem că am avea capacitatea reală de a absorbi tot pământul de gânduri, dar, oricum, ne rămâne dezideranţa şi inspiraţia, adevărata, unica inspiraţie, aceea a tărâmurilor hyperboreene, însă cunoaşterea nu mai depinde nicicum de autor, ci întru totul de cititor. Cauza ar fi aceea că fiecare cuvânt din cuvintele nuntite devine o plută navigând spre absolut, o forţă care ne direcţionează spre esenţa esenţelor (a cincea fiind ultima, chintesenţa): „Mai mult decât/ zvonul trupului viu/ sunt imaginile/ depărtării/ pe care le aprind/ cu luminile lacrimei/ să mă vindec/ de mine/ ars la suflet/ din toate părţile.” (Quinta essentia)

Parcurgând cele 175 de pagini ale ediţiei trilingve şi comparând textul românesc cu traducerea lui excelentă în engleză şi franceză, rămânem profund impresionaţi de talentul exploziv al eruditului savant orientalist, rigizorul Nicolae N. Negulescu, care, în mod evident, ne-a îmbogăţit elasticitatea limbii literare române cu imagini surprinzător de inedite şi într-adevăr sublime. Cartea fiind dedicată Curţii Regale din Regatul Unit, sunt sigur că M.Sa Regina Elisabeta a II-a şi specialiştii în literatură de la Curtea Regală vor rămâne deosebit de surprinşi de puterea creativă a unui mare român care, pe această cale şi prin întreaga lui operă reuşeşte să schimbe impresia britanicilor xenofobi faţă de impetuozitatea creativă a naţiunii noastre, poetul Nicolae N. Negulescu, la ora actuală, fiind, cu siguranţă, cel mai potrivit să ne reprezinte.