Am avut deosebita plăcere să văd spectacolul Teatrului Naţional Bucureşti cu piesa Dineu cu proşti, de Francis Veber. Spectacolul, în regia lui Ion Caramitru, este pus în scenă de mai multi ani (2010) şi încă se joaca cu sala plină. Dineu cu prosti, este o comedie modernă. Timp de o ora şi patruzeci de minute cât durează (căci nu avem pauză), avem un spectacol de mare fineţe în care Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele ne dovedesc fără echivoc că existenţa noastră este plină de surprize.

Vreţi să vă distraţi, să uitaţi de griji, să vă amuzaţi, vreţi să râdeţi, şi iar să râdeţi, atunciDineu cu proşti este ceea ce vă trebuie, o comedie savuroasă, bine construită, vie, alertă, eficace, cu o distribuţie perfectă…

O piesă de neuitat…

Dincolo de comicul de situaţie ce provoacă râsul, de dialogurile explozive şi de mişcările comice, piesei are si consistenţa psihologică …

Un spectacol pe gustul tuturor…

Titlul piesei lui Francis Veber e sugestiv, dialogul nu intră în zone întunecate, scriitura e extrem de naturală. Mecanica râsului pusă-n funcţiune de Francis Veber este impecabila. Piesa e o construcţie care curge, gagul îşi regăseşte adevărata condiţie, apare exact în clipa în care-l aştepţi…

Plictisiti de viata cotidiana pariziana, un grup de intelectuali,  se ține de glume: în fiecare miercuri seară se întâlnesc pentru un „Dineu cu proști”.  Fiecare dintre ei, după ce a cotrobait după cel mai prost dintre proști și i-a întocmit cu meticulozitate dosarul, își aduce la întâlnirea simandicoasă exemplarul.

Peste fundațile scriptice bine legate, vine în regia lui Ion Caramitru suflul desăvârşit al unei distribuţii cum nu se putea mai nimerite: HORAȚIU MĂLĂELE în rolul prostului trist și binevoitor; ION CARAMITRU, în rolul editorului versat; MEDEEA MARINESCU, amanta bețivă și isterică; ALEXANDRU BINDEA, portărelul mucalit, care tace și face; COSTINA CIUCIULICĂ/TEODORA MAREȘ, soția delicată, discretă, dar puțin nefericită; DORIN ANDONE/TOMI CRISTIN, un om de lume, degajat și ALEXANDRU GEORGESCU, un medic precaut și categoric.

Ca întotdeauna, dincolo de tot amuzamentul, în comedie se înfige şi câte-o suliţă de tragic. In spatele prostului de menajerie se ascund drama si tristetea. Astfel încât, după ce te-ai zguduit de râs peste o oră şi jumătate, te trec fiori pe şira spinării când François, care se prinde în final de schemă, rosteşte cu lacrimile-n gât şi cu un tragism de care nu l-ai crede în stare pe un gogoman ca el: „Să vă gândiţi de 1.000 de ori înainte să spuneţi despre cineva că este prost!” Lecţia adevărată o încasează tocmai cei care se credeau geniali: „De două ore primesc palmă după palmă. Aţi reuşit să-i răzbunaţi pe toţi proştii, de la toate dineurile!”, rosteşte la final gazda spectacolului. Fiecare interpretează morala potrivit situaţiei sale, nimeni nu este perfect.

Francis Veber, cunoscut ca regizor, dramaturg şi scenarist francez, a debutat cu comedii de genul farsă în anii ’70. Este fiul unui cuplu de scriitori, în a cărui „filieră” îi regăsim pe celebrii Tristan Bernard şi Pierre-Gilles Veber (autorul filmului Fanfan La Tulipe). Francis Veber a lucrat ca jurnalist, dedicându-se apoi cu pasiune scenariilor pentru comedii. Primul succes important, filmul cunoscut şi de publicul nostru, Le Grand Blond Avec Une Chaussure Noire / Marele blond, cu Pierre Richard.(1972).

Francis Veber are marele talent de a scrie nişte fabule bine impregnate cu lovituri de teatru. Râsul provocat de acest vodevil este imposibil de oprit.

A colaborat cu regizorul Edouard Molinaro, pentru L’Emmerdeur (1973) în care i-am văzut pe Jacques Brel şi Lino Ventura. Cu acelaşi succes i se joacă, în acelaşi an, Le Magnifique, cu Jean Paul Belmondo.

Filmul La Cage Aux Folles (cu Ugo Tognazzi şi Michel Serrault), este un mare succes,  aducându-i  şi o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun scenariu.

Debutul lui Francis Veber ca regizor, s-a consemnat în 1976 cu comedia-dramă Le Jouet, pentru care a scris şi scenariul. Filmul despre un băiat care îi dă tatălui său o lecţie de viaţă cumpărîndu-şi o jucărie-om a fost adaptat în Statele Unite sub numele The Toy.

Veber a lucrat pe ambele ţărmuri ale Atlanticului ca scenarist şi regizor. În 1998, a avut un mare succes internaţional cu Le Diner de Cons / The Dinner Game / Dineu cu proşti. Pentru acest film, vizionat de peste nouă milioane de francezi, realizat după comedia scrisă de el în 1993, Veber a fost nominalizat la premiul César pentru cel mai bun regizor şi a primit acest prestigios premiu pentru categoria cel mai bun scenariu. Jacques Villeret (interpretul lui François Pignon) a primit premiul pentru cel mai bun actor, iar Daniel Prévost, premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar.