Cronica retro. Dan Ionescu: Departe de ocean (lirica)

de Geo Constantinescu

Metafora spiralei este metafora destinului omului, dar și cea a continuei deveniri a universului. Văzduhul, norii, constituie leagănul formării omului primitiv, natural, al trăirilor pure, nelimitate, iar cetatea, sunetele clopotniței sunt creațiile civilizației care i-au dat sens. Dar atunci când sunt părăsite aceste elemente esențiale, pentru haosul fără sens al obiectelor perisabile ale contemporaneității, omul e pierdut. Volumul ce-l succede, Departe de ocean (Ed. Cartea Românească, București, 2000) reia tema destinului poetului în lumea de azi, găsind puncte de reazem tot în omul naturii și al civilizației tradiționale, reprezentat simbolic de țăranii risipiți pe ogoare, ale căror brăzdări pe frunți și obraze „amintesc de supărarea Domnului pe om”. E vorba de supărarea care a născut creația umană, efortul de completare a creației perfecte, dar limitate, a lui Dumnezeu.

Poetul, în fâșia de timp care i-a fost dată ca să trăiască se întreabă din nou „de cine e țesută și la ce macat / e adăugată, la al plângerii sau fericirii?” (Subiecte despre vreme).