Schiţa Repausul dominical debutează în mod paradoxal cu o concluzie, că petrecerile aranjate nu ies bine, spre deosebire de cele spontane care „totdeauna izbutesc frumos”.

Autorul nu îşi propune clarificarea problemei, fapt pe care îl comunică, din câte se observă, cu destul haz. Lui îi place să discute pe marginea ideii de petrecere. Este comică şi afirmaţia despre înţelepţi, că sunt unii „ursuji” iar alţii făţarnici.

Dintre trăsăturile schiţei se ilustrează relatarea la persoana I și timpul desfăşurării acţiunii („Joia trecută, 21 mai”), amănunt care ţine şi de tehnica jurnalului.

Se vorbeşte despre actualitatea lui I.L.Caragiale. Şi în această schiţă există suficiente paragrafe care certifică valabilitatea acestei opinii. O comparaţie frecventă, cotidiană, pe care o face omul obişnuit, contemplând parada atâtor maşini moderne pe străzile localităţilor, e despre opulenţa vizibilă şi părerea împărtăşită în sens larg, că suntem în criză economică. Acelaşi lucru era pe vremea lui I. L. Caragiale. Conaționalii – în cea mai mare parte – se plângeau de foarte multe lipsuri, în timp ce, pe Calea Victoriei surprindea „forfoteala aceea de calești, birji, automobile – ce mulţime!”.

Tonul în care se relatează aceste mofturi antrenează şi zeflemea.

Putem reconstitui moravuri de ieri şi de azi pe seama textului de faţă.

Inechităţile sociale au produs o categorie de mitocani şi de parveniţi. Duminica era intr-adevăr o zi de repaus maxim. Față de tăcerea instalată din cauza prăvăliilor închise, individul care caută puţină animaţie pe străzile oraşului are de înfruntat o durere imensă şi dură ca un zid.

Nenea Iancu este un apelativ care determină respect interlocutorilor eventuali. Este se pare mai în vârstă sau dacă nu, oricum mai înţelept. Costică Parigoridi, conlocutorul său, nu ştie de umor şi afirmă cu fermitate: „Să vrei să te spânzuri, n-ai de unde să-ţi cumperi un ştreang…”.

Unul este de acord cu acest repaus, celălalt nu şi fiecare aduce argumente care să întărească părerea sau ideea despre duminică. Aceste motive provoacă râsul prin exemplele aproape grave (serioase) din domeniul religios precum „psalmii lui David”. Confruntarea este pe undeva asemănătoare cu aceea din Amintiri din copilărie, dintre Nică şi Trăsnea. Până la urmă, răgazul este reuşit, dacă este şi meritat. Aceasta este şi ideea principală a schiţei de faţă. Ambii consimt că trebuie sa ne merităm odihna de duminică.