Dan Ionescu: Efectul identitar
de Ştefan Vlăduţescu
The article refers at the book Dan Ionescu, Shadow writing (Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2010).
Dan Ionescu, unul dintre poeţii notabili contemporani, a elaborat un micro-roman încântător prin delicateţea tematicii şi expresivitatea discursului (Umbra scrisului, roman, Preț: 12 lei).
I. Fondul existenţial. Ca mai toată proza românească de valoare, proza lui Dan Ionescu se îmbibă de biografic şi autobiografic în dauna imaginarului. Din această perspectivă, umbra scrisului o reprezintă existenţa. Deşi aparenţa gestului de a scrie dă relevanţă mai întâi scriiturii şi lasă în subsidiar existenţa, dezvoltarea tematică vădeşte ca decisivă trăirea. Existenţa nu se arată a fi doar o umbră a scrisului, ci constituie chiar substanţa acestuia.
Fondul existenţial este alcătuit din câteva experienţe şi întâmplări semnificative. În prim plan se află experienţa didactică. Ea este prinsă într-o naturală evoluţie: de la practica pedagogică a studentului în liceul anterior absolvit, la susţinerea primelor ore ca dascăl, la obţinerea unui post de titular şi până la intrarea în deteriorare a imaginii despre învăţători şi profesori. A fi profesor apare ca o misiune de viaţă, constând în a te impregna de valori pentru a le transmite elevilor. Mai mult, această sarcină majoră implică o fortifiere interioară care să-ţi dea autonomie ca purtător de mesaj didactic: o corectă imagine de sine, sentimente echilibrate, emoţii strunite, echilibru atitudinal. Profesoratul apare nu ca o haină la care poţi renunţa oricând, ci ca un angajament identitar în raport cu destinul lumii. A fi profesor devine un blazon căruia trebuie să i te conformezi cu sfială: „cine nu respectă eticheta, îşi spune profesorul, nici n-o merită” (p. 23). Ca o derivată a experienţei pedagogice se profilează relaţia cu antecesorii din creanga de contemporaneitate a arborelui genealogic, în speţă cu bunicii. Iese în evidenţă Constantin, bunicul patern. Acesta este un om al istoriei la pas, un om al unei ţărăneşti meditaţii tihnite. Fost jandarm, bunicul acoperă emoţional în devenirea familiei intervalul de după 1940. Lasă în zestrea de reflecţii şi emoţii trăite a liniei genealogice şi transferă nepotului o lecţie şi o privire de sus şi de departe a lumii. Acest om rezolvă o problemă majoră: problema timpului existenţial. Este un om ce n-ar mai lua viaţa de la capăt; a trăit-o ca fiind cea mai bună dintre soluţiile posibile de a trăi, a o repeta este inutil.
Două experienţe abordate separat, dar care izvorăsc dintr-una şi aceeaşi atitudine mentală sunt culturismul (ca exerciţiu sportiv) şi prezenţa pe stadion (ca mod de integrare în solidaritatea oltenească). Spiritul fotbalistic alb-albastru şi obstinaţia culturistă a profesorului îşi găsesc convergenţa în tabloul oltenilor de oriunde: „ambiţioşi, talentaţi, dornici să obţină fastul finalului” (p. 69).
Importantă este şi experienţa cazonă. Ea este luminată atât de interesul pentru comportamentul impus de o instanţă exterioară, cât şi de eliberarea emoţională şi spirituală generată de evenimentele din decembrie 1989 de la Timişoara: „Experienţa aceasta, a iluziei absolut accidentale, visând de-a-n picioarelea, n-o mai cunoscusem până atunci. Faptul de a clipi devenise pentru mine un schimbător de lumi” (p. 49).
Memoria epică reţine şi experienţa morţii. Impactul unui astfel de eveniment provine nu numai din faptul în sine. El se trage mai ales din constatarea că cei ce se îngrijesc de viaţa noastră corporală sunt şi ei muritori: şi medicii mor. Sunt evocate morţile a doi medici; primul deces este paginat astfel: „Am stat în uşa salonului şi am văzut, pentru prima dată, un om în luptă cu moartea” (p. 37).
Experienţe relevante se mai reţin a fi debutul literar, iubirile pasagere şi prima vizită în Capitală.
II. Efectul identitar. Experienţele nu sunt îndosariate ca întâmplări fade. Ele sunt aduse în ecuaţia existenţială ca purtătoare de sens şi generatoare de conştiinţă.
În subsidiar, conştientizarea şi meditaţia adaugă noi trăsături formulei identitare a eului epic. Interiorizarea experienţelor duce la modificarea arhitectonicii identitare şi la reglaje de optică. Fizicul este tratat metafizic. În urma discuţiei cu bunicul Constantin în care acesta îşi arată mulţumirea resemnată şi împăcarea cu propria viaţă, se ia o decizie existenţială: „De la acest răspuns, m-am hotărât să nu mai fiu nostalgic” (p. 52). Cinstea bunicului, se arată, „m-a orientat către lucruri la îndemână” (p. 70), pe care le împlineşti. Moartea medicilor adaugă o nouă dimensiune identitară: „Mi-am impus să mă îndurerez în faţa celorlalţi” (p. 50) numai în anumite limite. Notabilă este modalitatea prin care o experienţă emoţională duce la implementarea în proiectul existenţial a „voinţei de paritate” (p. 12): este vorba de regula de aur – ce vrei să-ţi facă alţii ţie, fă-le mai întâi tu lor. Experienţele filtrate prin conştiinţă produc nu numai schimbări în formula existenţială, ci şi modificări ale unor, particulare şi subsidiare, puncte de vedere. La un moment dat chiar se constată: „optica mea a devenit mai sănătoasă” (p. 59).
III. Pe lângă capacitatea de a se înscrie pe un drum al unei filosofii a existenţei necesară în orice roman serios, descoperim la Dan Ionescu şi o capabilitate mai temeinic stăpânită: competenţa de a utiliza în mod expresiv limbajul pentru a aduce la semnificaţie gânduri profunde. Ca să scrii „Tramvaiul ducea la alte staţii fragmente din tristeţea mea” (p. 12) „Mi-am refăcut încă o dată imaginea interioară despre mine” (p. 13), „Mai bine duceam o iluzie la nivel epistolar decât o dezamăgire în viaţă” (p. 42) sau „Strada părea un tunel” (p. 72) trebuie să te situezi la înălţime cu capacitatea de a utiliza limba.
IV. ”Umbra scrisului” este un roman de luat în seamă pe două componente. În concret, este o scriere notabilă şi o lectură delectantă. Ca promisiune, cartea ne arată un romancier care deţine armamentul retoric pentru a merge mai sus şi mai departe. Este, în plus, necesară structurarea epică a unei experienţe existenţiale majore şi deplierea ei pe spaţii ample. Puţini sunt capabili de aşa ceva. Puţini, dar Dan Ionescu este printre ei.