„De ce-uri” explicate pentru a salva vieţi, în „Anchetele comisarului Antonescu”. Articol de Bianca Dinescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

„De ce-uri” explicate pentru a salva vieţi, în „Anchetele comisarului Antonescu”

Sezonul 10 al emisiunii prezentate de colonelul în retragere Dan Antonescu aduce telespectatorilor noi cazuri rezolvate de infracţiuni grave, pentru a-i ajuta să nu devină victime. Programul se vede din 25 noiembrie, joia, de la ora 22.00, la TVR 1.


Hoţi, criminali, tâlhari, infractori au existat de când lumea. Cine sunt ei – este o informaţie ce nu se regăseşte în mod special în sfera de interes a publicului larg. Înţelegerea motivelor pentru care recurg la asemenea fapte poate fi, însă, cea care face diferenţa între viaţă şi moarte. Prezentarea acestor „de ce-uri” este şi principalul argument pentru care colonelul (r.) Dan Antonescu, fost şef al Serviciului Omoruri, continuă emisiunea pe care o aduce în atenţia telespectatorilor TVR 1 de mai bine de şase ani. Sezonul 10 al „Anchetelor comisarului Antonescu” începe joi, 25 noiembrie, de la ora 22.00.


Mânat mai puţin de scoaterea în faţă a senzaţionalului cazurilor şi mai mult de dorinţa de a avertiza asupra unor situaţii, Dan Antonescu explică motivaţia realizării acestei emisiuni: „Am un crez al meu: dacă prin ceea ce facem noi acum reuşim să prevenim o crimă, înseamnă că am salvat cel puţin o viaţă, iar alte vieţi nu se vor irosi în penitenciar”, spune el.


Despre cazurile pe care programul le propune, Dan Antonescu spune că „nu reprezintă ceva spectaculos din perspectiva criminalistică, dar sperăm că ajută la prevenţie. Mai important decât cine este de ce. Dacă reuşeşti să afli de ce s-a întâmplat ceva, poţi preveni alte nenorociri. Fac aceasta cu convingerea că oamenii vor învăţa”. Cunoscător al psihologiei omului de rând, el subliniază că „oamenii obişnuiţi nu se gândesc că pot deveni oricând victime”, astfel că anchetele prezentate le pot deschide ochii.


Prima ediţie a noului sezon pune în lumină cazul unei femei în vârstă de 70 de ani care locuia singură, ucisă de doi tineri a căror minte era înceţoşată de consumul de alcool şi etnobotanice. Vecinii, alertaţi de fumul gros care ieşea dimineaţă din casă, au chemat poliţia. Bătrâna era fostă învăţătoare în sat, cunoscută şi respectată. Nu avea o pensie mare sau economii care să fie atât de tentante şi nimeni nu înţelegea cine i-ar fi vrut răul. Ancheta a scos la iveală cum s-au transformat doi tineri aparent normali în criminali fără scrupule. Mai multe despre ceea ce a dus la această tragedie aflăm urmărind „Anchetele comisarului Antonescu” joi seară, de la ora 22.00, la TVR 1.

Ca de fiecare dată, reportajul va reuni mai multe perspective: a victimei, a anchetatorilor, a autorilor şi a societăţii şi va conţine imagini de la cercetarea locului faptei, imagini de la instanţă, reconstituiri, declaraţii filmate. La rândul său, Dan Antonescu va face analiza situaţiei concrete şi a impactului social al acesteia, formulând recomandări pentru telespectatori.


„Anchetele comisarului Antonescu” abordează teme de larg interes, cu accent pe cazuri de omor, teme reflectate prin reconstituiri ale unor astfel de cazuri de infracţiuni grave, rezolvate. Cât de importantă este implicarea martorilor atunci când este vorba de un criminal care încearcă să-şi acopere urmele, la ce trebuie să fii atent atunci când iei în gazdă pe cineva, cum trebuie să te porţi atunci când afli că un criminal periculos este pus în libertate şi locuieşte în blocul tău sunt doar câteva dintre subiectele abordate de comisarul Antonescu. Acesta stă de vorbă şi cu poliţiştii şi specialiştii implicaţi în caz, sugerând ce trebuie să facă un om obişnuit pentru a nu cădea victimă unor astfel de infracţiuni.


Colonelul Dan Antonescu este acum în rezervă, după ce, timp de 17 ani, a rezolvat cazurile a numeroşi infractori. A participat la anchetă în cazuri celebre, precum cel al lui Ioan Luchian Mihalea sau al lui Konstantinos Passaris. Pentru rezolvarea lor a fost avansat la „excepţional”. Deşi nu mai este ofiţer activ, a rămas cu ochii în patru şi este în continuare pe urmele infractorilor.

​ 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *